TITLUL IV
ALTE DISPOZITII

ARTICOLUL 36
(1) în cazul în care, pâna la împlinirea unui termen de cel mult trei ani de la data aderarii, survin dificultati semnificative si susceptibile sa persiste în orice sector al economiei sau care ar putea provoca deteriorarea serioasa a situatiei economice într-un anumit domeniu, Bulgaria si România pot solicita sa fie autorizate sa adopte masuri de protectie în vederea remedierii situatiei si a adaptarii sectorului în cauza la economia pietei interne.
în aceleasi împrejurari, oricare actual stat membru poate solicita sa fie autorizat sa adopte masuri de protectie în raport cu Bulgaria, cu România sau cu ambele state.
(2) La cererea statului interesat, Comisia adopta, în procedura de urgenta, regulamentele sau
deciziile europene pentru stabilirea masurilor de protectie pe care le considera necesare, aratând
conditiile si modalitatile în care acestea trebuie puse în aplicare.
în caz de dificultati economice serioase si la cererea expresa a statului membru interesat, Comisia hotaraste în termen de cinci zile lucratoare de la primirea cererii însotite de datele de fundamentare corespunzatoare. Masurile astfel hotarâte sunt de imediata aplicare, tin seama de interesele tuturor partilor interesate si nu pot determina efectuarea de controale la frontiere.
(3) Masurile autorizate în conformitate cu alineatul (2) pot include derogari de la normele
Constitutiei, si în special de la prezentul protocol, în masura si pentru termenele strict necesare
pentru atingerea obiectivelor prevazute la alineatul (1). Se acorda prioritate masurilor care afecteaza
cel mai putin functionarea pietei interne.
ARTICOLUL 37
în cazul în care Bulgaria sau România nu si-a îndeplinit angajamentele asumate în contextul negocierilor de aderare, determinând o perturbare semnificativa a bunei functionari a pietei interne, inclusiv orice angajamente asumate în cadrul politicilor sectoriale care privesc activitati economice cu efecte transfrontaliere, ori pericolul iminent al unei atari perturbari, Comisia poate sa adopte, pâna la împlinirea unui termen de cel mult trei ani de la data aderarii, la cererea motivata a unui stat membru sau din proprie initiativa, regulamentele sau deciziile europene prin care sunt stabilite masurile corespunzatoare.
Masurile sunt proportionale si se acorda prioritate acelora dintre ele care perturba cel mai putin functionarea pietei interne si, dupa caz, aplicarii mecanismelor sectoriale de salvgardare în vigoare. Asemenea masuri de salvgardare nu pot fi utilizate ca mijloace arbitrare de discriminare sau de restrângere disimulata a comertului dintre statele membre. Clauza de salvgardare poate fi invocata chiar si înainte de aderare în temeiul concluziilor urmaririi îndeplinirii angajamentelor asumate în negocieri, iar masurile adoptate intra în vigoare la data aderarii, cu exceptia cazului în care acestea prevad o data ulterioara. Masurile nu pot fi mentinute mai mult decât este strict necesar si, în orice caz, sunt revocate la data la care angajamentul corespunzator este îndeplinit. Masurile pot fi totusi aplicate dincolo de termenul prevazut la alineatul de mai sus atât timp cât angajamentele corespunzatoare nu au fost îndeplinite. Ca raspuns la progresele realizate de noul stat membru în cauza în îndeplinirea angajamentelor sale, Comisia poate adapta în mod corespunzator masurile luate. Comisia informeaza Consiliul cu suficient timp înaintea revocarii regulamentelor si deciziilor europene prin care sunt stabilite masurile de salvgardare si tine seama întocmai de orice observatii formulate în acest sens de catre Consiliu.
ARTICOLUL 38
în cazul în care, în Bulgaria sau în România, exista deficiente semnificative sau un risc iminent privind aparitia unor asemenea deficiente în transpunerea, stadiul aplicarii sau asigurarea respectarii deciziilor-cadru sau oricaror altor angajamente, instrumente de cooperare si decizii privind recunoasterea reciproca în domeniul dreptului penal în conformitate cu titlul VI din Tratatul privind Uniunea Europeana, directive si regulamente privind recunoasterea reciproca în domeniul dreptului civil în conformitate cu titlul IV din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene si legi sau legi-cadru europene adoptate în temeiul sectiunilor 3 si 4 din capitolul IV al titlului III din partea III a Constitutiei, Comisia poate sa adopte, pâna la împlinirea unui termen de cel mult trei ani de la data aderarii, la cererea motivata a unui stat membru sau din proprie initiativa si dupa consultarea statelor membre, regulamentele sau deciziile europene de stabilire a masurilor corespunzatoare si sa precizeze conditiile si modalitatile în care aceste masuri intra în vigoare.
Masurile pot lua forma suspendarii provizorii a aplicarii dispozitiilor si hotarârilor corespunzatoare în relatiile dintre Bulgaria sau România si oricare alt ori alte state membre, fara sa aduca atingere continuarii cooperarii judiciare strânse. Clauza de salvgardare poate fi invocata chiar înainte de aderare în temeiul concluziilor urmaririi îndeplinirii angajamentelor asumate în negocieri, iar masurile adoptate intra în vigoare la data aderarii, cu exceptia cazului în care acestea prevad o data ulterioara. Masurile nu pot fi mentinute mai mult decât este strict necesar si, în orice caz, sunt revocate la data la care deficientele sunt remediate. Masurile pot fi totusi aplicate dincolo de termenul prevazut la alineatul (1) atât timp cât aceste deficiente subzista. Ca raspuns la progresele realizate de noul stat membru în cauza în remedierea deficientelor identificate, Comisia poate adapta în mod corespunzator masurile luate, dupa consultarea statelor membre. Comisia informeaza Consiliul cu suficient timp înaintea revocarii regulamentelor si deciziilor pentru stabilirea masurilor de salvgardare si tine seama întocmai de orice observatii formulate în acest sens de catre Consiliu.

