PRIMA PAGINA

Viitoarea pozitie a Comisiei

 

Pe 30 octombrie Comisia Europeanã a tinut o dezbatere politicã pentru a-si pregãti comunicarea pe care urmeazã sã o facã în cadrul Conventiei Europene cu privire la viitorul structurii institutionale a UE. S-a înregistrat un consens la urmãtoarele puncte:
- Comisia va fi plasatã sub o dublã responsabilitate, respectiv a Parlamentului European, care o va alege, si a Consiliului, a-l cãrui Înalt Reprezentant va avea un loc în Comisie;
- nu este sustinut actualul sistem în care Presedintele Comisiei este numit de Consiliu si apoi aprobat de parlamentul European;
- Comisia nu va sustine crearea unui asa-numit "Congres al cetãtenilor Europei", care a fost propus de Valéry Giscard d'Estaing;
- Comisia respinge propunerea franco-germanã cu privire la înlocuirea presedintiei prin rotatie a UE cu un presedinte al Consiliului European ales pe o perioadã de 5 ani. Totusi, Comisia sustine crearea unei presedintii mai lungi dar care sã nu impieteze asupra egalitãtii statelor membre ale UE.

 

Sursã: Euractiv