Conform dispozitiilor
art. 171 TFUE, în vederea asigurarii functionarii si dezvoltarii
pietei comune, Comisia îndeplineste urmatoarele atributii :
- stabileste un ansamblu de orientari care cuprinde obiectivele, prioritatile,
precum si liniile directoare ale actiunilor preconizate în domeniul
retelelor transeuropene; aceste orientari identifica proiecte de interes
comun;
- pune în aplicare orice actiune care se poate dovedi necesara
pentru a asigura interoperabilitatea retelelor, în special în
domeniul armonizarii standardelor tehnice;
- poate sustine proiecte de interes comun sustinute de statele membre
si definite în cadrul orientarilor mentionate la prima liniuta,
în special sub forma de studii de fezabilitate, de garantii pentru
împrumuturi sau de dobânzi reduse; de asemenea, Uniunea
poate contribui la finantarea, în statele membre, a unor proiecte
specifice în domeniul infrastructurii de transporturi prin intermediul
Fondului de Coeziune constituit în conformitate cu articolul 177
TFUE .
Actiunea Uniunii tine seama de viabilitatea economica potentiala a proiectelor.
Statele membre trebuie sa îsi coordoneze între ele si în
cooperare cu Comisia, politicile duse la nivel national care pot avea
un impact semnificativ asupra realizarii obiectivelor mentionate la
articolul 170. Comisia, în strânsa colaborare cu statele
membre, poate adopta orice initiativa utila promovarii acestei coordonari.
În afara atributiunilor mentionate mai sus, Comisiei îi
revine si atributia de reprezentare a comunitatilor si de negociere.
Comisia are competente si în ceea ce priveste gestionarea fondurilor
structurale comunitare, cum sunt Fondul european de orientare si garantie
agricola (FEOGA), Fondul european de dezvoltare regionala, Fondul social
european. Fondul european de coeziune este un alt fond în care
Comisia este implicata .
Functiile care au cunoscut un proces evolutiv mai pronuntat sunt cele
referitoare la participarea Comisiei la puterea normativa în cadrul
procesului comunitar (respectiv functia de decizie si de executie).
Pâna la adoptarea
Actului Unic European, Consiliul detinea, atât puterea legislativa,
cât si pe cea executiva, Comisia neputând lua masuri de
executie decât în urma unei abilitari data de Consiliu.
În practica însa, mai ales în materie de politica
agricola comuna, se facuse simtita nevoia adoptarii a numeroase masuri
de executie la nivel comunitar, ceea ce a pus Consiliul în imposibilitatea
de a le solutiona în timp util. Cerintele legate de eficienta
actiunii comunitare au condus pe autorii Actului Unic la modificarea
articolului 145 CEE pentru a putea conferi Comisiei competente executive.
De acum înainte competenta de principiu apartine Comisiei, regula
anterioara fiind inversata: Consiliul nu mai este executivul care îsi
poate delega competenta catre Comisie, ci aceasta din urma reprezinta
executivul, cu exceptia situatiilor în care Consiliul îsi
rezerva în mod expres acest drept pentru sine.
Un atribut esential
ce revine Comisiei, este acela al controlului aplicarii tratatelor comunitare
atât de catre Consiliu, cât si de catre statele membre.
În virtutea acestui atribut Comisia poate sa declanseze anumite
proceduri juridice care au menirea de a stabili daca, Consiliul ori
statele membre îndeplinesc obligatiile ce le revin din tratate.
Bibliografie
Irina
Moroianu Zlatescu, Radu C. Demetrescu, Drept institutional european,
Editura Olimp, Bucuresti, 1999
Nicoleta
Diaconu, Sistemul institutional al Uniunii Europene, Editura Lumina
Lex, Bucuresti, 2001
Marin
Voicu, Drept comunitar. Teorie si jurisprudenta, Editura Ex Ponto,
Constanta, 2002