Consiliul si Parlamentul European, de acord cu bugetul UE pe 2004 pentru 25 de state
Consiliul de ministri si Parlamentul European
au ajuns la un acord asupra bugetului Uniunii Europene pe 2004, care va
fi primul prevazut pentru 25 de state, a anuntat presedintia italiana a
UE.
Dupa 12 ore de dezbateri, delegatiile Parlamentului si Consiliului au ajuns
la un compromis privind mentinerea cheltuielilor UE in 2004 sub unu la suta
din Produsul National Brut Global a 25 de state membre, adica 99,7 miliarde
de euro.
Suma este in crestere cu 2,3 la suta fata de cea din bugetul pe 2003, care
a acoperit doar 15 tari.
Cheltuielile pentru cele 10 tari care vor adera la UE in mai 2004 sunt de
5 miliarde de euro.
Bugetul mai prevede circa 155 de milioane de euro pentru reconstructia Irakului.
Suma va fi suplimentata pana la 200 de milioane de euro promisi la conferinta
donatorilor de la Madrid. Parlamentul trebuie sa adopte textul definitiv
al bugetului in sesiune plenara, la mijlocul lunii viitoare la Strasbourg.
Cele doua institutii au convenit totodata sa restituie celor 15 tari cinci
miliarde de euro necheltuite din bugetul anului curent.
Sursa: Curierul National