Noul Cod de Procedura Civila al Romaniei - proiect - 2009

Prima pagina
Stiri
Drept Comunitar
Spatiul Schengen
Fonduri Europene
Moneda Euro
Impactul Aderarii
Procesul de Aderare
Burse in Europa
Joburi in Europa
Legaturi
Newsletter
Publicitate
Ajutor
Contact

DOSARE

ARHIVA STIRI


Legaturi pe site

Istoric UE

Institutii

Organe

Bibliografie

Fondurile structurale

Tratatele Europene

Reclamatii, petitii si plangeri catre Uniunea Europeana

Tratatul de Aderare

Constitutia Europeana

Tratatele Europene



Legaturi pe net

Uniunea Europeana

PARIURI SPORTIVE ONLINE

REZULTATE LIVE SCORURI

Guvernul Roman


Ministerul Afacerilor Externe

Institutul European

CARTEA a VII - a
Procesul civil international

Art. 1017. - Dispozitiile prezentei carti se aplica proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în masura în care prin tratatele internationale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.

Titlul I
Competenta internationala a instantelor române

Capitolul I
Dispozitii generale

Art. 1018. – (1) Sub rezerva situatiilor în care legea dispune altfel, instantele române sunt competente daca pârâtul are domiciliul, iar în lipsa resedinta obisnuita, respectiv sediul principal, iar în lipsa un sediu secundar sau fondul de comert pe teritoriul României la data introducerii cererii.
(2) Când exista mai multi pârâti, instantele române sunt competente daca unul din acestia se afla în situatia prevazuta la alin. (1), afara de cazul când cererea a fost facuta numai cu scopul de a sustrage pe un pârât de la jurisdictia domiciliului ori resedintei obisnuite sau, dupa caz, a sediului principal ori secundar situat în strainatate.
(3) Instantele române sunt de asemenea competente pentru a judeca orice cerere privind activitatea la sediul secundar al unei persoane juridice neavând sediul principal în România, când acest sediu secundar este situat în România la data introducerii cererii.

Art. 1019. – (1) Când, în materii având ca obiect drepturi de care ele dispun liber conform legii române, partile au convenit valabil competenta instantelor române de a judeca litigii actuale sau eventuale privind asemenea drepturi, instantele române sunt singurele competente.
(2) Cu exceptia cazurilor în care prin lege se dispune altfel, instanta româna în fata careia pârâtul este chemat ramâne competenta de a judeca cererea formulata, daca el nu ridica exceptia de necompetenta la primul termen la care partile au fost legal citate.
(3) În situatiile prevazute la alin. (1) si (2), instanta româna sesizata poate respinge cererea, când din ansamblul circumstantelor rezulta ca litigiul nu prezinta nicio legatura semnificativa cu România.

Art. 1020. – (1) În materie patrimoniala, partile pot conveni asupra instantei competente sa judece un litigiu actual sau eventual izvorând dintr-un raport cu elemente de extraneitate. Conventia poate fi încheiata prin înscris, telegrama, telex, telecopiator sau orice alt mijloc de comunicare ce permite a-i stabili proba printr-un text. În lipsa de stipulatie contrara, competenta forului ales este exclusiva.
(2) Alegerea instantei este fara efect daca ea conduce la lipsirea în mod abuziv a uneia din parti de protectia pe care i-o asigura o instanta prevazuta de legea româna. De asemenea, alegerea este fara efect când instanta aleasa este straina, iar litigiul este de competenta exclusiva a instantelor române, precum si când instanta aleasa este româna, iar litigiul este de competenta exclusiva a unei instante straine.
(3) Instanta aleasa nu se poate declara necompetenta daca:
a) una din parti are domiciliul/resedinta obisnuita, respectiv un sediu secundar în circumscriptia acestei instante;
b) dreptul aplicabil litigiului conform dreptului international privat român este legea româna.

Art. 1021. – Daca partile au încheiat o conventie de arbitraj vizând un litigiu arbitrabil conform legii române, instanta româna sesizata îsi va declina competenta, cu exceptia situatiilor în care:
a) pârâtul nu a invocat exceptia de arbitraj pâna la primul termen la care a fost legal citat;
b) instanta constata ca respectiva conventie de arbitraj este caduca sau inoperanta;
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit sau arbitrul unic nu poate fi desemnat din motive vadit imputabile pârâtului.

Art. 1022. – (1) Instanta româna de la locul cu care cauza prezinta o legatura suficienta devine competenta sa solutioneze cauza, desi legea nu prevede competenta instantelor române, daca se dovedeste ca nu este posibila introducerea unei cereri în strainatate sau ca nu se poate pretinde în mod rezonabil ca ea sa fie introdusa în strainatate.
(2) În situatiile prevazute la alin.(1), daca cererea este formulata de un cetatean român sau apatrid domiciliat în România ori de o persoana juridica de nationalitate româna, competenta instantei române este obligatorie.

