Memorandum româno-italian
Conform unui comunicat de presã publicat pe site-ul guvernului, www.guv.ro, se aratã cã:
"Ministrul integrarii europene, Hildegard Puwak si ministrul italian pentru Afaceri Europene, Rocco Buttiglione, au semnat în prezenta primului ministru, Adrian Nastase, un Memorandum de întelegere reprezentând institutionalizarea cadrului de cooperare între Guvernul Republicii Italiene si cel al României.
Relatiile politice, la nivel guvernamental si parlamentar, precum si relatiile economice dezvoltate în ultimii ani între România si Italia, au un rol foarte important în pregatirea integrarii europene a României. În acest sens, Memorandumul de întelegere semnat la Bucuresti are drept scop furnizarea de asistenta României în procesul de aderare la Uniunea Europeana.
Pentru utilizarea cu maxima eficienta a asistentei furnizate de partea italiana, Memorandumul va asigura cadrul necesar desfasurarii unor programe de formare pentru diverse ministere si institutii publice ale celor doua guverne, precum si organizarea unor reuniuni de studiu în scopul asistarii României în introducerea mecanismelor necesare aderarii la Uniunea Europeana.
Semnarea acestui acord va permite, de asemenea, cooperarea la nivel academic, schimburile reciproce de profesori universitari, precum si înfiintarea si functionarea consortiilor academice.
Memorandumul va favoriza contactele politice în ceea ce priveste problematica europeana, în special cu reprezentantii Comisiilor pentru Integrare Europeana din Parlamentul României, în scopul adoptarii unor tehnici parlamentare eficiente pentru o preluare accelerata a legislatiei comunitare.
Sprijinul Italiei este foarte important pentru ca în România sa se dezvolte un mediu de afaceri favorabil, iar în perspectiva unei Uniuni Europene largite, cele doua tari sa continue colaborarea, devenind parteneri care sa intensifice relatiile bilaterale în context comunitar."