PRIMA PAGINA

Spatiu aerian comun - SUA si UE

 

Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana au finalizat prima runda de negocieri privind crearea unui spatiu aerian comun, numit ''ceruri deschise'', informeaza agentia EFE.

UE a semnalat intr-un comunicat ca reuniunea, care a tinut doua zile, s-a desfasurat intr-un climat ''cordial si de cooperare''.

De asemenea, a existat consens in ceea ce priveste diversitatea temelor care sa fie incluse in acordul final, ce fac referire la serviciile normale si speciale pentru zborurile cargo si de pasageri, precum si la libertatea tuturor companiilor de a-si stabili tarifele, capacitatea si frecventa.

A fost incheiat si un acord de principiu pentru alta categorie de operatiuni, '' fiind recunoscuta importanta strânsei colaborari in domeniul securitatii si competentei''.

Cea de-a doua runda de negocieri va avea loc la Bruxelles, incepând din 8 decembrie.
Aceasta a fost prima data când Comisia Europeana a purtat negocieri in numele tuturor membrilor UE. CE a obtinut acest mandat in iunie, dupa ce Tribunalul din UE a declarat discriminatorii acordurile bilaterale '' ceruri deschise'' pe care Sua le-a semnat cu toate tarile Uniunii Europene, exceptând Spania, Marea Britanie, Grecia si Irlanda.

 

Sursa: TVR