PRIMA PAGINA

România trebuie sã tinã pasul cu noile mãsuri economice ale UE

 

România are ca obiectiv alinierea (pe lângã adoptarea altor mãsuri deja asumate în procesul de integrare europeanã) la o serie de obiective economice pe care Uniunea Europeanã doreste sã le atingã pânã în 2007. Aceste afirmatii au fost fãcute, ieri, de participantii la seminarul „România si Provocãrile Strategiei de la Lisabona", organizat de Ministrul Afacerilor Externe, Ambasada Marii Britanii la Bucuresti si Institutul European din România.
În 2000, Uniunea Europeanã si-a trasat scopul strategic de a construi, pânã în 2010, cea mai competitivã si dinamicã economie din lume, adoptând în acest sens documentul „Strategia de la Lisabona". Prin prevederile acestuia, tãrile membre UE urmãresc realizarea unei economii capabile de o dezvoltare durabilã, dar si creatoare de noi locuri de muncã. Potrivit documentului, o crestere economicã medie anualã de 3% va conduce la crearea a cel putin 20 de milioane de noi locuri de muncã. Tara noastrã trebuie sã îndeplineascã, în perspectiva aderãrii, conditiile acestui document, structurat pe trei componente: economicã, bazatã pe stiintã (cercetare si dezvoltare, telecomunicatii, transporturi sau servicii), componenta socialã (angajarea fortei de muncã, educatia sau combaterea sãrãciei si excluziunii sociale) si componenta privind protectia mediului (resursele naturale sau sãnãtate). Astfel, toate scolile ar trebui sã fie conectate la internet, profesorii instruiti în privinta noilor tehnologii, iar sectorul de cercetare ar trebui sã devinã mai imortant, mai ales prin alocarea de investitii private. În Strategia de la Lisabona mai este prevãzut ca IMM-urile sã devinã principalul motor al dezvoltãrii economiei europene, înregistrarea acestora sã fie mai ieftinã, iar accesul la credite sã fie mai facil. De asemenea, este de asteptat ca, pânã în anul 2010, 22% din energie sã provinã din resurse naturale, concomitent cu reducerea de cel putin 8% (comparativ cu 1990) a emisiilor de gaze. Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle, a apreciat cã România a înregistrat, mai ales în ultimul an, o serie de progese în domeniul economic. El a precizat cã, în perspectiva aderãrii, putem învãta foarte mult de la state care au trecut deja prin acest proces. Quayle a afirmat cã aderarea la UE trebuie sã aibã loc în conditiile unui stat prosper, iar cresterile economiei românesti din ultimii ani tocmai acest lucru au demonstrat. De asemenea, ambasadorul Marii Britanii a reafirmat sprijinul pe care tara sa îl acordã României, în special în lupta împotriva coruptiei.

 

Sursa: Azi