PRIMA PAGINA
w

Saracii Europei

 

Din sinteza cea mai recenta, realizata de biroul de statistica al Uniunii Europene, privind veniturile populatiei tarilor membre ale UE reiese ca, in prezent, 9 la suta din ansamblul populatiei acestor tari poate fi considerata saraca. In cadrul UE poate fi considerata saraca o persoana al carei venit lunar nu atinge 60 la suta din venitul mediu din tara unde traieste. In tarile din sudul Europei pericolul saraciei este mai mare decat in partea nordica a continentului. Aceste date statistice au fost preluate de ziarul ungar Nepszabadsag, din cotidianul austriac Der Standard.

Conform calculelor statistice realizate de institutiile abilitate ale UE, cei mai multi saraci traiesc in prezent in Portugalia, unde 14 la suta din populatia face parte din aceasta categorie. Urmeaza Grecia, pe locul al doilea (cu 13 la suta), apoi Irlanda (12 la suta), Italia, Spania, Marea Britanie (11 la suta), Franta (9 la suta), Belgia si Luxemburg (8 la suta), Austria (7 la suta), Germania (6 la suta), iar Olanda, Danemarca si Finlanda (5 la suta). De mentionat ca despre Suedia nu exista date. In prezent, deci, 9 la suta din populatia care traieste in tarile membre constituie tabara saracilor a Uniunii Europene, conchide ziarul citat.

 

Sursa: TVR