| |
Barroso
pune cruce Constitutiei Europene
|
 |
 |
Pentru
prima data un oficial de rang inalt de la Bruxelles recunoaste
ca in privinta Constitutiei Europene nu prea mai e nimic de facut
cel putin pe termen scurt. |
Articol:
|
Ieri (31
august 2005) a avut loc in Polonia sarbatorirea celor 25 de ani
trecuti de la aparitia Solidaritatii, primul sindicat liber din
spatiul fost comunist european.
Aparitia acestei miscari este vazuta de multi ca fiind inceputul
sfarsitului pentru comunism, si, de ce nu, astfel cum sublinia
ieri intr-un discurs si seful Comisiei Europene, posibilitatea
de unire a Europei sub acoperisul UE.
Dat fiind ca de anul trecut, Polonia este membra a comunitatilor
europene cu acte in regula, este normala prezenta lui Barroso
la Gdansk, locul de bastina al Solidaritatii. El s-a alaturat
astfel unui contingent mai mare de personalitati venite sa aniverseze
evenimentul.
Pe langa obisnuitele discursuri de circumstanta, interventia lui
Barroso a iesit in evidenta prin remarcile sale cu privire la
destinul Constitutiei Europene. Acest deja celebru act european,
ce a fost semnat la 29 octombrie anul trecut si era menit a lua
locul actualelor tratate europene, a primit doua lovituri puternice
din partea Olandei si Frantei, fiind respins de catre cetatenii
acestor tari in cadrul referendumurilor convocate pentru ratificarea
sa.
In prezent, conform hotararii luate de liderii europeni dupa cele
intamplate in Franta si Olanda, Uniunea se gaseste intr-o asa-numita
perioada de "reflectie" cu privire la Constitutia UE.
Daca insa cineva credea ca aceasta perioada va fi de scurta durata
a putut afla ieri chiar de la cea mai autorizata sursa, presedintele
Comisiei, ca nu este deloc asa.
Barroso a declarat: "In viitorul previzibil nu vom avea o
Constitutie. Asta e evident. Nu am descoperit nici o formula magica
pentru a o aduce inapoi la viata". El a adaugat ca "In
locul unor dezbateri nesfarsite cu privire la institutii, hai
sa lucram cu cea ce avem. Vointa politica si buna conducere sunt
mai importante decat institutiile".
Pentru a-si argumenta opinia de mai sus, Barroso a aratat ca legenda
impotmolirii Uniunii ca urmare a extinderii in cazul neadoptarii
Constitutiei nu este adevarata, nici o decizie importanta a Comisiei
nefiind blocata din mai 2004 si pana acum.
Pana in acest moment Tratatul institutind o Constitutie pentru
Europa a fost ratificat de 13 din cele 25 de state ale Uniuni,
insa, pentru a intra in vigoare, el trebuie sa fie unanim aceptat.
La nivel oficial o noua dezbatere si noi decizii cu privire la
tratatul constitutional european va avea loc in primavara lui
2006.
O solutie posibila pentru blocajul actual ar fi cea dorita de
cancelarul austriac Wolfgang Schussel si sustinuta imediat de
liderul celui mai puternic grup politic din Parlamentul European
Hans-Gert Pottering, respectiv a se convoca noi referendumuri
in Franta si Olanda, preferabil in 2007. Cei doi nu au descoperit
chiar America, acelasi lucru intamplandu-se si in cazul Tratatului
de la Maastricht in Danemarca sau in cazul Tratatului de la Nisa
in Irlanda. Noutatea este adusa doar de pozitionarea acestor reluari
a referendumurilor dupa alegerile nationale programate in cele
doua tari, sperandu-se astfel ca olandezii si francezii nu vor
mai folosi votul negativ la adresa Constitutiei ca un vot de protest
impotriva propriului guvern, cum se pare ca s-a intamplat cel
putin in Hexagon. |
| Pe
scurt despre principalele crize precedente ale constructiei comunitare |
Esecul
Comunitati Europene de Aparare
Semnarea
la 18 aprilie 1951 a Tratatului instituind Comunitatea Europeana
a Carbunelui si Otelului a declansat un val de optimism pentru
aceasta forma de colaborare interstatala europeana. De aceea,
francezii au incercat sa constituie o structura asemanatoare dar
in domeniul militar la nivelul europei occidentale. Aceasta incercare
avea la baza "planul Pleven" prezentat in octombrie
1950 si trebuia sa duca la crearea unei armate europene integrate.
La 27 mai 1952 a fost semnat un Tratat de instituire a Comunitatii
Europene de Aparare dar el a fost abandonat ca urmare a refuzului
Adunarii Nationale Franceze, la 30 august 1954, de a deschide
dezbaterea asupra autorizatiei de ratificare.
