Presedintele BEI militeaza pentru o aplicare flexibila a Pactului de Stabilitate
Presedintele
Bancii Europene de Investitii (BEI), Philippe Maystadt, si-a manifestat
sustinerea pentru prevederile Pactului de Stabilitate si Dezvoltare al Uniunii
Europene, afirmand ca poate fi aplicat intr-un mod flexibil, informeaza
Reuters.
Presiunile se acumuleaza asupra Frantei pentru a-si diminua deficitul bugetar,
iar Comisia Europeana a semnalat ca este pregatita sa treaca la etapa urmatoare
in procedura Uniunii contra deficitelor bugetare excesive impotriva Frantei.
"Nu este nici o contradictie intre mentinerea disciplinei bugetare
si cresterea economica", a declarat Maystadt, fost ministru al Finantelor
in Belgia, postului de radio belgian RTBF. "Dimpotriva chiar, o anumita
disciplina bugetara este una dintre conditiile pentru mentinerea sau restabilirea
increderii. Nu va exista crestere economica daca cei care iau decizii economice
nu au incredere in viitor", a adaugat el.
Totodata, el a apreciat ca "pactul de stabilitate este necesar deoarece
trebuie mentinuta o anumita disciplina bugetara, pentru a evita deraierile
care ar conduce la o inflatie a datoriei publice".
"Acestea fiind spuse, cred ca la interpretarea pactului de stabilitate
se poate aplica o anumita flexibilitate. De fapt, textul pactului este mai
putin rigid decat au pretins unii", a conchis Philippe Maystadt.
Sursa: Curierul National