Visegrad si dupa UE
Sefii de stat ai tarilor membre ale Grupului de la Visegrad, respectiv Cehia, Polonia, Ungaria si Slovacia, s-au intalnit, luni, la Budapesta, in cadrul unei reuniuni ce a constituit un moment important pentru reafirmarea hotararii participantilor de a continua colaborarea acestor state si dupa aderarea lor la Uniunea Europeana, informeaza MTI si Rompres. Presedintele ungar, Ferenc Madl, si oaspetii sai, presedintele polonez, Aleksander Kwasniewski, presedintele ceh, Vaclav Klaus, si presedintele slovac, Rudolf Schuster, si-au exprimat convingerea ca cele patru state trebuie sa gaseasca baze comune pentru colaborarea lor viitoare in vederea satisfacerii intereselor strategice, chiar si dupa aderarea la UE. Vaclav Klaus a tinut sa sublinieze ca aderarea la UE, in luna mai a anului viitor, nu va determina nici o ruptura in colaborarea Grupului tarilor de la Visegrad.
Sursa: Ziua