PRIMA PAGINA

Reformele lui Schroder au invins

 

Cancelarul german Gerhard Schroder a repurtat vineri (17 octombrie 2003) o importanta victorie pe drumul relansarii economiei federale atat impotriva opozitiei conservatoare, cat mai ales impotriva aripii stangiste din SPD. Programul impopular de reforma a sistemului de pensii si asigurari sociale pe care il propune cabinetul Schroder a reusit sa adune 306 voturi favorabile si 291 impotriva in Bundestag, camera inferioara a parlamentului bicameral federal, in conditiile in care majoritatea de stanga detine doar noua mandate in plus fata de opozitie, la care contribuie si verzii din coalitia guvernamentala.

Pachetul de reforme, un capitol important al "Agendei 2010" cu care SPD a castigat alegerile, este gandit in sensul flexibilizarii pietei muncii prin reguli care sa usureze concedierile, in anumite conditii, si redimensionarii ajutoarelor sociale pentru someri. Se propune, astfel, reducerea ajutoarelor de somaj pentru stimularea muncii si conditionarea mai drastica a primirii acestora de anularea acordarii lor in cazul refuzarii propunerilor onorabile de locuri de munca. Totodata, reforma vizeaza si pensiile, prin cresterea varstei de pensionare, capitol care a suscitat si el dezbateri aprinse. Se propune cresterea graduala a acestora la 67 de ani, conform tendintelor existente la nivelul intregii Europe. De asemenea, pachetul propus parlamentului, pentru care cabinetul a declantat munca de convingere in urma cu cateva luni, mai cuprinde reduceri de taxe si impozite, astfel incat economia germana sa iasa din perioada de stagnare in care a intrat de trei ani si care a adus-o la un deficit al conturilor publice comparabil cu cel al anilor ´70.


Victoria la vot a fost obtinuta pe fondul unor intense emotii ale membrilor cabinetului si a intregii energii a cancelarului Schroder pusa in slujba acestui obiectiv, motiv pentru care a parasit si lucrarile summitului european de la Bruxelles. Pretul platit s-a rezumat la cateva ajustari ale prevederilor din pachetul legislativ, care nu inseamna insa mari concesii aduse conservatorilor din opozitie sau sindicatelor. Acestea au criticat in termeni diferiti programul, fie in sensul ca nu raspunde tuturor nevoilor economiei germane, fie, in cazul sindicatelor, ca arunca in aer situatia somerilor, al caror procent se ridica la 10%. Batalia finala o reprezinta cea din Bundesrat, camera superioara a parlamentului, unde votul este asteptat in cateva saptamani si unde se crede ca opozitia va incerca din toate puterile sa profite de faptul ca este majoritara.

 

Sursa: Curentul