 

ARTICLE 39
(1) în cazul în care, în temeiul urmaririi continue de catre Comisie a îndeplinirii angajamentelor
asumate de Bulgaria si România în contextul negocierilor de aderare, si în special în temeiul
rapoartelor Comisiei în aceasta privinta, exista dovezi clare ca stadiul pregatirii pentru adoptarea si
aplicarea acquis-ului în Bulgaria sau România este de asemenea natura încât exista un risc
semnificativ ca, într-un numar important de domenii, oricare dintre aceste state sa fie în mod
evident nepregatit sa îndeplineasca obligatiile care decurg din calitatea de membru la data aderarii,
l ianuarie 2007, Consiliul poate sa hotarasca în unanimitate, la recomandarea Comisiei, ca data
aderarii statului respectiv sa fie amânata cu un an, pâna la l ianuarie 2008.
(2) Fara a aduce atingere alineatului (1), Consiliul, hotarând cu majoritate calificata, la
recomandarea Comisiei, poate sa ia decizia prevazuta la alineatul (1) cu privire la România în cazul
în care sunt constatate deficiente semnificative în îndeplinirea de catre România a unuia sau mai
multora dintre angajamentele si cerintele enumerate în anexa IX punctul I.
(3) Fara a aduce atingere alineatului (1) si sub rezerva dispozitiilor articolului 37, Consiliul,
hotarând cu majoritate calificata, la recomandarea Comisiei si dupa o evaluare amanuntita efectuata
în toamna anului 2005 a progreselor realizate de România în domeniul politicii de concurenta, poate
sa adopte decizia prevazuta la alineatul (1) cu privire la România în cazul în care se constata
deficiente semnificative în îndeplinirea de catre România a obligatiilor asumate în temeiul
Acordului european de asociere l sau a unuia ori mai multora dintre angajamentele si cerintele
enumerate în anexa IX, punctul II.
(4) în cazul unei decizii adoptate în temeiul alineatelor (1), (2) sau (3), Consiliul hotaraste de îndata, cu majoritate calificata, adaptarile prezentului protocol, inclusiv ale anexelor si apendicelor acestuia, devenite absolut necesare ca urmare a deciziei de amânare.
ARTICOLUL 40
Pentru a nu afecta buna functionare a pietei interne, punerea în aplicare a normelor de drept intern ale Bulgariei si României în cursul perioadelor de tranzitie prevazute în anexele VI si VII nu poate conduce la efectuarea de controale la frontiere între statele membre.
ARTICOLUL 41
în cazul în care sunt necesare masuri tranzitorii pentru a sprijini tranzitia de la regimul în vigoare în Bulgaria si România la cel decurgând din aplicarea politicii agricole comune în conditiile prevazute în prezentul protocol, asemenea masuri sunt adoptate de catre Comisie în conformitate cu procedura prevazuta la articolul 25 alineatul (2) din Regulamentului (CE) nr. 1784/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 privind organizarea comuna a pietei în sectorul cerealelor l sau, dupa caz, de dispozitiile corespunzatoare ale celorlalte regulamente privind organizarea comuna a pietelor agricole sau ale legilor europene care le abroga pe acestea ori a procedurii corespunzatoare stabilite prin legislatia incidenta. Masurile tranzitorii prevazute în prezentul articol pot fi adoptate într-un termen de trei ani de la data aderarii, iar aplicarea lor este limitata la acest termen. Prin lege europeana a Consiliului, acest termen poate fi prorogat. Consiliul hotaraste în unanimitate, dupa consultarea Parlamentului European.
Masurile tranzitorii referitoare la punerea în aplicare a instrumentelor privind politica agricola comuna care nu sunt prevazute în prezentul protocol si care sunt necesare ca urmare a aderarii urmeaza sa fie stabilite înainte de data aderarii prin regulamente sau decizii europene adoptate de catre Consiliu la propunerea Comisiei sau, în cazul în care acestea aduc atingere unor instrumente adoptate initial de catre Comisie, prin regulamente sau decizii europene adoptate de catre Comisie în conformitate cu procedura necesara pentru adoptarea instrumentelor în cauza.
ARTICOLUL 42
în cazul în care sunt necesare masuri tranzitorii pentru a sprijini tranzitia de la regimul în vigoare în Bulgaria si în România la cel decurgând din aplicarea normelor Uniunii în materie veterinara, fitosanitara si a sigurantei alimentelor, asemenea masuri se adopta de catre Comisie în conformitate cu procedura corespunzatoare prevazuta în legislatia aplicabila. Aceste masuri se adopta în termen de trei ani de la data aderarii, iar aplicarea lor este limitata la acest termen.