Art. 1023. – Instanta sesizata verifica din oficiu competenta sa internationala procedând conform regulilor interne privind competenta, iar daca stabileste ca nu este competenta nici ea, nici o alta instanta româna, respinge cererea ca nefiind de competenta jurisdictiei române, sub rezerva aplicarii prevederilor art. 1022.

Art. 1024. – (1) Când instantele române sunt competente potrivit dispozitiilor cartii de fata, competenta se determina conform regulilor din prezentul cod si, dupa caz, a celor prevazute în legi speciale.
(2) Daca, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanta competenta sa judece cauza, cererea va fi îndreptata, urmând regulile de competenta materiala, la Judecatoria sectorului 1 al municipiului Bucuresti, respectiv la Tribunalul Bucuresti.

Art. 1025. – Instanta româna sesizata judeca pe cale incidentala chestiunile care nu intra în competenta sa, dar a caror solutionare este necesara pentru a decide asupra cererii principale.

Art. 1026. – Instanta competenta sa judece cererea originara este, de asemenea, competenta sa judece:
a) cererile de interventie, cu exceptia cazurilor când asemenea cereri ar fi fost formulate numai pentru a-l sustrage pe intervenient de la jurisdictia normal competenta;
b) cererea reconventionala.

Art. 1027. – În situatii de urgenta, instanta româna este, de asemenea, competenta sa dispuna masuri provizorii, conservatorii si de executare privind persoane sau bunuri aflate în România la data introducerii cererii, chiar daca, potrivit dispozitiilor cartii de fata, ea nu ar fi competenta sa judece fondul.

Art. 1028. – (1) Când o cerere este pendinte în fata unei instante straine si este previzibil ca hotarârea straina va fi susceptibila de recunoastere sau de executare în România, instanta româna sesizata ulterior cu o cerere între aceleasi parti, având acelasi obiect si aceeasi cauza, poate suspenda judecata pâna la pronuntarea hotarârii de catre jurisdictia straina. Instanta româna va respinge cererea când hotarârea straina pronuntata este susceptibila de a fi recunoscuta conform dispozitiilor prezentei carti.
(2) În cazul suspendarii prevazut la alin. (1), daca jurisdictia straina se declara necompetenta sau daca hotarârea straina pronuntata nu este susceptibila de a fi recunoscuta în România, instanta româna repune procesul pe rol la cererea partii interesate.
(3) Faptul ca o cauza este sau nu pendinte în fata jurisdictiei straine se determina conform legii statului în care are loc procesul.

Art. 1029. – Când instanta româna este sesizata cu judecarea unei cereri, ea este competenta sa judece si cererea care este legata de cea dintâi printr-un raport atât de strâns, încât exista interesul pentru cercetarea si judecarea acestora în acelasi timp, cu scopul de a evita solutii care nu ar putea fi conciliate daca cererile ar fi judecate separat.

Art. 1030. – Când o persoana aflata în strainatate trebuie sa respecte un termen procedural în fata autoritatilor judiciare sau administrative române, este suficient ca cererea sa sa parvina în ultima zi a termenului la o reprezentanta diplomatica sau consulara româna.

Ce se intampla in UE in iunie 2002 ? Click aici

Capitolul II
Dispozitii speciale de competenta
internationala a instantelor române

Art. 1031. – Instantele române sunt exclusiv competente sa judece litigii cu elemente de extraneitate din sfera statutului personal referitoare la:
1. acte de stare civila întocmite în România privind persoane domiciliate în România si care sunt cetateni români sau apatrizi;
2. încuviintarea adoptiei, daca cel ce urmeaza a fi adoptat domiciliaza în România si este cetatean român sau apatrid;
3. tutela si curatela pentru protectia unei persoane cu domiciliul în România, care este cetatean român sau apatrid;
4. punerea sub interdictie judecatoreasca a unei persoane cu domiciliul în România;
5. desfacerea, nulitatea sau anularea casatoriei, precum si alte litigii între soti, cu exceptia celor referitoare la imobile situate în strainatate, daca la data introducerii cererii ambii soti domiciliaza în România si unul dintre ei este cetatean român sau apatrid;
6. procese între persoane cu domiciliul în strainatate, referitoare la acte sau fapte de stare civila înregistrate în România, daca cel putin una dintre parti este cetatean român.

