|
Titlul
VII
Stingerea obligatiilor
Capitolul I
Dispozitii generale
Moduri de stingere a obligatiilor
Art.1626 – Obligatiile se sting prin plata, compensatie, confuziune,
remitere de datorie, imposibilitate fortuita de executare, precum si prin
alte moduri expres prevazute de lege.
Capitolul II
Compensatia
Notiune
Art.1627 – Obligatiile reciproce se sting prin compensatie pâna
la concurenta celei mai mici dintre ele.
Conditii
Art.1628 – (1) Compensatia opereaza de plin drept de îndata
ce exista doua datorii certe, lichide si exigibile, oricare ar fi izvorul
lor, si care au ca obiect o suma de bani sau o anumita cantitate de bunuri
fungibile de aceeasi natura.
(2) O parte poate cere lichidarea judiciara a unei datorii pentru a putea
opune compensatia.
(3) Oricare dintre parti poate renunta, în mod expres ori tacit,
la compensatie.
Cazuri în care compensatia este exclusa
Art.1629 –Compensatia nu are loc atunci când:
a) creanta rezulta dintr-un act facut cu intentia de a pagubi;
b) datoria are ca obiect restituirea bunului dat în depozit sau
cu titlu de comodat;
c) are ca obiect un bun insesizabil.
Termenul de gratie
Art.1630 –Termenul de gratie acordat pentru plata uneia dintre datorii
nu împiedica realizarea compensatiei.
Imputatia
Art.1631 – Atunci când mai multe obligatii susceptibile de
compensatie sunt datorate de acelasi debitor, regulile stabilite pentru
imputatia platii se aplica în mod corespunzator.
Fideiusiunea
Art.1632 – (1) Fideiusorul poate opune în compensatie creanta
pe care debitorul principal o dobândeste împotriva creditorului
obligatiei garantate.
(2) Debitorul principal nu poate, pentru a se libera fata de creditorul
sau, sa opuna compensatia pentru ceea ce acesta din urma datoreaza fideiusorului.
Efectele compensatiei fata de terti
Art.1633 – (1) Compensatia nu are loc si nici nu se poate renunta
la ea în detrimentul drepturilor dobândite de un tert.
(2) Astfel, debitorul care, fiind tert poprit, dobândeste o creanta
împotriva creditorului popritor, nu poate opune compensatia împotriva
acestuia din urma.
(3) Debitorul care putea sa opuna compensatia si care a platit datoria
nu se mai poate prevala, în detrimentul tertilor, de privilegiile
sau de ipotecile creantei sale.
Cesiunea
sau ipoteca asupra unei creante
Art.1634 – (1) Debitorul care accepta pur si simplu cesiunea sau
ipoteca asupra creantei consimtita de creditorul sau unui tert, nu mai
poate opune acelui tert compensatia pe care ar fi putut sa o invoce împotriva
creditorului initial înainte de acceptare.
(2) Cesiunea sau ipoteca pe care debitorul nu a acceptat-o, dar care i-a
devenit opozabila, nu împiedica decât compensatia datoriilor
creditorului initial care sunt ulterioare momentului în care cesiunea
sau ipoteca i-a devenit opozabila.
Ce se intampla in UE in
noiembrie 2002 ? Click
aici |
Capitolul
III
Confuziunea
Notiune
Art.1635 - (1) Atunci când, în cadrul aceluiasi raport obligational,
calitatile de creditor si debitor se întrunesc în aceeasi
persoana, obligatia se stinge de drept prin confuziune.
(2) Confuziunea nu opereaza daca datoria si creanta se gasesc în
acelasi patrimoniu, dar în mase de bunuri diferite.
Confuziunea si ipoteca
Art.1636 – (1) Ipoteca se stinge prin confuziunea calitatilor de
creditor ipotecar si de proprietar al bunului ipotecat.
(2) Ea renaste daca creditorul este evins din orice cauza independenta
de el.
Fideiusiunea
Art.1637 – Confuziunea ce opereaza prin reunirea calitatilor de
creditor si debitor profita fideiusorilor. Cea care opereaza prin reunirea
calitatilor de fideiusor si creditor ori de fideiusor si debitor principal
nu sting obligatia principala.
Efectele
confuziunii fata de terti
Art.1638 – Confuziunea nu vatama drepturile dobândite anterior
de terti în legatura cu creanta stinsa pe aceasta cale.
Desfiintarea confuziunii Art.1639 – Disparitia cauzei care a determinat
confuziunea face sa renasca obligatia cu efect retroactiv.
Capitolul
IV
Remiterea de datorie
Notiune
Art.1640 – (1) Remiterea de datorie are loc atunci când creditorul
îl libereaza pe debitor de obligatia sa.
(2) Remiterea de datorie este totala, daca nu se stipuleaza contrariul.
Feluri
Art.1641 – (1) Remiterea de datorie poate fi expresa sau tacita.
(2) Ea poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, potrivit naturii
actului prin care aceasta se realizeaza.
Dovada
Art.1642 – Dovada remiterii de datorie se face în conditiile
art.1414.
Garantii
Art.1643 – Renuntarea expresa la un privilegiu sau la o ipoteca
facuta de creditor nu prezuma remiterea de datorie în privinta creantei
garantate.
Fideiusiunea
Art.1644 – (1) Remiterea de datorie acordata în mod expres
unuia dintre fideiusori îi libereaza pe ceilalti fideiusori în
limita dreptului de regres pe care acestia din urma l-ar fi avut în
contra fideiusorului care a beneficiat de remiterea de datorie.
(2) Cu toate acestea, ceea ce creditorul a primit de la fideiusor pentru
liberarea acestuia nu se imputa asupra prestatiei datorate de debitorul
principal sau de ceilalti fideiusori. Prestatia se imputa însa asupra
partii datorate de ceilalti fideiusori în limita dreptului de regres
pe care acestia din urma l-ar fi avut în contra fideiusorului liberat.
Capitolul V
Imposibilitatea fortuita de executare
Notiune. Conditii Art.1645 – (1) Debitorul
este liberat atunci când obligatia sa nu mai poate fi executata
din cauza unei forte majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente
asimilate acestora, survenite înainte ca debitorul sa fie în
întârziere.
(2) Debitorul este, de asemenea, liberat, chiar daca se afla în
întârziere, atunci când creditorul nu ar fi putut, oricum,
sa beneficieze de executarea obligatiei din cauza împrejurarilor
prevazute la alin.(1), afara de cazul în care debitorul a luat asupra
sa riscul producerii acestora.
(3) Atunci când imposibilitatea este temporara, executarea obligatiei
se amâna pentru un termen rezonabil, apreciat în functie de
durata si urmarile evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare.
(4) Dovada imposibilitatii de executare revine debitorului.
(5) Debitorul trebuie sa notifice creditorului existenta imposibilitatii
si urmarile acesteia asupra executarii obligatiilor. Daca notificarea
nu ajunge la creditor într-un termen rezonabil din momentul în
care debitorul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca imposibilitatea de executare,
debitorul raspunde pentru prejudiciul cauzat, prin aceasta, creditorului.
(6) Daca obligatia are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca
imposibilitatea fortuita de executare.
|