TITLUL II

LIBERA CIRCULATIE A MARFURILOR

Articolul 28

(ex-articolul 23 TCE)

(1) Uniunea este alcatuita dintr-o uniune vamala care reglementeaza ansamblul schimburilor de marfuri si care implica interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import si la export si a oricaror taxe cu efect echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun în relatiile cu tari terte.

(2) Dispozitiile articolului 30 si cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplica produselor originare din statele membre, precum si produselor care provin din tari terte care se afla în libera circulatie în statele membre.

Articolul 29

(ex-articolul 24 TCE)

Se considera ca se afla în libera circulatie într-un stat membru produsele care provin din tari terte, pentru care au fost îndeplinite formalitatile de import si pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale si taxele cu efect echivalent exigibile si care nu au beneficiat de o restituire totala sau partiala a acestor taxe si impuneri.

 

CAPITOLUL 1

UNIUNEA VAMALA

Articolul 30

(ex-articolul 25 TCE)

Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import si la export sau taxele cu efect echivalent. Aceasta interdictie se aplica de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.

Articolul 31

(ex-articolul 26 TCE)

Taxele prevazute de Tariful Vamal Comun se stabilesc de catre Consiliu, care hotaraste, la propunerea Comisiei.

Articolul 32

(ex-articolul 27 TCE)

În executarea misiunilor care îi sunt încredintate în temeiul prezentului capitol, Comisia are în vedere:

(a) necesitatea de a promova schimburile comerciale între statele membre si tarile terte;

(b) evolutia conditiilor de concurenta în cadrul Uniunii, în masura în care aceasta evolutie are ca efect cresterea competitivitatii întreprinderilor;

(c) necesitatile Uniunii de aprovizionare cu materii prime si produse semifinite, veghind în acelasi timp ca între statele membre sa nu fie denaturate conditiile de concurenta în ceea ce priveste produsele finite;

(d) necesitatea de a evita perturbari grave în viata economica a statelor membre si de a asigura o dezvoltare rationala a productiei si o crestere a consumului în cadrul Uniunii.

CAPITOLUL 2

COOPERAREA VAMALA

Articolul 33

(ex-articolul 135 TCE)

În cadrul domeniului de aplicare a tratatelor, Parlamentul European ?i Consiliul, hotarând în conformitate cu procedura legislativa ordinara, adopta masuri în vederea consolidarii cooperarii vamale între statele membre si între acestea si Comisie.

CAPITOLUL 3

INTERZICEREA RESTRICTIILOR CANTITATIVE ÎNTRE STATELE MEMBRE

Articolul 34

(ex-articolul 28 TCE)

Între statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent.

Articolul 35

(ex-articolul 29 TCE)

Între statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la export, precum si orice masuri cu efect echivalent.

Articolul 36

(ex-articolul 30 TCE)

Dispozitiile articolelor 34 si 35 nu se opun interdictiilor sau restrictiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morala publica, de ordine publica, de siguranta publica, de protectie a sanatatii si a vietii persoanelor si a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu national cu valoare artistica, istorica sau arheologica sau de protectie a proprietatii industriale si comerciale. Cu toate acestea, interdictiile sau restrictiile respective nu trebuie sa constituie un mijloc de discriminare arbitrara si nici o restrictie disimulata în comertul dintre statele membre.

Articolul 37

(ex-articolul 31 TCE)

(1) Statele membre adapteaza monopolurile nationale cu caracter comercial, astfel încât sa se asigure excluderea oricarei discriminari între resortisantii statelor membre cu privire la conditiile de aprovizionare si comercializare.

Dispozitiile prezentului articol se aplica oricarui organism prin intermediul caruia un stat membru, de jure sau de facto, direct sau indirect, controleaza, conduce sau influenteaza în mod semnificativ importurile sau exporturile dintre statele membre. Aceste dispozitii se aplica, de asemenea, monopolurilor de stat concesionate.

(2) Statele membre se abtin sa introduca orice noua masura care contravine principiilor enuntate la alineatul (1) sau care restrânge domeniul de aplicare a articolelor care se refera la interzicerea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative între statele membre.

(3) În cazul unui monopol cu caracter comercial care presupune o reglementare menita sa faciliteze desfacerea sau valorificarea produselor agricole, trebuie asigurate, în aplicarea normelor prezentului articol, garantii echivalente pentru ocuparea fortei de munca si pentru nivelul de trai al producatorilor în cauza.