Aderarea Republicii Moldova la UE
Presedintele
Vladimir Voronin a adresat sefilor de state si Guverne din tãrile
Uniunii Europene un mesaj în care le cere sã sprijine eforturile
de integrare europeanã ale Republicii Moldova, se aratã într-un
comunicat al presedintiei moldovene, remis, luni, agentiei BASA-press. "Aderarea
la UE a devenit pentru Republica Moldova un obiectiv prioritar, nu numai
pe plan extern, dar si pe plan intern", integrarea tãrii în
structurile europene urmând sã fie "o politicã
de stat", care va fi implementatã în toate domeniile,
se aratã în comunicat. "Republica Moldova este unicul
stat sud-est european din fosta URSS care participã la Pactul de
Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Am prefera ca Republica Moldova sã
fie tratatã de cãtre UE ca stat sud-est european (...) având,
ca si celelalte state din regiune, aceeasi perspectiva istoricã de
integrare europeanã", afirmã Vladimir Voronin în
comunicatul de presã. Potrivit lui Voronin, în prezent singurul
obstacol care trebuie depãsit este reprezentat de "separatismul
transnistrean, care submineazã eforturile Republicii Moldova de a
edifica un stat cu adevarat independent, suveran si integru din punct de
vedere teritorial, diminueazã eficienta reformelor initiate si constituie
principala sursã a fenomenelor sociale negative". În acest
scop, seful statului propune "initierea unor consultari politice"
între Republica Moldova si UE, optând pentru o implicare mai
activã a Uniunii Europene în solutionarea conflictului transnistrean.
Seful statului
a lansat initiativa organizãrii, la Chisinãu, a "unei
reuniuni la nivel înalt, care ar avea drept scop aprofundarea relatiilor
dintre Republica Moldova si statele UE". De asemenea, scrisoarea este
adresatã secretarului general al Consiliului
Uniunii Europene, Javier Solana, presedintelui Comisiei
Europene, Romano Prodi, si presedintelui
în exercitiu al UE, premierul danez Anders Fogh Rasmussen. Partidul
Popular Crestin Democrat (PPCD, opozitie) si-a anuntat, cu cinci zile în
urma, intentia de a organiza un referendum national consultativ asupra aderãrii
Republicii Moldova la Uniunea Europeana si NATO. Liderii PPCD au apreciat
cã ideea integrãrii europene si euro-atlantice are, în
Republica Moldova, suficientã popularitate pentru a asigura organizatorilor
numarul necesar de semnaturi. Potrivit membrilor PPCD, initiativa ar putea
atrage atentia organismelor internationale, care ar monitoriza punerea sa
în aplicare, limitînd posibilitatea ca partidul de guvernãmânt
sã obstructioneze procesul de convocare a referendumului. Reprezentantii
Partidului Comunistilor au manifestat rezerve fatã de initiativa
crestin-democratã, argumentând cã aceasta este prematurã
si inoportunã în actuala conjuncturã politicã.
Sursã: TVR
Pentru Concluziile în românã a Summit-ului de la Copenhaga apãsati aici.