Art. 1032. – Instantele române sunt exclusiv competente sa judece litigii cu elemente de extraneitate referitoare la:
1. imobile situate pe teritoriul României;
2. bunuri lasate în România de defunctul cu ultimul domiciliu în România;
3. contracte încheiate cu consumatori având domiciliul sau resedinta obisnuita în România, pentru prestatii de consum curent destinate uzului personal sau familial al consumatorului si fara legatura cu activitatea profesionala sau comerciala a acestuia, daca:
a) furnizorul a primit comanda în România;
b) încheierea contractului a fost precedata în România de o oferta sau o publicitate si consumatorul a îndeplinit actele necesare încheierii contractului.

Art. 1033. – (1) Instantele judecatoresti române sunt competente sa judece si litigiile în care:
1. reclamantul din cererea privind obligatia de întretinere are domiciliul în România;
2. locul unde a luat nastere sau trebuia executata, fie si numai în parte, o obligatie contractuala se afla în România;
3. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligatii extracontractuale sau se produc efectele acestuia se afla în România;
4. statia feroviara sau rutiera ori portul sau aeroportul de îmbarcare/încarcare sau debarcare/descarcare a pasagerilor sau marfii transportate se afla în România;
5. bunul asigurat sau locul producerii evenimentului asigurat se afla în România;
6. ultimul domiciliu al defunctului se afla în România, rezervata fiind competenta exclusiva pentru imobilele lasate de acesta în strainatate.
(2) Instantele judecatoresti române sunt, de asemenea, competente sa judece:
1. procese referitoare la ocrotirea minorului sau persoanei puse sub interdictie judecatoreasca, cetatean român cu domiciliul în strainatate;
2. declararea judecatoreasca a mortii unui cetatean român, chiar daca acesta se afla în strainatate la data când a intervenit disparitia. Pâna la luarea unor masuri provizorii de catre instanta româna ramân valabile masurile provizorii dispuse de instanta straina;
3. procese referitoare la ocrotirea în strainatate a proprietatii intelectuale a unei persoane domiciliate în România, cetatean român sau apatrid, rezervata fiind o conventie de alegere a forului;
4. procese între straini, daca acestia au convenit expres astfel, iar raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, în legatura cu bunuri sau interese ale persoanelor din România;
5. procese referitoare la abordajul navelor sau coliziunea aeronavelor, precum si cele referitoare la asistenta sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea libera ori într-un spatiu nesupus suveranitatii vreunui stat, daca:
a) nava sau aeronava arboreaza pavilionul român sau, dupa caz, este înmatriculata în România;
b) locul de destinatie sau primul port ori aeroport unde nava sau aeronava a ajuns se gaseste pe teritoriul României;
c) nava sau aeronava a fost sechestrata în România;
d) pârâtul are domiciliul sau resedinta obisnuita în România.
6. procese privind raspunderea civila pentru prejudiciile cauzate de produse originare din România, indiferent de cetatenia victimei, de locul survenirii accidentului sau locul producerii prejudiciului.

Art. 1034. – Pentru situatiile prevazute la art. 1031 si art. 1032, conventia de alegere a forului, altul decât instanta româna, este inoperanta.

Titlul II
Legea aplicabila în procesul civil international

Capitolul I
Capacitatea si drepturile partilor în proces

Art. 1035. – (1) Capacitatea procesuala a fiecareia din partile în proces este guvernata de legea sa nationala.
(2) Capacitatea procesuala a apatridului este guvernata de legea româna.

Art. 1036. – (1) Persoanele fizice si persoanele juridice straine au, în conditiile legii, în fata instantelor române, aceleasi drepturi si obligatii procesuale ca si cetatenii români, respectiv persoanele juridice române.
(2) Cetatenii straini beneficiaza în fata instantelor române, în procesele civile internationale, de scutiri si reduceri de taxe si alte cheltuieli de procedura, precum si de asistenta judiciara gratuita, în aceeasi masura si în aceleasi conditii ca si cetatenii români, sub conditia reciprocitatii cu statul de cetatenie sau de domiciliu al solicitantului.

Art. 1037. – Sub conditia reciprocitatii, reclamantul, cetatean strain sau persoana juridica de nationalitate straina, nu poate fi tinut sa depuna cautiune sau obligat la vreo alta garantie pentru motivul ca este strain sau nu are domiciliul ori sediul în România.

Art. 1038. – În situatiile în care reprezentarea ori asistarea strainului lipsit de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrânsa nu a fost asigurata conform legii sale nationale, iar din aceasta cauza judecata procesului întârzie, instanta îi va putea numi în mod provizoriu un curator special.

Art. 1039. – Prevederile art. 1035-1038 se aplica în mod corespunzator apatrizilor, fara a fi ceruta conditia reciprocitatii.

Capitolul II
Legea aplicabila în materie procedurala

Art. 1040. – În procesul civil international instanta aplica legea procesuala româna, sub rezerva unor dispozitii exprese contrare.

