PRIMA PAGINA

Recunoasterea diplomelor

 

Autoritatile române au decis sã i-a mãsuri pentru recunoasterea în Uniunea Europeanã a diplomelor de medicinã si farmacie din România, continutul învãtãmântului superior urmând a fi compatibilizat începând cu anul universitar urmãtor, pentru a fi armonizat cu prevederile europene, informeaza MEC. Aceastã decizie a fost luatã de reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC), Ministerului Sãnãtãtii si Familiei, Ministerului Integrãrii Europene, de rectorii Universitãtilor de Medicinã si Farmacie din România si de cei ai Colegiului Medicilor si Colegiului Farmacistilor, care s-au întîlnit la sediul MEC. În cadrul întâlnirii au fost discutate directivele Uniunii Europene privind profesiunile de asistent medical generalist si de moasã. Universitãtile de Medicinã si Farmacie si MEC sînt responsabili pentru introducerea modificãrilor în curricula universitarã, având ca scop recunoasterea calificãrilor profesionale si pentru asigurarea dreptului la libera circulatie si exercitarea profesiei pentru personalul medical si farmaceutic din România si din UE. Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, sustine cã, din anul universitar 2003-2004, se vor introduce, în toate institutiile de învatamînt superior cu profil medico-farmaceutic, pentru anul l de studiu, noi curricula care respecta cerintele minime stabilite de directivele europene. Pentru persoanele care au absolvit deja sau sunt în curs de scolarizare, se va asigura dezvoltarea unor programe de formare, astfel încât si acestea sã îndeplineascã, dupa absolvire, toate conditiile minimale stabilite de directivele comunitare pentru exercitarea profesiei în Uniunea Europeanã, spune ministrul Educatiei si Cercetãrii.
Conform directivelor UE, în curriculum-ul universitar pentru medicinã se vor introduce noi discipline, pentru medicina dentarã va creste substantial (pîna la douã treimi) ponderea disciplinelor de specialitate dentarã si a orelor de practicã, iar pentru farmacie stagiul compact de practicã va fi de minimum sase luni, în farmacii comunitare si de spital, sub îndrumare calificatã, sustine Ministerul Integrãrii europene.

 

Sursã: TVR