Noul Cod de Procedura Civila al Romaniei - proiect - 2009

Prima pagina
Stiri
Drept Comunitar
Spatiul Schengen
Fonduri Europene
Moneda Euro
Impactul Aderarii
Procesul de Aderare
Burse in Europa
Joburi in Europa
Legaturi
Newsletter
Publicitate
Ajutor
Contact

DOSARE

ARHIVA STIRI


Legaturi pe site

Istoric UE

Institutii

Organe

Bibliografie

Fondurile structurale

Tratatele Europene

Reclamatii, petitii si plangeri catre Uniunea Europeana

Tratatul de Aderare

Constitutia Europeana

Tratatele Europene



Legaturi pe net

Uniunea Europeana

PARIURI SPORTIVE ONLINE

REZULTATE LIVE SCORURI

Guvernul Roman


Ministerul Afacerilor Externe

Institutul European

TITLU PRELIMINAR
Domeniul de reglementare al Codului de procedura civila
si principiile fundamentale ale procesului civil

Capitolul I
Domeniul de reglementare al Codului de procedura civila

Art. 1. – (1) Codul de procedura civila al României stabileste regulile de competenta si de judecare a cauzelor civile, precum si cele de executare a hotarârilor instantelor si a altor titluri executorii, în scopul înfaptuirii justitiei în materie civila.
(2) În înfaptuirea justitiei, instantele judecatoresti îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertatilor fundamentale, a drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice, aplicarea legii si garantarea suprematiei acesteia.

Art. 2. – (1) Dispozitiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civila.
(2) De asemenea, dispozitiile prezentului cod se aplica si în materiile reglementate de alte legi, în masura în care acestea nu cuprind dispozitii contrare.
(3) In sensul prezentului cod, prin materie civila se întelege orice raport de drept privat si de drept public, cu exceptia celor supuse legii penale, daca prin lege nu se dispune altfel.

Art. 3. – În cazul litigiilor în materie civila normele dreptului comunitar sunt aplicabile cu prioritate.

Capitolul II
Principiile fundamentale ale procesului civil

Art. 4. – (1) Judecatorii au îndatorirea sa primeasca si sa solutioneze orice cerere de competenta instantelor judecatoresti, potrivit legii. Ei nu pot refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta.
(2) Este interzis judecatorului sa stabileasca dispozitii general obligatorii prin hotarârile pe care le pronunta în cauzele ce îi sunt supuse judecatii.

Art. 5. – Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim si previzibil, de catre o instanta independenta, impartiala si stabilita de lege. În acest scop, instanta este datoare sa dispuna toate masurile permise de lege si sa asigure desfasurarea cu celeritate a judecatii.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica în mod corespunzator si în faza executarii silite.

Art. 6. – (1) Procesul civil se desfasoara în conformitate cu dispozitiile legii.
(2) Judecatorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozitiilor legii privind realizarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor partilor din proces.

Art. 7. – În procesul civil partilor le este garantata exercitarea, în mod egal si fara discriminari, a drepturilor lor procesuale.

Art. 8. – (1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevazute de lege, la cererea altei persoane, organizatii ori a unei autoritati sau institutii publice ori de interes public.
(2) Obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apararile partilor.
(3) În conditiile legii, partea poate, dupa caz, renunta la judecarea cererii de chemare în judecata sau la însusi dreptul pretins, poate recunoaste pretentiile partii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capat, în tot sau în parte, procesului, poate renunta la exercitarea cailor de atac ori la executarea unei hotarâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege.

Art. 9. – (1) Partile au obligatia sa îndeplineasca actele de procedura în conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si probeze pretentiile si apararile, sa contribuie la desfasurarea fara întârziere a procesului, urmarind, tot astfel, finalizarea acestuia.
(2) Daca o parte detine un mijloc de proba, judecatorul poate, la cererea celeilalte parti sau din oficiu, sa dispuna înfatisarea acestuia, sub sanctiunea platii unei amenzi judiciare.

Art. 10. – Orice persoana este obligata, în conditiile legii, sa sprijine realizarea justitiei. Cel care, fara motiv legitim, se sustrage de la îndeplinirea acestei obligatii poate fi constrâns sa o execute sub sanctiunea platii unei amenzi judiciare si, daca este cazul, a unor daune-interese.

Art. 11. – (1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna-credinta, potrivit scopului în vederea caruia au fost recunoscute de lege si fara a încalca drepturile procesuale ale altei parti.
(2) Partea care îsi exercita drepturile procesuale în mod abuziv raspunde pentru pagubele cauzate. Ea va putea fi obligata, potrivit legii, si la plata unei amenzi judiciare.
(3) De asemenea, partea care nu îsi îndeplineste cu buna-credinta obligatiile procesuale raspunde potrivit alin. (2).

Art. 12. – (1) Dreptul la aparare este garantat.
(2) Partile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, dupa caz, asistate în conditiile legii. În recurs, cererile si concluziile partilor nu pot fi formulate si sustinute decât prin avocat sau, dupa caz, consilier juridic, cu exceptia situatiei în care partea sau mandatarul acesteia, sot ori ruda pâna la gradul al doilea inclusiv, este licentiata în drept.
(3) Partilor li se asigura posibilitatea de a participa la toate fazele de desfasurare a procesului. Ele pot sa ia cunostinta de cuprinsul dosarului, sa propuna probe, sa-si faca aparari si sa-si prezinte sustinerile în scris si oral, sa exercite caile legale de atac.
(4) Instanta poate dispune înfatisarea în persoana a partilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate.

