|
CARTEA
a III-a
Despre bunuri
Titlul
I
Bunurile si drepturile reale în general
Capitolul
I
Despre bunuri în general
Sectiunea
1
Despre distinctia bunurilor
Lucrurile
si bunurile
Art.552 – Sunt bunuri lucrurile, corporale sau incorporale, care
constituie obiectul unui drept patrimonial.
Bunuri mobile si imobile
Art.553 - Bunurile sunt mobile sau imobile.
Bunuri
imobile
Art.554 – Sunt imobile terenurile, izvoarele si cursurile de apa,
plantatiile prinse de radacini, constructiile si orice alte lucrari fixate
în pamânt cu caracter permanent, platformele si alte instalatii
de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum
si tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat
în acestea cu caracter permanent.
Bunuri
care ramân sau devin imobile
Art.555 – (1) Ramân bunuri imobile materialele separate în
mod provizoriu de un fond, pentru a fi din nou întrebuintate, atât
timp cât sunt pastrate în aceeasi forma, precum si partile
integrante ale unui imobil care sunt temporar detasate de acesta, daca
sunt destinate spre a fi reamplasate.
(2) Materialele aduse pentru a fi întrebuintate în locul celor
vechi devin bunuri imobile.
Bunuri
mobile
Art.556 - (1) Bunurile pe care legea nu le considera imobile sunt bunuri
mobile.
(2) Sunt bunuri mobile si undele electromagnetice, precum si energia de
orice fel captate, în conditiile legii, de orice persoana si puse
în serviciul sau, indiferent de caracterul mobiliar sau imobiliar
al sursei acestora.
Bunuri
mobile prin anticipatie
Art.557 - (1) Bogatiile de orice natura ale solului si subsolului, fructele
prinse de radacini, plantatiile si constructiile încorporate în
sol devin mobile prin anticipatie, atunci când, prin vointa partilor,
sunt privite în natura lor individuala în vederea detasarii
lor.
(2) Pentru opozabilitate fata de terti, este necesara notarea în
cartea funciara.
Universalitatea
de bunuri
Art.558 – (1) Constituie o universalitate de bunuri ansamblul lucrurilor
care apartin aceleiasi persoane si au o destinatie comuna stabilita prin
vointa acesteia sau prin lege.
(2) Bunurile care alcatuiesc universalitatea pot sa faca obiectul unor
acte sau raporturi juridice distincte.
Reguli
aplicabile drepturilor purtând asupra bunurilor
Art.559 – (1) Daca nu se prevede altfel, sunt supuse regulilor referitoare
la bunurile imobile si drepturile reale asupra acestora.
(2) Celelalte drepturi patrimoniale sunt supuse, în limitele prevazute
de lege, regulilor referitoare la bunurile mobile.
Ce se intampla in UE in
ianuarie 2003 ? Click
aici |
Bunuri
fungibile si bunuri nefungibile
Art.560 - (1) Bunurile sunt fungibile sau nefungibile.
(2) Sunt fungibile bunurile determinabile dupa numar, masura sau greutate,
astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în
executarea unei obligatii.
(3) Prin act juridic, un bun fungibil prin natura sa poate fi considerat
ca nefungibil.
Bunuri
consumptibile si bunuri neconsumptibile Art.561 - (1) Bunurile sunt consumptibile
sau neconsumptibile.
(2) Sunt consumptibile bunurile mobile a caror întrebuintare obisnuita
implica înstrainarea sau consumarea substantei.
(3) Un bun consumptibil prin natura sa poate deveni neconsumptibil daca,
prin act juridic, i se schimba întrebuintarea.
Bunuri
divizibile si bunuri indivizibile
Art.562 - (1) Bunurile sunt divizibile sau indivizibile.
(2) Bunurile care nu pot fi împartite în natura fara a li
se schimba destinatia sunt bunuri indivizibile.
(3) Prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi considerat
indivizibil.
Bunuri
principale si bunuri accesorii
Art.563 – (1) Bunul care a fost destinat, în mod stabil si
exclusiv, întrebuintarii economice a altui bun este bun accesoriu
atât timp cât satisface aceasta utilizare.
(2) Destinatia comuna poate sa fie stabilita numai de proprietarul ambelor
bunuri.
