Legaturi pe net
Atac

 

  
Ban la ban trage
Banii UE pentru agricultura intra in conturile unor "saraci" precum regina Marii Britanii sau printul Albert de Monaco.

Articol:
Politica Agricola Comuna (PAC), a fost una dintre primele politici comune implementate in statele comunitare, fiind pentru multi ani si principala beneficiara a fondurilor europene. Acest lucru a dus la productii imense de bunuri agro-alimentare, creand "marile de vin si lapte" si muntii de "unt" pentru care a devenit la un moment dat celebra Comunitatea Europeana.
Cheltuielile bugetare cu PAC-ul s-au redus in ultimii ani dar pastreaza inca prizonier aproape jumatate din bugetul UE. Dupa largirea Uniunii la 25 de membrii, dintre care multi cu sectoare "uriase" ale agriculturii, problema finantarii acestui sector a inceput sa fie pusa din ce in ce mai acut in cancelariile europene. O solutie de moment s-a gasit prin negocierea cu Cei 10 noi membrii UE a aplicarii unui program de crestere treptata a subsidiilor pentru agricultura acestora, intins pe mai multi ani. Totusi, cum contributiile la bugetul comunitar sunt facute in principal de cateva tari, in primul rand Germania, iar acestea au ceva probleme in restructurarea propriilor economii, au inceput sa priveasca din ce in ce mai chioras catre PAC, mai ales ca de multe ori nici nu se afla printre printre principalii beneficiari ai acestei politici.
Statele lumii nu vad nici ele prea bine PAC. Marfurile agro-alimentare subsidiate de UE au un avantaj clar in fata concurentei internationale, ceea ce duce la incercari din partea partenerilor comerciali de a le bloca prin instituirea de taxe la frontiera pentru acestea. UE nu ramane nici ea datoare si se intra intr-un cerc vicios. Distorsiunile la care se ajunge astfel au facut din ce in ce mai necesara o reglementare a situatiei, cadrul de negociere intre diferitii actori implicati fiind Organizatia Mondiala a Comertului (OMC). O decizie ar trebui luata la reuniunea ministeriala OMC din decembrie din Hong Kong, insa oferta UE de reducere a taxelor vamale agricole intre 35 si 60 la suta nu este indeajuns pentru ceilalti parteneri.
Franta, care a primit in 2004 9,418 miliarde de euro subsidii, este principalul stat UE catre care se indreapta aceste fonduri, consumand 22,1% din totalul bugetului comunitar pentru agricultura de anul trecut. Bineinteles ca Parisul se afla in primele randuri ale luptei impotriva oricarei schimbari a sistemului actual al PAC. Informatii cu privire la beneficiarii individuali ai fondurilor s-ar putea insa sa subrezeasca pozitia franceza. Pierre Boulanger, cercetator la Institutul pentru Studii Politice din Paris, estimeaza ca 2.530 de ferme mari, adica mai putin de 1% din numarul celor franceze, primesc mai multe subsidii decat 182.270 de ferme mai mici, care reprezinta 40% din total.
Datele lui Boulanger sunt confirmate si de un studiu dat publicitatii astazi (7 noiembrie 2005) de organizatia non-guvernamentala Oxfam. Aceasta arata ca 15% dintre beneficiarii fondurilor consuma 60% dintre acestea.
Celine Charveriat, membru Oxfam, a spus ca datele pe care le-a publicat organizatia sa demonstreaza ca afirmatiile franceze cum ca PAC sustine in principal micii fermieri sunt o minciuna: "Cei mai multi fermieri francezi, 70% dintre ei, primesc numai 15% din subsidiile oferite pomana de Paris".
Dat fiind faptul ca Parisul nu a facut publice in mod oficial datele cu privire la modul de folosinta al fondurilor europene in agricultura, organizatia britanica spune ca si-a fundamentat studiul pe statisticile oferite de Comisia Europeana.
Oxfam atrage atentia si asupra faptului ca s-a ajuns la situatia ca un mare beneficiar al fondurilor sa fie un un om ca printul Albert de Monaco, cu o avere estimata la 1,35 miliarde de euro. Acesta ar fi primit ajutor de la UE anul trecut 287.000 de euro pentru fermele sale din Franta.
Daca cifrele Oxfam de mai sus sunt date la nivel neoficial, unele tari membre UE au declansat o campanie de dezvaluire a modului cum sunt folositi banii UE in agricultura nationala. Aici se numara Danemarca, Estonia, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Finlanda, Slovenia si unele regiuni din Spania.
Deja informatiile cu privire la cine si cat ia de la Bruxelles pentru agricultura au pus in situatie neplacuta pe o parte din personalitatile europene. De exemplu, in Marea Britanie, unul dintre cei mai mari primitori este chiar regina Elisabeta a II-a.
Ministrii agriculturii nu au ratat nici ei ocazia de a se infrupta din fondurile destinate sectorului pe care il pastoresc, desi o astfel de actiune este discutabila din punct de vedere etic. Astfel, olandezul Cees Veerman a primit anul trecut aproximativ 190.000 de euro pentru fermele din Franta si Olanda. Situatia este asemanatoare si in Slovacia, unde in 2003, compania ministrului Zsolt Simon a beneficiat de aproape 200.000 de euro in subsidii agricole nationale.
Jean-Bernard Bayard, adjunctul sindicatului agricultorilor francezi (FNSEA), nu apreciaza politica unor state europene de a publica lista beneficiarilor fondurilor PAC, vazand in acest lucru o arma in mana SUA care doreste reforma PAC. El a atras atentia ca la americani exista o opacitate si mai mare in privinta subsidiilor agricole.
Dezvaluirile de mai sus vin in ajutorul presedintiei britanice a UE, aceasta incercand sa ajunga la un compromis cu privire la bugetul comunitar multianual. Discutiile in acest domeniu sunt blocate in principal din vina Londrei care nu prea doreste sa renunte la rambursarea anuala a 4-5 miliarde de euro de la bugetul comunitar de care beneficiaza inca de la mijlocul anilor `80. Astfel, ea vrea sa demonstreze ca problemele cu care se confrunta bugetul nu sunt declansate in special de pozitia sa ci de a unor tari precum Franta care se opun schimbarii PAC.
Pe scurt despre politica agricola comuna

