TITLUL III

AGRICULTURA SI PESCUITUL

Articolul 38

(ex-articolul 32 TCE)

(1) Uniunea defineste si pune în aplicare o politica comuna în domeniul agriculturii si pescuitului.

Piata interna cuprinde agricultura, pescuitul si comertul cu produse agricole. Prin produse agricole se înteleg produsele solului, cele animaliere si pescaresti, precum si produsele care au suferit o prima transformare si se afla în raport direct cu aceste produse. Referirile la politica agricola comuna sau la agricultura si utilizarea termenului "agricol" se înteleg ca facând referire si la pescuit, având în vedere caracteristicile speciale ale acestui sector.

(2) Cu exceptia unor dispozitii contrare prevazute la articolele 39–44, normele prevazute în vederea instituirii sau functionarii pietei interne se aplica produselor agricole.

(3) Produsele care intra sub incidenta articolelor 39–44, sunt enumerate în lista care face obiectul anexei I.

(4) Functionarea si dezvoltarea pietei interne pentru produsele agricole trebuie sa fie însotite de instituirea unei politici agricole comune.

Articolul 39

(ex-articolul 33 TCE)

(1) Politica agricola comuna are ca obiective:

(a) cresterea productivitatii agriculturii prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, precum si prin utilizarea optima a factorilor de productie si, în special, a fortei de munca;

(b) asigurarea în acest fel a unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, în special prin majorarea venitului individual al lucratorilor din agricultura;

(c) stabilizarea pietelor;

(d) garantarea sigurantei aprovizionarilor;

(e) asigurarea unor preturi rezonabile de livrare catre consumatori.

(2) În elaborarea politicii agricole comune si a metodelor speciale pe care aceasta le poate implica, vor fi avute în vedere urmatoarele:

(a) caracterul special al activitatii agricole care rezulta din structura sociala a agriculturii si din discrepantele structurale si naturale existente între diferitele regiuni agricole;

(b) necesitatea de a opera treptat modificarile adecvate;

(c) faptul ca, în statele membre, agricultura este un sector strâns legat de ansamblul economiei.

 

Articolul 40

(ex-articolul 34 TCE)

(1) În vederea îndeplinirii obiectivelor prevazute la articolul 39, se instituie o organizare comuna a pietelor agricole.

În functie de produse, aceasta organizare îmbraca una dintre urmatoarele forme:

(a) reguli comune de concurenta;

(b) coordonarea obligatorie a diferitelor organizari nationale ale pietei;

(c) organizarea europeana a pietei.

(2) Organizarea comuna în una dintre formele prevazute la alineatul (1) poate include toate masurile necesare pentru realizarea obiectivelor definite la articolul 39 si, în special, reglementarea preturilor, a subventiilor pentru producerea si comercializarea diferitelor produse, a sistemelor de depozitare si de report si a mecanismelor comune de stabilizare a importurilor sau a exporturilor.

Organizarea comuna trebuie sa se limiteze la urmarirea obiectivelor enuntate la articolul 39 si trebuie sa excluda orice discriminare între producatorii sau consumatorii din Uniune.

O eventuala politica de preturi comuna trebuie sa se bazeze pe criterii comune si pe metode de calcul uniforme.

(3) Pentru ca organizarea comuna mentionata la alineatul (1) sa îsi poata atinge obiectivele, se pot înfiinta unul sau mai multe fonduri de orientare si garantare agricole.

Articolul 41

(ex-articolul 35 TCE)

Pentru a permite realizarea obiectivelor definite la articolul 39, în cadrul politicii agricole comune pot fi prevazute în special urmatoarele masuri:

(a) o coordonare eficienta a eforturilor întreprinse în domeniile formarii profesionale, cercetarii si popularizarii cunostintelor agronomice, care poate include proiecte sau institutii finantate în comun;

(b) actiuni comune pentru promovarea consumului anumitor produse.

Articolul 42

(ex-articolul 36 TCE)

Dispozitiile capitolului referitor la normele privind concurenta se aplica productiei si comercializarii produselor agricole numai în masura stabilita de Parlamentul European ?i de Consiliu în cadrul dispozitiilor si în conformitate cu procedura prevazuta la articolul 43 alineatul (2), având în vedere obiectivele enuntate la articolul 39.

Consiliul poate autoriza, la propunerea Comisiei, acordarea de ajutoare:

(a) în vederea protejarii exploatatiilor agricole defavorizate de conditii structurale sau naturale;

(b) în cadrul programelor de dezvoltare economica.

Articolul 43

(ex-articolul 37 TCE)

(1) Comisia prezinta propuneri referitoare la elaborarea si punerea în aplicare a politicii agricole comune, inclusiv înlocuirea organizarilor nationale cu una dintre formele de organizare comuna prevazute la articolul 40 alineatul (1), precum si la punerea în aplicare a masurilor special prevazute de prezentul titlu.

Aceste propuneri trebuie sa tina seama de interdependenta dintre chestiunile agricole prevazute de prezentul titlu.

(2) Parlamentul European si Consiliul, hotarând în conformitate cu procedura legislativa ordinara si dupa consultarea Comitetului Economic si Social, stabilesc organizarea comuna a pietelor agricole prevazuta la articolul 40 alineatul (1), precum si celelalte dispozitii necesare pentru îndeplinirea obiectivelor politicii comune în domeniul agriculturii si pescuitului.

(3) Consiliul, la propunerea Comisiei, adopta masurile privind stabilirea preturilor, a taxelor, a ajutoarelor si a contingentelor, precum si privind stabilirea si repartizarea posibilitatilor de pescuit.

(4) Organizarea comuna prevazuta la articolul 40 alineatul (1) poate înlocui, în conditiile prevazute la alineatul (2), organizarile nationale ale pietei în cazul în care:

(a) organizarea comuna ofera statelor membre care se opun acestei masuri si care dispun de o organizare nationala a productiei în cauza garantii echivalente pentru ocuparea fortei de munca si nivelul de trai al producatorilor în cauza, luându-se în considerare calendarul adaptarilor posibile si al specializarilor necesare, si

(b) aceasta organizare asigura, pentru schimburile comerciale din cadrul Uniunii, conditii similare celor existente pe piata nationala.

(5) În cazul în care o organizare comuna pentru anumite materii prime se instituie înainte sa existe o organizare comuna pentru produsele transformate corespunzatoare, materiile prime în cauza folosite pentru produsele transformate destinate exportului în tari terte pot fi importate din afara Uniunii.

Articolul 44

(ex-articolul 38 TCE)

În cazul în care, într-un stat membru, un produs face obiectul unei organizari nationale a pietei sau al oricarei reglementari interne cu efect echivalent care afecteaza din punct de vedere concurential o productie similara dintr-un alt stat membru, statele membre aplica la import o taxa compensatorie acestui produs provenit din statul membru în care exista respectiva organizare sau reglementare, cu exceptia cazului în care acest stat membru aplica o taxa compensatorie la export.

Comisia stabileste cuantumul acestor taxe la nivelul necesar pentru a restabili echilibrul; de asemenea, Comisia poate autoriza recurgerea la alte masuri, pentru care le stabileste conditiile si normele de aplicare.