Art. 1041. – Calificarea unei probleme ca fiind de drept procesual sau de drept substantial se face conform legii române, sub rezerva institutiilor juridice fara corespondent în dreptul român.

Art. 1042. – Calitatea procesuala a partilor, obiectul si cauza actiunii în procesul civil international se stabilesc conform legii care guverneaza fondul raportului juridic dedus judecatii.

Art. 1043. – (1) Mijloacele de proba pentru dovedirea unui act juridic si forta probanta a înscrisului constatator sunt cele prevazute de legea convenita de parti, când legea locului încheierii actului juridic le acorda aceasta libertate. În lipsa acestei libertati sau când partile n-au uzat de ea, se aplica legea locului încheierii actului juridic.
(2) Probatiunea faptelor este supusa legii locului unde ele s-au produs ori au fost savârsite.
(3) Cu toate acestea, legea româna este aplicabila, daca ea admite si alte mijloace de proba decât cele prevazute de legile stabilite conform prevederilor alin. (1) si (2). Legea româna se aplica si în cazul în care ea accepta proba cu martori si cu prezumtii ale judecatorului, chiar când aceste mijloace de proba n-ar fi admisibile conform legii straine declarate aplicabila.
(4) Proba starii civile si puterea doveditoare a actelor de stare civila sunt guvernate de legea locului unde a fost întocmit înscrisul invocat.
(5) Administrarea probelor în procesul civil international este guvernata de legea româna.

Art. 1044. – (1) Formalitatile de înregistrare si publicitate, efectele lor si autoritatile abilitate sa instrumenteze sunt cele prevazute de dreptul tarii unde operatiunea a avut loc.
(2) În materie imobiliara, se aplica legea locului unde este situat imobilul.

Art. 1045. – (1) Actele publice întocmite sau legalizate de o autoritate straina sau de un agent public strain pot fi produse în fata instantelor române numai daca sunt supralegalizate, pe cale administrativa ierarhica în statul de origine si apoi de misiunea diplomatica sau oficiul consular român, pentru certificarea autenticitatii semnaturilor si sigiliului aplicate pe acestea.
(2) Supralegalizarea pe cale administrativa este supusa procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmata de supralegalizarea efectuata, fie de catre misiunea diplomatica româna sau oficiul consular român din acest stat, fie de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular în România ale statului de origine si, în continuare, în oricare din cele doua situatii, de catre Ministerul Afacerilor Externe.
(3) Scutirea de supralegalizare este permisa în temeiul legii, al unui tratat international la care România este parte sau pe baza de reciprocitate.
(4) Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instantele române se face, din partea autoritatilor române, de catre Ministerul Justitiei si Ministerul Afacerilor Externe, în aceasta ordine.

Titlul III
Eficacitatea hotarârilor straine

Art. 1046. – În sensul prezentului titlu, termenul de hotarâri straine se refera la actele de jurisdictie contencioasa sau necontencioasa ale instantelor judecatoresti, cele notariale sau ale oricaror autoritati competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.

Capitolul I
Recunoasterea hotarârilor straine

Art. 1047. – Hotarârile straine sunt recunoscute de plin drept în România, daca se refera la statutul personal al cetatenilor statului unde au fost pronuntate sau daca, fiind pronuntate într-un stat tert, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetatenie al fiecarei parti ori, în lipsa de recunoastere, au fost pronuntate în baza legii determinate ca aplicabila conform dreptului international privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept international privat român si a fost respectat dreptul la aparare.

Art. 1048. – (1) Hotarârile referitoare la alte procese decât cele prevazute la art. 1047 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, daca sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) hotarârea este definitiva potrivit legii statului unde a fost pronuntata;
b) instanta care a pronuntat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competenta sa judece procesul fara însa a fi întemeiata exclusiv pe prezenta pârâtului ori a unor bunuri ale sale fara legatura directa cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdictii.
c) exista reciprocitate în ce priveste efectele hotarârilor straine între România si statul instantei care a pronuntat hotarârea.
(2) Daca hotarârea a fost pronuntata în lipsa partii care a pierdut procesul, ea trebuie sa constate, de asemenea, ca partii în cauza i-a fost înmânata în timp util citatia pentru termenul de dezbateri in fond, cât si actul de sesizare a instantei si ca i s-a dat posibilitatea de a se apara si de a exercita calea de atac împotriva hotarârii.
(3) Caracterul nedefinitiv al hotarârii straine, decurgând din omisiunea citarii persoanei care nu a participat la proces în fata instantei straine, poate fi invocat numai de catre acea persoana.