Politica agricola comuna (PAC) este una dintre cele mai integrate si mai vechi politici comunitare.
Înainte de realizarea pietei comune, politicile agricole ale statelor europene erau principalul domeniu de interventionism si protectionism. In mod traditional, agricultura era considerata un domeniu strategic, în care statul se simtea obligat sa intervina fie pentru a proteja pe fermieri de fluctuatiile ori amenintarile competitorilor externi, fie pentru a feri acest sector vulnerabil de amenintarile datorate conditiilor meteorologice sau fitosanitare nefavorabile.
In articolul 3 al Tratatului CEE se cerea adoptarea unei politici comune în domeniul agriculturii. Prevederile privind PAC sunt cuprinse în partea I, Libera circulatie a bunurilor, titlul II, articolele 38-47. Articolul 38 defineste produsele agricole si leaga politica agricola comuna de stabilirea pietei comune în general. Articolul 39 releva obiectivele originale, dar nu si natura politicii agricole comune (PAC). Articolul 40 specifica necesitatea unei organizari comune a pietelor agricole, excluzând orice discriminare între producatorii si consumatorii din Comunitatea Economica Europeana, impunând criterii comune si metode uniforme de calcul în dadrul politicii comune de preturi. Articolele 43 si 47 se refera la evolutia si tranzitia catre organizatii comune de piata.
Arhitectura viitoarei PAC a fost trasata mai târziu cu un an, la Conferinta de la Stressa din anul 1958. Aici s-a stabilit un sistem care a fost pus în aplicare de Comisia Europeana si guvernele celor sase tari membre la începutul anilor '60. Obiectivele PAC, stipulate în art. 39 al Tratatului de la Roma, erau urmatoarele:
a) cresterea productivitatii în agricultura prin modernizarea exploatatiilor agricole;
b) stabilizarea pietelor si, implicit, a preturilor;
c) garantarea disponibilitatilor de produse agricole în mod ritmic;
d) asigurarea unor preturi rezonabile pentru consumatorii din CEE;
e) asigurarea unui standard de viata echitabil populatiei agricole.
Dupa cum aratam si in articol, o mare parte din bugetul comunitar este destinat domeniului agriculturii iar statele membre sunt responsabile practic pentru toate platile facute, impunerea cotelor sau recuperarea cheltuielilor necorespunzator facute.
Instrumentele folosite pentru implementarea PAC sau actiunile intreprinse pentru realizarea obiectivelor acesteia au fost finantate prin intermediul Fondului European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA), fond prevazut in art. 40 al Tratatului CEE si constituit in 1962 prin regulamentul CEE 25/1962, modificat ulterior prin Regulamentul CEE 728/1970 si Regulamentul CE 1258/1999.
Procedura de descarcare a conturilor cere Comisiei sa se asigure ca fondurile primite de catre membrii UE au fost corect cheltuite de acestia. Pentru aceasta, executivul comunitar poate proceda la inspectii la fata locului, in fiecare an avand loc in jur de 200 de astfel de actiuni.
Comisia Europeana trebuie sa se asigure ca statele membre UE au implementat sisteme integrate de control care sa utilizeze tehnologii avansate, precum fotografierea fermelor cu ajutorul satelitilor sau verificari incrucisate realizate cu ajutorul bazelor de date computerizate.
Acolo unde Comisia Europeana constata ca procedurile de control dintr-un stat membru nu se conformeza regulilor comunitare va recupera sumele cheltuite gresit.
Sistemul de recuperare a fondurilor PAC cheltuite gresit a fost reformat in 1995 si se bazeaza in prezent pe doua proceduri.
Prima procedura este pur financiara si se bazeaza pe operatiuni de audit executate de personalul Comisiei. Aceasta procedura trebuie sa fie finalizata pana la 30 aprilie al fiecarui an.
A doua procedura se bazeaza pe inspectii realizate de Comisie.

Surse:

Alte articole:

A se vedea: