PRIMA PAGINA

Masuri drastice de prevenire si combatere a spalarii banilor

 

Inaltul Comitet al Expertilor UE in Evaluarea Masurilor de Combatere a Spalarii Banilor (MONEYVAL) a cerut Romaniei sa studieze posibilitatea intaririi legislatiei in domeniu, prin “inversarea sarcinii probatoriului”, a anuntat, la Ramnicu Valcea, secretarul de stat Ioan Melinescu, presedintele Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), organism aflat in subordinea Executivului. Potrivit acestuia, recomandarea ar putea duce la confiscarea integrala a averii celor vinovati de spalarea banilor, nu doar a acelor sume de bani si a bunurilor dovedite in cursul anchetei ca provin din operatiuni ilicite. “O asemenea masura drastica se aplica in Statele Unite ale Americii, unde autoritatile judiciare confisca toate posesiunile celor vinovati de spalare de bani, iar acestia au obligatia sa dovedeasca ei insisi ca anumite parti din avere nu sunt dobandite in mod fraudulos”, a spus Melinescu. Pe de alta parte, expertii in domeniu ai Fondului Monetar International au recomandat ONPCSB sa se introduca in legislatia romaneasca masuri explicite vizand raspunderea penala pentru persoane juridice. “Acest lucru ar putea duce la eliminarea, timp de 10 ani, din orice activitate comerciala nu doar a administratorilor de firma vinovati de infractiunea spalarii banilor, ci si a rudelor lor, pana la al patrulea grad”, a spus secretarul de stat Ioan Melinescu.

 

Sursa: Curierul National