PRIMA PAGINA

Runda actuala de negocieri comerciale globale se poate prelungi pana in 2006

 

Discutiile pentru incheierea rundei actuale de negocieri comerciale globale s-ar putea prelungi pana in 2006, in urma esecului discutiilor la nivel ministerial care au avut loc luna trecuta la Cancun, a declarat directorul general adjunct al Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), citat de Reuters. Potrivit lui Roderick Abbott, esecul discutiilor din statiunea mexicana a intarziat finalizarea rundei Doha cu cateva luni. "Episodul de la Cancun ne-a costat deja trei sau patru luni", a declarat Abbott cotidianului francez La Tribune. "Apoi, in 2004 va avea loc campania pentru alegerile prezidentiale din SUA, in cursul careia va fi dificil pentru Washington sa faca concesii in domenii delicate, precum cel al bumbacului. Cat despre Bruxelles, va fi foarte ocupat cu extinderea Uniunii Europene. Lucrurile nu vor inainta pana in 2005. Este mai probabil ca negocierile sa dureze pana in 2006, cand ar trebui finalizata runda", a adaugat el. Abbott a mentionat ca G 21 - grupul statelor in curs de dezvoltare - s-a facut remarcat prin opozitia fata de SUA, Europa si Japonia, dar a apreciat ca nu toate statele din acest grup impartasesc aceleasi interese. Cu toate acestea, tarile dezvoltate trebuie sa faca mai multe concesii daca doresc sa semneze un acord, in opinia sa. "Daca SUA, Europa si Japonia doresc sa iasa din aceasta runda cu o sansa de succes, trebuie sa reflecteze la concesiile pe care sunt dispuse sa le faca, mai ales in privinta agriculturii", a mai apreciat oficialul. sarile bogate doresc ca India, Brazilia si unele state asiatice sa-si deschida pietele intr-o masura mai mare, dar, "in schimb, tarile bogate trebuie sa ofere mai mult", a mai declarat Abbott. Esecul discutiilor de la Cancun a intervenit din cauza divergentelor acute legate de agricultura, mai exact de subventiile imense pe care multe state bogate le platesc agricultorilor si de intrebarea daca sistemele comerciale au nevoie de noi reguli pentru a limita birocratia si coruptia. Discutiile vor fi reluate in decembrie, la Geneva, unde tarile participante ar putea da dovada de mai multa flexibilitate, potrivit unor declaratii recente ale negociatorilor.

 

Sursa: Curierul National