Referendumul
francez privind Tratatul de la Maastricht
Tratatul
de la Maastricht a fost semnat de "Cei Doisprezece"
la 7 ferbuarie 1992. El trebuia ratficat, in conformitate cu normele
constituionale ale fiecarui stat membru, inainte de 1 ianuarie
1993.
În Danemarca, neînregistrându-se procentul favorabil
tratatului de 5/6 din numarul parlamentarilor, conform reglementarilor
interne, trebuia organizat un referendum, la 2 iunie 1992. Rezultatul
acestuia a fost negativ, înregistrându-se 50,7% voturi
împotriva. In aceste conditii, la 4 iunie 1992 s-a întrunit
Consiliul European extraordinar la Oslo, care a stabilit necesitatea
continuarii procesului de ratificare pe baza tratatului existent.
Consiliul European reunit la Edinburgh în 12 decembrie 1992
a adoptat concluziile privind "Danemarca si Tratatul asupra
Uniunii Europene". Textele adoptate la Edinburgh au urmarit,
pe de o parte, sa asigure continuarea procesului de ratificare,
fara sa redeschida negocierile asupra Tratatului de la Maastricht,
care ar fi dus la modificarea acestuia si implicit la o noua ratificare
a lui de catre toate cele 12 state, iar pe de alta parte, sa dea
posibilitatea guvernului danez de a consulta din nou populatia.
În consecinta, la 18 mai 1993, când s-a organizat
cel de al doilea referendum, alegatorii danezi s-au pronuntat
cu o majoritate de 56,8% pentru ratificarea tratatului.
În Marea Britanie, tara care a ridicat o serie de probleme
înca din timpul negocierii tratatului si careia partenerii
i-au facut numeroase concesii, ratificarea tratatului a întâmpinat
numeroase opozitii.
Procesul de ratificare a fost întrerupt de esecul primului
referendum danez si reluat dupa reusita celui din mai 1993. S-au
facut eforturi de catre guvern pentru evitarea referendumului,
întrucât era prevazut a fi la limita. Utilizându-se
o serie de artificii politice s-a reusit în final ratificarea
tratatului de catre regina si depunerea instrumentelor de ratificare
la 2 august 1993.
Tratatul a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993.
Problemele
ridicate de ratificarea Tratatului de la Nisa
Tratatul
de la Nisa a fost semnat la Nisa la 26 februarie 2001.
De data aceasta, in Danemarca s-a ratificat relativ usor noul
Tratat european. Procedura a fost parlamentara, Folketing-ul pronuntându-se
în favoarea tratatului prin legea din 1 iunie 2001.
Probleme au aparut insa in cazul Irlandei. Aici, într-un
prim referendum organizat în 2001 s-a dat câstig de
cauza celor care se opun ratificarii Tratatului de la Nisa, înregistrându-se
un scor de 54% la 46%.
Ca urmare a esecului referendumului din Irlanda au fost luate
o serie de masuri atât la nivelul Irlandei dar si la nivel
comunitar. Din acestea citam:
- o campanie ampla de informare a cetatenilor irlandezi asupra
implicatiilor Tratatului de la Nisa atât pentru Irlanda
dar si pentru viitorul Europei;
- adoptarea la Summit-ul de la Sevilia a unei „Declaratii
a Irlandei” cu privire la Nisa. Prin aceasta se sublinia
faptul ca Irlanda, chiar în cazul adoptarii Tratatului de
la Nisa, îsi pastreaza caracterul de neutralitate militara
pe care îl are în prezent .
Pe 19 octombrie 2002 a fost organizat un al doilea referendum
în Irlanda privind Nisa. Rezultatele finale se prezinta
astfel :
- rata de participare - 48,45%,
- voturi în favoarea Tratatului - 62,89%,
- voturi împotriva Tratatului - 37,11%.
Tratatul de la Nisa a intrat in vigoare la 1 februarie 2003. |
| |
- EUobserver
- Barroso pessimistic about future of EU constitution
- EUPolitix
- Barroso buries EU constitution
-
Ovidiu Tinca, Drept comunitar general, Editura Didactica si
Pedagogica R.A.Bucuresti, 1999
-
Marian Mihaila, Carmen Suciu, Dan Stan, Drept institutional
comunitar, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002
-
Gilles Ferréol, Dictionarul Uniunii Europene, Editura
Polirom, Iasi, 2001
-
Augustin
Fuerea, Institutiile Uniuni Europene, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, 2002
|
|
| |
|
| |
|
|
|
|