Art. 1049. – (1) Recunoasterea hotarârii straine poate fi refuzata pentru oricare din urmatoarele cazuri:
a) hotarârea este manifest contrarie ordinii publice de drept international privat român; aceasta incompatibilitate se apreciaza tinând seama, în special, de intensitatea legaturii cauzei cu ordinea juridica româna si de gravitatea efectului astfel produs;
b) hotarârea pronuntata într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor, a fost obtinuta cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidentei legii aplicabile conform dreptului international privat român;
c) procesul a fost solutionat între aceleasi parti printr-o hotarâre, chiar nedefinitiva, a instantelor române sau se afla în curs de judecare în fata acestora la data sesizarii instantei straine;
d) este inconciliabila cu o hotarâre pronuntata anterior ei în strainatate si susceptibila de a fi recunoscuta în România;
e) instantele române aveau competenta exclusiva pentru judecarea cauzei;
f) a fost încalcat dreptul la aparare;
g) hotarârea poate face obiectul unei cai de atac în statul în care a fost pronuntata.
(2) Recunoasterea nu poate fi refuzata pentru singurul motiv ca instanta care a pronuntat hotarârea straina a aplicat o alta lege decât cea care ar fi fost determinata de dreptul international privat român, afara numai daca procesul priveste starea civila si capacitatea unui cetatean român, iar solutia adoptata difera de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii romane.

Art. 1050. – Sub rezerva verificarii conditiilor prevazute de art. 1048 si art. 1049, instanta româna nu poate proceda la examinarea în fond a hotarârii straine si nici la modificarea ei.

Art. 1051. – (1) Cererea de recunoastere se rezolva pe cale principala de tribunalul în circumscriptia caruia îsi are domiciliul sau, dupa caz, sediul cel care a refuzat recunoasterea hotarârii straine.
(2) În cazul imposibilitatii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenta apartine Tribunalului Bucuresti.
(3) Cererea de recunoastere poate fi, de asemenea, rezolvata pe cale incidentala, de catre instanta sesizata cu un proces având un alt obiect, în cadrul caruia se ridica exceptia puterii lucrului judecat sau o chestiune prealabila întemeiata pe hotarârea straina.

Art. 1052. – (1) Cererea de recunoastere a hotarârii straine se întocmeste potrivit cerintelor prevazute de prezentul cod si va fi însotita de urmatoarele acte:
a) copia hotarârii straine;
b) dovada caracterului definitiv al acesteia;
c) copia dovezii de înmânare a citatiei si actului de sesizare, comunicate partii care a fost lipsa în instanta straina sau orice alt act oficial care sa ateste ca citatia si actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de catre partea împotriva careia s-a pronuntat hotarârea;
d) orice alt act, de natura sa probeze, în completare, ca hotarârea straina îndeplineste celelalte conditii prevazute de art. 1048.
(2) Actele prevazute la alin. (1) vor fi însotite de traduceri autorizate si vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozitiilor art. 1045. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care partile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.
(3) În cazul neprezentarii unora din documentele prevazute la alin. (1), instanta poate fixa un termen pentru a fi prezentate ori poate accepta documente echivalente sau, daca se considera suficient edificata, sa dispenseze partea de producerea lor.

Art. 1053. – (1) Cererea de recunoastere a hotarârii straine se solutioneaza pe cale principala prin hotarâre, iar pe cale incidenta prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri dupa citarea partilor.
(2) Cererea poate fi solutionata fara citarea partilor, daca din hotarârea straina rezulta ca pârâtul a fost de acord cu admiterea actiunii.

Capitolul II
Executarea hotarârilor straine

Art. 1054. – (1) Hotarârile straine, care nu sunt aduse la îndeplinire de bunavoie de catre cei obligati a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza încuviintarii date, la cererea persoanei interesate, de catre tribunalul în circumscriptia caruia urmeaza sa se efectueze executarea.
(2) Hotarârile straine prin care s-au luat masuri asiguratorii si cele date cu executare provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.

Art. 1055. – (1) Executarea hotarârii straine se încuviinteaza cu respectarea conditiilor prevazute la art. 1048, precum si a celor ce urmeaza:
a) hotarârea este executorie potrivit legii statului de sediu al instantei care a pronuntat-o;
b) dreptul de a obtine executarea silita nu este prescris potrivit legii române;
(2) Dispozitiile art. 1049 si art. 1050 sunt aplicabile în mod corespunzator si cererii de încuviintare a executarii.

Art. 1056. – Cererea de încuviintare a executarii, întocmita în conditiile prevazute de art. 1052, va fi însotita si de dovada caracterului executoriu al hotarârii straine, eliberata de instanta care a pronuntat-o.

