Noul Cod civil al Romaniei - proiect - 2009

Prima pagina
Stiri
Drept Comunitar
Spatiul Schengen
Fonduri Europene
Moneda Euro
Impactul Aderarii
Procesul de Aderare
Burse in Europa
Joburi in Europa
Legaturi
Newsletter
Publicitate
Ajutor
Contact

DOSARE

ARHIVA STIRI


Legaturi pe site

Istoric UE

Institutii

Organe

Bibliografie

Fondurile structurale

Tratatele Europene

Reclamatii, petitii si plangeri catre Uniunea Europeana

Tratatul de Aderare

Constitutia Europeana

Tratatele Europene



Legaturi pe net

Uniunea Europeana

PARIURI SPORTIVE ONLINE

REZULTATE LIVE SCORURI

Guvernul Roman


Ministerul Afacerilor Externe

Institutul European

TITLU PRELIMINAR
Despre legea civila

Capitolul I
Dispozitii generale

Art.1 – Dispozitiile prezentului cod reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.

Art.2 – Prezentul cod este alcatuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se refera litera sau spiritul dispozitiilor sale.

Art.3 – (1) Dispozitiile prezentului cod se aplica si raporturilor dintre profesionisti, precum si raporturilor dintre acestia si orice alte subiecte de drept civil.
(2) Sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza o întreprindere.
(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitati organizate ce consta în producerea, administrarea ori înstrainarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu ca scop obtinerea de profit.

Art.4 – În materiile reglementate de prezentul cod, dispozitiile privind drepturile si libertatile persoanelor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Constitutia, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si prezentul cod, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care prezentul cod contine dispozitii mai favorabile.

Art.5 – În materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului comunitar se aplica în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul partilor.
Capitolul II
Aplicarea legii civile

Art.6 – Legea civila este aplicabila cât timp este în vigoare. Ea nu are putere retroactiva.
Art.7 – (1) Actele normative adoptate de autoritatile si institutiile publice centrale se aplica pe întreg teritoriul tarii, afara de cazul în care se prevede altfel.
(2) Actele normative adoptate, în conditiile legii, de autoritatile si institutiile administratiei publice locale se aplica numai în raza lor de competenta teritoriala.

Art.8 – În cazul raporturilor juridice cu element de extraneitate, determinarea legii civile aplicabile se face tinându-se seama de normele de drept international privat cuprinse în Cartea VII din prezentul cod.

Capitolul III
Interpretarea si efectele legii civile

Art.9 – (1) Cel care a adoptat norma civila este competent sa faca si interpretarea ei oficiala.
(2) Norma interpretativa produce efecte numai pentru viitor.
(3) Interpretarea legii de catre instanta se face numai în scopul aplicarii ei în cazul dedus judecatii.

Art.10 – (1) În cazurile neprevazute de lege, se aplica uzantele, iar în lipsa acestora, dispozitiile legale privitoare la situatii juridice asemanatoare sau, dupa caz, principiile generale ale dreptului civil.
(2) În materiile reglementate prin lege, uzantele produc efecte numai în masura în care sunt recunoscute ori admise în mod expres de lege.
(3) Uzantele publicate în culegeri elaborate de catre entitatile competente în domeniu se prezuma ca exista, pâna la proba contrara.
(4) În sensul prezentului cod, prin uzante se întelege obiceiul locului si uzurile profesionale.

Art.11 – (1) Legile care deroga de la o dispozitie generala, care restrâng exercitiul unor drepturi civile sau care prevad sanctiuni civile se aplica numai în cazurile anume aratate.
(2) Nu se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale de la legile care intereseaza ordinea publica sau de la bunele moravuri.

Art.12 – (1) Oricine poate dispune liber de bunurile sale, daca nu este oprit în mod expres de lege.
(2) Nimeni nu poate însa dispune cu titlu gratuit daca este insolvabil.

Art.13 – (1) Persoanele fizice si persoanele juridice participante la raporturile juridice civile trebuie sa îsi exercite drepturile si sa îsi execute obligatiile cu buna-credinta, în acord cu ordinea publica si bunele moravuri.
(2) Buna-credinta se prezuma pâna la proba contrara.

Art.14 – Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vatama sau pagubi pe altul ori, dupa caz, într-un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-credinte.

Ce se intampla in UE in septembrie 2002 ? Click aici

Art.15 – (1) Daca prin lege nu se prevede altfel, persoana raspunde numai pentru faptele sale savârsite cu intentie sau din culpa.
(2) Fapta este savârsita cu intentie când autorul prevede rezultatul faptei sale si fie urmareste producerea lui prin intermediul faptei, fie, desi nu o urmareste, accepta posibilitatea producerii acestui rezultat.
(3) Fapta este savârsita din culpa când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl accepta, socotind fara temei ca nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, desi trebuia sa îl prevada. Culpa este grava atunci când autorul a actionat cu o neglijenta sau imprudenta pe care nici persoana cea mai lipsita de dibacie nu ar fi manifestat-o fata de propriile interese.
(4) Atunci când legea conditioneaza efectele juridice ale unei fapte de savârsirea sa din culpa, conditia este îndeplinita si daca fapta a fost savârsita cu intentie.

