Negocierile privind un eventual acord comercial la nivel mondial ar putea fi reluate
Comisarul
european Pascal Lamy a obtinut sprijinul ministrilor europeni privind documentul
strategic menit sa duca la reluarea negocierilor privind comertul mondial,
dupa esecul inregistrat, in septembrie 2002, la Cancun, noteaza Financial
Times, citat de Euobserver. Sprijinul ministrilor europeni reprezinta un
atu pentru Lamy care va participa la reuniunea Organizatiei Mondiale a Comertului
(OMC) – ce va avea loc luna aceasta, la Geneva. Reuniunea are ca principal
obiectiv reluarea negocierilor privind incheierea unui acord global in domeniul
comertului. Cu toate acestea, documentul prezentat saptamana trecuta de
Lamy a fost intampinat cu scepticism. Grupurile internationale sustin ca
partenerii comerciali ai Europei nu beneficiaza decat de concesii minore.
Problemele care au dus la intreruperea negocierilor de la Cancun –
denumite dosarul Singapore – respectiv concurenta, investitiile, transparenta
si facilitatile comerciale constituie principala tema de discutie pe agenda
Uniunii Europene. Pe de alta parte, tarile aflate in curs de dezvoltare
doresc abordarea problemelor legate de agricultura.
Sursa: Curierul National