Art. 1057. – (1) Cererea de încuviintare a executarii se solutioneaza prin hotarâre, dupa citarea partilor.
(2) În cazul în care hotarârea straina contine solutii asupra mai multor capete de cerere, care sunt disociabile, încuviintarea poate fi acordata separat.
(3) Executarea hotarârii straine stabilind o obligatie alimentara prin varsaminte periodice se încuviinteaza pentru varsamintele scadente si cele subsecvente.
(4) Prin hotarârea de încuviintare a executarii hotarârii straine de condamnare la plata unei sume în moneda straina se va dispune conversia în moneda nationala la cursul de schimb al zilei când hotarârea a devenit executorie în statul unde a fost pronuntata. Pâna la data conversiei, dobânda produsa de suma stabilita în hotarârea straina este guvernata de legea instantei care a pronuntat-o.

Art. 1058. – Pe baza hotarârii definitive de încuviintare a executarii se emite titlul executoriu, în conditiile legii române, mentionându-se în titlu si hotarârea de încuviintare.

Art. 1059. – (1) Hotarârea straina pronuntata de instanta competenta beneficiaza în România de forta probanta în privinta constatarilor ce cuprinde, daca satisface exigentele necesare autenticitatii sale conform legii statului de sediu al instantei.
(2) Constatarile facute de instanta straina nu beneficiaza de forta probanta prevazuta la alin. (1) daca ele sunt manifest incompatibile cu ordinea publica de drept international privat român.
(3) Proba contra faptelor constatate de instanta straina poate fi facuta prin orice mijloace.

Art. 1060. - Hotarârea straina care stabileste o obligatie decurgând dintr-o lege fiscala straina necesita si conditia reciprocitatii pentru a fi recunoscuta si executata în România.

Art. 1061. - Tranzactiile judiciare încheiate în strainatate produc în România efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicata, în conditiile art. 1054 alin. (1) si art. 1055 - 1059.

TITLUL IV
Arbitrajul international si efectele sentintelor arbitrale straine

Capitolul I
Procesul arbitral international

Art. 1062. – (1) În sensul prezentului titlu, un litigiu arbitral care se desfasoara în România este socotit international daca s-a nascut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.
(2) Dispozitiile prezentului capitol se aplica oricarui arbitraj international daca sediul instantei arbitrale se afla în România si cel putin una din parti nu avea la data încheierii conventiei arbitrale domiciliul sau resedinta obisnuita, respectiv sediul în România, daca partile nu au exclus prin conventia arbitrala sau ulterior încheierii acesteia, dar numai prin înscris, aplicarea acestora.
(3) Sediul instantei arbitrale se stabileste de partile în cauza sau de institutia de arbitraj desemnata de acestea, iar în lipsa de catre arbitri.

Art. 1063. – (1) Orice cauza de natura patrimoniala poate face obiectul arbitrajului daca ea priveste drepturi asupra carora partile pot dispune liber, iar legea statului de sediu al instantei arbitrale nu rezerva competenta exclusiva instantelor judecatoresti.
(2) Daca una din partile conventiei arbitrale este un stat, o întreprindere de stat sau o organizatie controlata de stat, aceasta parte nu poate invoca propriul sau drept pentru a contesta arbitrabilitatea unui litigiu sau capacitatea sa de a fi parte în procesul arbitral.

Art. 1064. – (1) Conventia arbitrala se încheie valabil în forma scrisa, prin înscris, telegrama, telex, telecopiator, posta electronica, sau orice alt mijloc de comunicare permitând a-i stabili proba printr-un text.
(2) Cu privire la cerintele de fond, conventia arbitrala este valabila daca îndeplineste conditiile impuse de una din legile urmatoare:
a) legea stabilita de parti;
b) legea care guverneaza obiectul litigiului;
c) legea aplicabila contractului ce contine clauza compromisorie;
d) legea româna.
(3) Validitatea conventiei arbitrale nu poate fi contestata pe motivul nevalabilitatii contractului principal sau pentru ca ar viza un litigiu care nu exista înca.

Art. 1065. – (1) Numirea, revocarea si înlocuirea arbitrilor se realizeaza conform conventiei arbitrale sau celor stabilite de parti ulterior încheierii acesteia, iar în lipsa partea interesata poate solicita tribunalului de la sediul arbitrajului sa faca acest lucru, dispozitiile Cartii a IV-a aplicându-se prin asemanare.
(2) Arbitrul poate fi recuzat:
a) când nu are calificarea stabilita de parti;
b) când exista o cauza de recuzare din cele prevazute de regulile de procedura arbitrala adoptate de parti sau în lipsa de arbitri;
c) când împrejurarile induc o îndoiala legitima cu privire la independenta si impartialitatea sa.
(3) O parte nu poate recuza un arbitru pe care l-a desemnat sau la a carui numire a contribuit decât pentru o cauza de care a luat cunostinta dupa aceasta numire. Tribunalul arbitral si cealalta parte trebuie înstiintate fara întârziere despre motivul de recuzare.
(4) Daca partile nu au stabilit procedura de recuzare, tribunalul de la sediul arbitrajului se pronunta asupra recuzarii prin hotarâre definitiva.