Art.16 – (1) Nimeni nu poate conferi altuia mai multe drepturi decât are el însusi.
(2) Cu toate acestea, când cineva, împartasind o credinta comuna si invincibila, a considerat ca o persoana are un anumit drept sau o anumita calitate juridica, instanta judecatoreasca, tinând seama de împrejurari, va putea hotarî ca actul încheiat în aceasta stare va produce, fata de cel aflat în eroare, aceleasi efecte ca si când ar fi valabil, afara de cazul în care desfiintarea lui nu i-ar cauza nici un prejudiciu.
(3) Eroarea comuna si invincibila nu se prezuma.
(4) Dispozitiile prezentului articol nu sunt aplicabile în materie de carte funciara si nici în alte materii în care legea reglementeaza un sistem de publicitate.

Capitolul IV
Publicitatea drepturilor, a actelor si a faptelor juridice

Art.17 – (1) Drepturile, actele si faptele privitoare la starea si capacitatea persoanelor, cele în legatura cu bunurile care apartin acestora, precum si orice alte raporturi juridice sunt supuse publicitatii în cazurile anume prevazute de lege.
(2) Publicitatea se realizeaza prin cartea funciara, Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, denumita în continuare arhiva, registrul comertului, precum si prin alte forme de publicitate prevazute de lege.

Art.18 – (1) Procedura si conditiile de publicitate se stabilesc prin lege.
(2) Îndeplinirea formalitatii de publicitate poate fi ceruta de orice persoana, chiar daca este lipsita de capacitatea de exercitiu.
(3) Orice renuntare sau restrângere a dreptului de a îndeplini o formalitate de publicitate, precum si orice clauza penala sau alta sanctiune stipulata pentru a împiedica exercitarea acestui drept sunt considerate nescrise.
(4) Nimeni nu poate invoca faptul ca nu a cunoscut dreptul, actul sau faptul supus publicitatii, daca formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinita.

Art.19 – (1) Publicitatea asigura opozabilitatea dreptului, actului sau faptului supus publicitatii, stabileste rangul acestora si, daca legea prevede în mod expres, conditioneaza efectele lor juridice.
(2) Între parti sau succesorii lor, universali ori cu titlu universal, dupa caz, drepturile, actele sau faptele juridice produc depline efecte, chiar daca nu au fost îndeplinite formalitatile de publicitate, afara de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Art.20 – (1) Publicitatea nu valideaza dreptul, actul sau faptul supus ori admis la publicitate. Cu toate acestea, în cazurile si conditiile anume prevazute de lege, ea poate produce efecte achizitive în favoarea tertilor dobânditori de buna-credinta.
(2) Publicitatea nu întrerupe cursul prescriptiei extinctive, afara de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Art.21 – (1) Daca un drept, act sau fapt a fost înscris într-un registru public, se prezuma ca el exista, cât timp nu a fost radiat sau modificat.
(2) În cazul în care un drept, act sau fapt a fost radiat, se prezuma ca, de la data radierii, ca el nu exista.

Art.22 – (1) Daca formalitatea de publicitate nu a fost realizata, iar aceasta nu era prevazuta de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte raporturi juridice supuse publicitatii sunt inopozabile tertilor, afara de cazul în care se dovedeste ca acestia le-au cunoscut pe alta cale.
(2) Atunci când legea prevede ca simpla cunoastere de fapt nu suplineste lipsa de publicitate, absenta acesteia poate fi invocata de orice persoana interesata, inclusiv de tertul care a cunoscut, pe alta cale, dreptul, actul, faptul sau raportul juridic supus publicitatii.
(3) În toate cazurile însa, simpla cunoastere a dreptului, actului, faptului sau raportului juridic nu suplineste lipsa de publicitate fata de alte persoane decât tertul care, în fapt, le-a cunoscut.

Art.23 – Daca un drept, act sau fapt este supus în acelasi timp unor formalitati de publicitate diferite, neefectuarea unei cerinte de publicitate nu este acoperita de îndeplinirea alteia.

Art.24 – Orice persoana, chiar fara a justifica un interes, poate, în conditiile legii, sa consulte registrele publice privitoare la un drept, act, fapt sau o anumita situatie juridica si sa obtina extrase sau copii certificate de pe acestea, cu plata taxelor legale.