Art. 13. – (1) Judecatorul nu poate hotarî asupra unei cereri decât dupa citarea sau înfatisarea partilor, daca legea nu prevede altfel.
(2) Partile trebuie sa îsi faca cunoscute reciproc si în timp util, direct sau prin intermediul instantei, dupa caz, motivele de fapt si de drept pe care îsi întemeiaza pretentiile si apararile, precum si mijloacele de proba de care înteleg sa se foloseasca, astfel încât fiecare dintre ele sa îsi poata organiza apararea.
(3) Partile au dreptul de a discuta si argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocata în cursul procesului de catre orice participant la proces, inclusiv de catre instanta din oficiu.
(4) Instanta este obligata, în orice proces, sa supuna discutiei partilor toate cererile, exceptiile si împrejurarile de fapt sau de drept invocate.
(5) Judecatorul nu îsi poate întemeia hotarârea decât pe motive de fapt si de drept, pe explicatii sau mijloace de proba care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Art. 14. – Procesele se dezbat verbal, cu exceptia cazului în care legea dispune altfel sau când partile solicita expres instantei ca judecata sa se faca numai pe baza actelor depuse la dosar.

Art. 15. – Probele se administreaza de catre instanta care judeca procesul, cu exceptia cazurilor în care legea stabileste altfel.

Art. 16. – Sedintele de judecata sunt publice, afara de cazurile prevazute de lege.

Art. 17. – (1) Procesul civil se desfasoara în limba româna.
(2) Cetatenii români apartinând minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime în limba materna în fata instantelor de judecata, în conditiile legii.
(3) Cetatenii straini si apatrizii care nu înteleg sau nu vorbesc limba româna au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi în instanta si de a pune concluzii, prin interpret.
(4) Cererile si actele procedurale se întocmesc numai în limba româna.

Art. 18. – Judecatorul învestit cu solutionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în conditiile legii.

Art. 19. – Judecatorul are îndatorirea sa asigure respectarea si sa respecte el însusi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sanctiunile prevazute de lege.

Art. 20. – (1) Judecatorul va recomanda partilor solutionarea amiabila a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale.
(2) De asemenea, în tot cursul procesului, judecatorul va încerca împacarea partilor, dându-le îndrumarile necesare, potrivit legii.

Ce se intampla in UE in iunie 2002 ? Click aici

Art. 21. – (1) Judecatorul solutioneaza litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.
(2) El are îndatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, în scopul pronuntarii unei hotarâri temeinice si legale. În acest scop, cu privire la situatia de fapt si motivarea în drept pe care partile le invoca, judecatorul este în drept sa le ceara sa prezinte explicatii, oral sau în scris, sa puna în dezbaterea acestora orice împrejurari de fapt sau de drept, chiar daca nu sunt mentionate în cerere sau în întâmpinare, sa ordone administrarea probelor pe care le considera necesare, precum si sa dispuna alte masuri prevazute de lege, chiar daca partile se împotrivesc.
(3) Judecatorul poate dispune introducerea în cauza a altor persoane, în conditiile legii. Persoanele astfel introduse în cauza vor avea posibilitatea, dupa caz, de a renunta la judecata sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretentiile reclamantului ori de a pune capat procesului printr-o tranzactie.
(4) Judecatorul poate da sau restabili calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecatii, chiar daca partile le-au dat o alta denumire.
(5) Cu toate acestea, judecatorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care partile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridica si motivele de drept asupra carora au înteles sa limiteze dezbaterile, daca astfel nu se încalca drepturile sau interesele legitime ale altora.
(6) Judecatorul trebuie sa se pronunte asupra a tot ceea ce s-a cerut, fara însa a depasi limitele învestirii, în afara de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Art. 22. – (1) Cei prezenti la sedinta de judecata sunt datori sa manifeste respectul cuvenit fata de membrii completului de judecata si sa nu tulbure buna desfasurare a sedintei de judecata.
(2) Presedintele vegheaza ca ordinea si solemnitatea sedintei sa fie respectate, putând lua în acest scop orice masura permisa de lege.

Capitolul III
Aplicarea legii de procedura civila

Art. 23. – Dispozitiile legii noi de procedura se aplica numai proceselor si executarilor silite începute dupa intrarea ei în vigoare.
Art. 24. – (1) Procesele în curs de judecata, precum si executarile silite începute sub legea veche ramân supuse acelei legi.
(2) Procesele în curs de judecata la data schimbarii competentei instantelor legal învestite vor continua sa fie judecate de acele instante, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispozitiile legale privitoare la competenta în vigoare la data când a început procesul, ramân aplicabile.
(3) În cazul în care instanta învestita este desfiintata, dosarele se vor trimite din oficiu instantei competente potrivit legii noi. Dispozitiile alin. (1) ramân aplicabile.

Art. 25. – (1) Conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare a probelor preconstituite si a prezumtiilor legale sunt guvernate de legea în vigoare la data producerii faptelor juridice care fac obiectul probatiunii.
(2) Administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la data la care a început procesul.

Art. 26. – Hotarârile ramân supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de legea sub care a început procesul.

Art. 27. – (1) Daca prin lege nu se dispune altfel, dispozitiile legii de procedura se aplica proceselor de pe întreg teritoriul tarii.
(2) În cazul raporturilor procesuale cu element de extraneitate, determinarea legii de procedura aplicabile se face potrivit normelor cuprinse în Cartea VII.