Art. 1066. – (1) Partile pot stabili direct procedura arbitrala sau prin referire la regulamentul unei institutii de arbitraj ori o pot supune unei legi procedurale la alegerea lor.
(2) Daca partile nu au procedat conform celor prevazute la alin. (1), tribunalul arbitral stabileste procedura pe calea uneia din modalitatile prevazute la alin. (1).
(3) Oricare ar fi procedura arbitrala stabilita, tribunalul arbitral trebuie sa garanteze egalitatea partilor si dreptul lor de a fi ascultate în procedura contradictorie.
(4) În arbitrajul international durata termenelor stabilite de Cartea IV se dubleaza.

Art. 1067. – (1) Dezbaterea litigiului în fata tribunalului arbitral se face în limba stabilita prin conventia arbitrala sau, daca nu s-a prevazut nimic în aceasta privinta ori nu a intervenit o întelegere ulterioara, în limba contractului din care s-a nascut litigiul ori într-o limba de circulatie internationala stabilita de tribunalul arbitral.
(2) Daca o parte nu cunoaste limba în care se desfasoara dezbaterea, la cererea si pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi asigura serviciile unui traducator.
(3) Partile pot sa participe la dezbateri cu traducatorul lor.

Art. 1068. – (1) Tribunalul arbitral poate dispune masuri provizorii sau conservatorii la cererea uneia din parti, daca nu e stipulat contrariul în conventia arbitrala.
(2) Daca partea vizata nu se supune voluntar masurilor dispuse, tribunalul arbitral poate cere concursul tribunalului competent, care aplica propria lege. Dispunerea de masuri provizorii sau conservatorii poate fi subordonata de arbitru sau judecator darii unei cautiuni adecvate.

Art. 1069. – (1) Administrarea probelor se face de catre tribunalul arbitral.
(2) Daca pentru administrarea probelor este necesar concursul instantelor judecatoresti, tribunalul arbitral sau partile, de acord cu tribunalul arbitral, pot solicita concursul tribunalului de la sediul arbitrajului, care aplica legea proprie.

Art. 1070. – (1) Tribunalul arbitral decide asupra propriei competente.
(2) Tribunalul arbitral statueaza asupra propriei competente fara a lua în considerare o cerere având acelasi obiect, deja pendinte între aceleasi parti în fata unui tribunal statal sau arbitral, afara numai daca motive temeinice impun suspendarea procedurii.
(3) Exceptia de necompetenta trebuie ridicata prealabil oricarei aparari pe fond.

Art. 1071. – (1) Tribunalul arbitral aplica litigiului legea stabilita de parti, iar daca partile nu au desemnat dreptul aplicabil, legea pe care o considera adecvata, în toate situatiile tinând seama de uzante si reguli profesionale.
(2) Tribunalul arbitral poate statua în echitate numai cu autorizarea expresa a partilor.

Art. 1072. – (1) Hotarârea arbitrala este data cu procedura convenita de parti. În lipsa unor asemenea prevederi în conventia arbitrala, hotarârea se pronunta cu votul majoritatii arbitrilor, iar în caz de egalitate a voturilor prevaleaza solutia care se raliaza votului supraarbitrului.
(2) Hotarârea arbitrala este scrisa, motivata, datata si semnata de toti arbitrii.
(3) Hotarârea arbitrala este executorie si obligatorie de la comunicarea sa partilor si poate fi atacata numai cu actiune în anulare pentru motivele si în regimul stabilite în Cartea IV, care se aplica în mod corespunzator.
(4) Tribunalul arbitral poate pronunta hotarâri partiale, în lipsa de stipulatie contrara în conventia arbitrala.

Art. 1073. – În afara de cazul în care partile convin altfel, onorariile arbitrilor si cheltuielile de deplasare ale acestora se suporta de partea care i-a numit; în cazul arbitrului unic sau al supraarbitrului, aceste cheltuieli se suporta de parti în cote egale.

Art. 1074. – Orice aspecte privind constituirea tribunalului arbitral, procedura, hotarârea arbitrala, completarea, comunicarea si efectele acesteia, nereglementate de parti prin conventia arbitrala si neîncredintate de acestea rezolvarii de catre tribunalul arbitral vor fi solutionate prin aplicarea în mod corespunzator a dispozitiilor Cartii IV.

