Prevenirea catastrofelor ecologice
Presedintele
guvernului spaniol, Jose Maria Aznar, i-a cerut, joi, presedintelui Comisiei
Europene, Romano Prodi, adoptarea la Consiliul
European de la Copenhaga a unor masuri pentru prevenirea unor catastrofe
ca aceea în care a fost implicat petrolierul Prestige, precum si pentru
desfiintarea ''paradisurilor'' în care nu se îndeplinesc nici
cele mai mici norme de securitate, informeaza EFE. Jose Maria Aznar a amintit
- într-o scrisoare transmisa din Praga, unde participã la summitul
NATO - cã executivul comunitar a aprobat o serie de initiative dupa
naufragierea, în 1999, a petrolierului Erika, subliniind totodatã
cã ''realitatea a demonstrat cã aceste mãsuri nu au
fost puse încã în practicã''.
Seful guvernului
de la Madrid i-a propus lui Romano Prodi o serie de masuri, printre care
crearea imediata a Agentiei pentru securitate maritimã si stabilirea
unui Fond european pentru despãgubiri în cazul unor daune produse
de astfel de catastrofe. În aceeasi zi, la Strasbourg, comisarul european
pentru transporturi, Loyola de Palacio, a insistat în cadrul Parlamentului
European ca Uniunea sã aplice ''imediat'' mãsurile adoptate
în anul 2000 împotriva mareelor negre.
Sursã: TVR