TITLUL I - Principii generale

ARTICOLUL 1: Statul român

(1) România este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.
(2) Forma de guvernamânt a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic si social, în care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, în spiritul traditiilor democratice ale poporului român si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.
(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - în cadrul democratiei constitutionale.
(5) În România, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.

ARTICOLUL 2: Suveranitatea

(1) Suveranitatea nationala apartine poporului român, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum.
(2) Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

ARTICOLUL 3: Teritoriul

(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele tarii sunt consfintite prin lege organica, cu respectarea principiilor si a celorlalte norme general admise ale dreptului international.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orase si judete. În conditiile legii, unele orase sunt declarate municipii.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi stramutate sau colonizate populatii straine.

ARTICOLUL 4: Unitatea poporului si egalitatea între cetateni

(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român si solidaritatea cetatenilor sai.
(2) România este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala.

ARTICOLUL 5: Cetatenia

(1) Cetatenia româna se dobândeste, se pastreaza sau se pierde în conditiile prevazute de legea organica.
(2) Cetatenia româna nu poate fi retrasa aceluia care a dobândit-o prin nastere.

Ce se intampla in UE in mai 2002 ? Click aici

ARTICOLUL 6: Dreptul la identitate

(1) Statul recunoaste si garanteaza persoanelor apartinând minoritatilor nationale dreptul la pastrarea, la dezvoltarea si la exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase.
(2) Masurile de protectie luate de stat pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii persoanelor apartinând minoritatilor nationale trebuie sa fie conforme cu principiile de egalitate si de nediscriminare în raport cu ceilalti cetateni români.

ARTICOLUL 7: Românii din strainatate

Statul sprijina întarirea legaturilor cu românii din afara frontierelor tarii si actioneaza pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si religioase, cu respectarea legislatiei statului ai carui cetateni sunt.

ARTICOLUL 8: Pluralismul si partidele politice

(1) Pluralismul în societatea româneasca este o conditie si o garantie a democratiei constitutionale.
(2) Partidele politice se constituie si îsi desfasoara activitatea în conditiile legii. Ele contribuie la definirea si la exprimarea vointei politice a cetatenilor, respectând suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea de drept si principiile democratiei.

 

ARTICOLUL 9: Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale

Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale se constituie si îsi desfasoara activitatea potrivit statutelor lor, în conditiile legii. Ele contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale membrilor lor.

ARTICOLUL 10: Relatii internationale

România întretine si dezvolta relatii pasnice cu toate statele si, în acest cadru, relatii de buna vecinatate, întemeiate pe principiile si pe celelalte norme general admise ale dreptului international.

ARTICOLUL 11: Dreptul international si dreptul intern

(1) Statul român se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei.

ARTICOLUL 12: Simboluri nationale

(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt asezate vertical, în ordinea urmatoare începând de la lance: albastru, galben, rosu.
(2) Ziua nationala a României este 1 Decembrie.
(3) Imnul national al României este "Desteapta-te române".
(4) Stema tarii si sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.

ARTICOLUL 13: Limba oficiala

În România, limba oficiala este limba româna.

ARTICOLUL 14: Capitala

Capitala României este municipiul Bucuresti.

 

 
       

Contencios constitutional - Ioan Muraru, Nasty Vladoiu, Silviu Barbu, Andrei Muraru - Editura Hamangiu

Drept constitutional comparat Tratat, 2 vol. - Constanta Calinoiu, Victor Duculescu, Georgeta Duculescu - Editura Lumina Lex

Drept constitutional si institutii politice. Ed. a XIII-a. Vol. I - Tanasescu Elena Simina, Muraru Ioan - Editura C.H. Beck

Drept constitutional si institutii politice. Volumul II. Editia a XIII-a - Muraru Ioan, Tanasescu Elena Simina - Editura CH Beck

Drept constitutional si institutii politice. Vol. I. Teoria generala - Dan Claudiu Danisor - Editura C.H. Beck

Drept constitutional si intitutii politice - Ed. a 2-a Revazuta si adaugita - Bianca Selejan-Gutan - Editura Hamangiu

Institutii si proceduri constitutionale - Deleanu Ion - Editura C.H. Beck

Introducere in Dreptul constitutional. Note de curs - Mihail-Constantin Eremia, Daniel Mihai Dragnea - Editura Hamangiu

Limitele Constitutiei. Despre guvernare, politica si cetatenie in Romania - Carp Radu, Stanomir Ioan - Editura C.H. Beck

Raspunderea in dreptul constitutional - Elena Simina Tanasescu - Editura C.H. Beck