Presedintele Cehiei se ia la trântã cu UE
Uniunea Europeanã nu este vreo Nirvana,
starea de gratie caracterizatã de armonie, stabilitate si fericire
absolutã, iar cetãtenii Europei ar trebui sã stie spre
ce se îndreaptã. Aceasta este opinia presedintelui Cehiei,
Vaclav Klaus, cu mai putin de jumãtate de an înainte ca tara
sa sã devinã membru „plin” al Uniunii.
În cursul unei vizite la Washington, Klaus nu a avut nici o rezervã
în a-si exprima aversiunea fatã de „marea familie europeanã”
din care Cehia este pe cale sã facã parte. „Europenii
trãiesc într-o lume a viselor, unde singurele griji sunt sã
aibã cât mai multi bani si vacante prelungite”, a spus
Vaclav Klaus. Presedintele s-a recunoscut împãcat cu ideea
cã procesul de extindere a Uniunii s-a accelerat în ultimii
ani, dar crede cã pasii spre o entitate politicã europeanã
unicã vor continua „pânã în clipa în
care oamenii îsi vor da seama cã nu se îndreaptã
spre un soi de Nirvana”.
Nimic din ce ar avea de oferit UE nu pare sã-l multumeascã
pe Klaus. El este convins cã, pentru Cehia, regulile impuse de Uniune
sunt ca o formã modernã de colectivizare, cã „nu
se poate tine socoteala democratiei în orice formulã ce depãseste
un stat-natiune” si cã, una peste alta, viitorul pentru statele
membre se anuntã destul de sumbru. „Iatã ce vãd
eu: scheletul unui stat care îsi va pãstra presedintele si
institutiile, dar fãrã ca ele sã aibã vreo putere.
Nu mi se pare un viitor prea luminos”, a comentat presedintele Cehiei.
Sãptãmâna trecutã, Curtea de Conturi a UE a publicat
un raport de 400 de pagini în care prezenta serioasele probleme pe
care le-a descoperit la bugetul Uniunii: supraestimãri, tranzactii
defectuoase, greseli grave si alte neajunsuri. Toate acestea sunt probleme
cu care europenii nu au trebuit încã sã se confrunte
direct, crede Vaclav Klaus. O altã problemã virulent pusã
pe tapet de Klaus este birocratia. Cei 30.000 de functionari ai UE au întocmit
circa 80.000 de pagini de norme pe care candidatii trebuie sã le
adopte.
Sursa: Jurnalul National