Capitolul II
Efectele hotarârilor arbitrale straine

Art. 1075. – Sunt hotarâri arbitrale straine orice sentinte arbitrale de arbitraj intern sau international pronuntate într-un stat strain si care nu sunt considerate hotarâri nationale în România.

Art. 1076. – Orice hotarâre arbitrala din cele prevazute la art. 1075 este recunoscuta si poate fi executata în România daca diferendul formând obiectul acesteia poate fi solutionat pe cale arbitrala în România si daca hotarârea nu contine dispozitii contrarii ordinii publice de drept international privat române.

Art. 1077. – (1) Solicitarea de recunoastere si executare a hotarârii arbitrale straine se prezinta printr-o cerere de omologare adresata tribunalului în circumscriptia caruia se afla domiciliul sau, dupa caz, sediul celui caruia i se opune respectiva hotarâre arbitrala.
(2) În caz de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevazut la alin. (1), competenta apartine Tribunalului Bucuresti.

Art. 1078. – (1) Cel care se prevaleaza de o hotarâre arbitrala straina poate solicita numai recunoasterea acesteia pentru a invoca puterea de lucru judecat sau, când nu este adusa la îndeplinire în mod voluntar, învestirea ei cu formula executorie pentru punerea în executare silita pe teritoriul României.
(2) Recunoasterea unei hotarâri arbitrale straine poate fi ceruta si pe cale incidentala.

Art. 1079. – (1) Cererea trebuie însotita de hotarârea arbitrala si conventia de arbitraj, în original sau în copie, care sunt supuse supralegalizarii în conditiile prevazute de art. 1045.
(2) Daca documentele prevazute la alin. (1) nu sunt redactate în limba româna, solicitantul trebuie sa produca si traducerea acestora în limba româna, certificata de conformitate.

Art. 1080. – Recunoasterea sau executarea hotarârii arbitrale straine sunt respinse de tribunal daca partea contra careia hotarârea este invocata probeaza existenta uneia din urmatoarele împrejurari:
a) partile nu aveau capacitatea de a încheia conventia arbitrala conform legii aplicabile fiecareia, stabilita potrivit legii statului unde hotarârea a fost pronuntata;
b) conventia arbitrala nu era valabila potrivit legii careia partile au supus-o sau, în lipsa de stabilire a acesteia, conform legii statului în care hotarârea arbitrala a fost pronuntata;
c) partea contra careia hotarârea este invocata n-a fost cuvenit informata cu privire la desemnarea arbitrilor sau cu privire la procedura arbitrala ori a fost în imposibilitate de a-si valorifica propria aparare în procesul arbitral;
d) constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrala n-au fost conforme conventiei partilor ori, în lipsa unui acord al acestora, legii locului unde s-a tinut arbitrajul;
e) hotarârea priveste un diferend neprevazut în conventia arbitrala sau în afara limitelor fixate de aceasta ori cuprinde dispozitii care exceda termenii conventiei arbitrale. Totusi, daca dispozitiile din hotarâre care privesc aspecte supuse arbitrajului pot fi separate de cele privind chestiuni nesupuse arbitrajului, cele dintâi pot fi recunoscute si declarate executorii;
f) hotarârea arbitrala n-a devenit înca obligatorie pentru parti sau a fost anulata ori suspendata de o autoritate competenta din statul în care sau dupa legea caruia a fost pronuntata;
g) dreptul de a obtine executarea silita este prescris potrivit legii române.

Art. 1081. – (1) Tribunalul poate suspenda judecarea recunoasterii si executarii hotarârii arbitrale straine daca anularea ori suspendarea acesteia este solicitata autoritatii competente din statul unde a fost pronuntata sau din statul dupa legea caruia a fost pronuntata.
(2) În situatia prevazuta la alin. (1) tribunalul poate, la cererea partii care solicita recunoasterea si executarea hotarârii arbitrale straine, sa dispuna depunerea unei cautiuni de catre cealalta parte.

Art. 1082. – (1) Cererea de recunoastere sau de executare a hotarârii arbitrale straine se solutioneaza prin hotarâre data cu citarea partilor si care poate fi atacata numai cu apel.
(2) Cererea poate fi solutionata fara citarea partilor daca din hotarâre rezulta ca pârâtul a fost de acord cu admiterea actiunii.

Art. 1083. – Hotarârile arbitrale straine pronuntate de un tribunal arbitral competent beneficiaza în România de forta probanta cu privire la situatiile de fapt pe care le constata.

Art. 1084. – Tribunalul nu poate examina hotarârea arbitrala pe fondul diferendului.

Titlul V - Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 1085. – (1) Prezentul Cod de procedura civila intra în vigoare la data care va fi prevazuta în legea pentru punerea în aplicare a acestuia.
(2) În termen de 6 luni de la data publicarii prezentului Cod, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedura civila.