Restructurarea sistemului energetic
România
mai are de îndeplinit multe obiective pentru ca piata internã
de energie sã poatã fi integratã celei comune din Uniunea
Europeanã, a declarat Onno Simons, directorul sectiei economice din
cadrul Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti. Afirmatia a fost fãcutã
în cadrul editiei a doua a Summit-ului Energiei Mãrii Negre,
la care au fost prezenti peste 150 de participanti din 20 de tãri.
Onno Simons a precizat cã, la momentul integrãrii României
în UE, tara noastrã trebuie sã aibã îndeplinite
toate cerintele impuse la capitolul privind energia. Astfel, România
trebuie sã detinã o piatã internã de energie
eficientã, sistemul energetic sã fie capabil sã facã
fatã situatiilor de crizã si sã fie îndeplinite
toate standardele de securitate în domeniul nuclear. De asemenea,
tara noastrã ar trebui sã se concentreze mai putin pe productia
de energie si mai mult pe o economisire a resurselor energetice, prin realizarea
unor stocuri de petrol sau gaze naturale. Oficialul european a amintit de
problemele structurale ale sistemului energetic, de întârzierile
înregistrate la plata facturilor pentru furnizarea energiei electrice,
precum si de procesul de restructurare a companiei Termoelectrica. În
acelasi timp, trebuie sã se realizeze o liberalizare a sectorului
energetic (liberalizarea totalã a pietei gazelor naturale are ca
termen limitã data de 1 iulie 2007), fapt care ar trebui sã
ducã la asigurarea unei concurente reale. Principala temã
a summit-ului de la Bucuresti a fost analizarea proiectului de constituire
a unei piete comune de energie între tãrile riverane bazinului
Mãrii Negre. Potrivit participantilor la acest eveniment, interconectarea
într-o piatã comunã ar putea asigura o dezvoltare mai
rapidã a sectoarelor energetice ale tãrilor din zonã.
Respectarea unor reguli comune ar putea asigura o interconectare mai usoarã
la piata unicã din UE. De asemenea, a fost prezentatã si posibilitatea
deschiderii, la Bucuresti, a unei burse regionale pentru energia electricã.
Prezent la deschiderea evenimentului, premierul Adrian Nãstase a
precizat cã, în conditiile cresterii consumului de resurse
energetice înregistrat la nivelul tãrilor din UE, sunt cãutate
noi resurse alternative. Astfel, resursele din Federatia Rusã, Marea
Caspicã sau din zona Orientului Mijlociu au devenit atractive. În
aceste conditii, Nãstase a apreciat cã rolul tãrilor
riverane Mãrii Negre a crescut substantial, mai ales prin implicarea
acestora în transportul resurselor energetice cãtre Europa
Occidentalã. Seful Executivului a dat asigurãri cã
România va lua toate mãsurile pentru integrarea în piata
energeticã a UE, prin crearea unei piete concurentiale care sã
ducã la cresterea numãrului de consumatori eligibili. De asemenea,
se va pune accentul si asupra sporirii securitãtii sistemului energetic.
Sursa: Azi