(3) Daca nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmeaza situatia juridica
a bunului principal, inclusiv în caz de înstrainare sau de
grevare a bunului principal.
(4) Încetarea calitatii de bun accesoriu nu poate fi, însa,
opusa unui tert care a dobândit anterior drepturi privitoare la
bunul principal.
(5) Separarea temporara a unui bun accesoriu de bunul principal nu-i înlatura
aceasta calitate.
(6) Drepturile unui tert privitoare la un bun nu pot fi încalcate
prin transformarea acestuia în bun accesoriu.
Sectiunea
a 2-a
Produsele bunurilor
Produsele
bunurilor
Art.564 – Produsele bunurilor sunt fructele si productele.
Fructele
Art.565 – (1) Fructele reprezinta acele produse care deriva din
folosirea unui bun, fara a diminua substanta acestuia. Fructele sunt:
naturale, industriale si civile. Fructele civile se numesc si venituri.
(2) Fructele naturale sunt produsele directe si periodice ale unui bun,
obtinute fara interventia omului, cum ar fi acelea pe care pamântul
le produce de la sine, productia si sporul animalelor.
(3) Fructele industriale sunt produsele directe si periodice ale unui
bun, obtinute ca rezultat al interventiei omului, cum ar fi recoltele
de orice fel.
(4) Fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de
catre o alta persoana pe temeiul unui act juridic, precum chiriile, arenzile,
dobânzile, venitul rentelor si dividendele.
Productele
Art.566 - Productele sunt foloasele obtinute dintr-un bun, prin consumarea
sau diminuarea substantei acestuia, precum copacii unei paduri, piatra
dintr-o cariera si altele asemenea.
Dobândirea
fructelor si a productelor
Art.567 – (1) Fructele si productele se cuvin proprietarului, daca
prin lege nu se dispune altfel.
(2) Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale si industriale se
dobândeste la data separarii de bunul care le-a produs.
(3) Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândeste
zi cu zi.
(4) Cel care, fara acordul proprietarului, avanseaza cheltuielile necesare
pentru producerea si culegerea fructelor, respectiv a veniturilor sau
productelor poate cere restituirea cheltuielilor.
(5) În acest caz, produsele sau contravaloarea acestora pot fi retinute
pâna la restituirea cheltuielilor. Cu toate acestea, proprietarul
poate cere obligarea posesorului la predarea produselor ori a contravalorii
acestora daca furnizeaza o garantie îndestulatoare.
Capitolul II
Drepturile reale în general
Drepturile
reale
Art. 568 – Sunt drepturi reale:
1. dreptul de proprietate ;
2. dreptul de superficie;
3. dreptul de uzufruct;
4. dreptul de uz;
5. dreptul de abitatie;
6. dreptul de servitute;
7. dreptul de administrare;
8. dreptul de concesiune;
9. dreptul de folosinta;
10. drepturile reale de garantie;
11. alte drepturi carora legea le recunoaste acest caracter.
Formele
de proprietate
Art.569 – Proprietatea este publica sau privata.
Proprietatea
privata
Art.570 – (1) Sunt obiect al proprietatii private toate bunurile
de uz sau de interes privat apartinând persoanelor fizice, persoanelor
juridice de drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile care alcatuiesc
domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale.
(2) Mostenirile vacante si imobilele cu privire la care s-a renuntat la
dreptul de proprietate conform art.579 alin.(2) se dobândesc, fara
înscriere în cartea funciara, de comuna, oras sau municipiu,
dupa caz, si intra în domeniul privat al acestora.
(3) Bunurile obiect al proprietatii private, indiferent de titular, sunt
si ramân în circuitul civil, daca prin lege nu se dispune
altfel. Ele pot fi înstrainate, pot face obiectul unei urmariri
silite si pot fi dobândite pe orice cale prevazuta de lege.
Proprietatea
publica
Art.571 – (1) Bunurile statului si ale unitatilor administrativ-teritoriale
care, prin natura lor sau prin declaratia legii, sunt de uz sau de interes
public formeaza obiectul proprietatii publice, însa numai daca au
fost legal dobândite de catre acestea.
(2) Daca prin lege nu se prevede altfel, dispozitiile aplicabile dreptului
de proprietate privata se aplica si dreptului de proprietate publica,
însa numai în masura în care sunt compatibile cu acesta
din urma.
|