PENTRU
TEXTUL CONSTITUTIEI EUROPENE DATI CLICK AICI
Cand "parintele"
Uniunii Europene, Jean Monnet, a aparut pentru prima data in fata
Adunarii Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului in postura
sa de presedinte al Inaltei Autoritati a declarat: "Niciodata
nu vom putea sublinia suficient de mult faptul ca cele sase tari
ale Comunitatii sunt vestitoarele unei Europe unite mai largi,
ale carei hotare sunt stabilite numai de aceia care inca nu s-au
alaturat. Comunitatea noastra nu este o asociatie a producatorilor
de carbune si otel. Este inceputul Europei". Deci optimism
nu gluma.
Intr-adevar, Monnet face greseala de a impinge prea repede lucrurile.
Dupa aparitia in 1952 a CECO, pune la cale impreuna cu Rene Plaven,
primul ministru francez, crearea unei comunitati europene in domeniul
apararii. Un alt constructor al Uniunii de astazi, Paul-Henri
Spaak, merge si mai departe si propune reunirea CECO si a preconizatei
Comunitati Europene de Aparare sub acoperisul unei Comunitati
Politice Europene.
Populatia si politicenii vestici, abia iesiti dintr-o conflagratie
mondiala ce ii marca inca puternic, erau departe de realitatile
actuale. Nici macar reconcilierea franco-germana care acum formeaza
motorul Uniunii nu era dusa la indeplinire. Asa ca noul plan al
lui Monnet si cel al lui Spaak pica cu brio, un branci decisiv
fiind dat chiar de Adunarea Nationala din Franta care va respinge
Comunitatea Europeana a Apararii.
Vazand cele intamplate, sustinatorii unei integrari sporite, in
frunte cu Monnet, incep sa renunte la folosirea unor termeni care
ar putea speria populatia comunitatii si opteaza pentru o cale
de integrare mai ocolita dar a carei finalitate, cel putin in
viziunea lor, nu putea fi decat una, Europa unita.
Peste o jumatate de secol, noii responsabili europeni ajung sa
faca aceeasi greseala ca cea a predecesorilor.
Incepand de la jumatatea anilor `80, integrarea europeana incepe
sa creasca in mod accelerat. O data la 5 ani cate un nou Tratat
european aduce schimbari importante in cele trei Comunitati europene.
Astfel, apar Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul
de la Amsterdam si Tratatul de la Nisa.
Vazand acest ritm de schimbari, liderii europeni cred ca este
in sfarsit timpul pentru aparitia unei Constitutii a Europei,
un document care sa simbolizeze clar prin el insusi apropierea
de o Europa unita. Asa ca se pun pe munca si dupa aproape trei
ani de dezbateri pe marginea lui, atat in cadrul unei asa-numite
Conventii Europene, cat si a unei Conferinte Interguvernamentale
ce s-a prelungit mult mai mult decat era planificat, la 29 octombrie
2004 se semneaza la Roma Tratatul instituind o Constitutie pentru
Europa.
Pentru a intra in vigoare, actul constitutional european trebuie
sa fie aprobat de toti cei 25 de membrii ai Uniunii.
Procesul incepe bine, mai intai o parte din tarile ce abia intrasera
in Uniune ratifica documentul. Aici entuziasmul aderarii si folosirea
ca metoda a ratificarii doar prin votul parlamentar a ajutat misiunea.
Problemele incep sa apara odata cu intrarea in arena a consultarilor
populare pe marginea Constitutiei Europene. Spania a fost prima
care a apelat la acest lucru, dar, ca masura de precautie, nu
se bazeaza numai pe referendum ci prevede ca aceasta are valoare
consultativa, ultimul cuvant avandu-l in continuare Parlamentul.
In urma unei campanii care a semanat in multe privinte cu cea
pentru schimbarea Constitutiei de la noi, adica s-a insistat mai
mult pe indemnuri "pro" venite din partea unor vedete
decat pe o adevarata explicare a schimbarilor avute in vedere,
ibericii reusesc un scor bun in favoarea ratificarii. Oricum si
aici conditiile pentru un succes erau prezente dinainte, spaniolii
beneficiind din plin din statutul de membru al Uniunii, in 20
de ani tara ajungand de la o economie inapoiata la una extrem
de competitiva.
Inaintandu-se spre "centrul" Uniunii, spre tarile participante
de la inceput a comunitatilor, avantul ratificarii incepe sa-si
piarda serios din forta.
Aparitia euro-ului, drapelele instelate ale Uniuni care flutura
peste tot, scandalurile de coruptie de la nivel comunitar, legislatia
comunitara, toate au adus mai aproape de cetateni Uniunea insa,
in acelasi timp, au si adus o reactie de respingere. Practica
guvernelor statelor membre de a prezenta initiativele dureroase
in domeniul social ca fiind impuse de la UE nu a adus in nici
un caz un plus de simpatie pentru nivelul comunitar.
Simbolul continut de sintagma "Constituta Europeana"
a speriat. Multi francezi au vazut in acest document un atentat
mult prea mare la suveranitatea nationala si au luat partea taberei
"nu" in cadrul referendumului din primavara. Probabil
ca si in cazul olandezilor, care au respins si ei Constitutia
in cadrul unei consultari populare ce a urmat la cateva zile pe
cea din Hexagon, a functionat acelasi mecanism. Pentru ca nu se
poate vorbi despre o respingere in cele doua state pe motive strict
legate de continutul actului european in cauza, cunoasterea prevederilor
acestuia fiind la un nivel foarte scazut, emblematic in acest
sens fiind ca una din motivatiile din Franta ale respingerii a
fost "ultraliberalismul" Constitutiei iar din Olanda
cea a prevederilor prea de stanga ale ei.
Probleme cu ratificarea tratatelor europene au mai fost de-a lungul
timpului. Maastrichtul s-a impiedicat pentru un timp de Danemarca
iar Nisa de Irlanda. Insa acum situatia este mult mai dificila,
cu doua respingeri deja la activ in doua dintre statele fondatoare
si cu perspectiva evidenta a unei noi respingeri intr-un eventual
referendum britanic, viitorul documentului este cam in ceata.
De altfel, liderii europeni au decis ca pana in primavara lui
2006 procesul de ratificare sa intre intr-o perioada de "reflectie".
Parlamentul European (PE), al carui rol marginal in Uniune in
acest moment este binecunoscut, isi vede atinse interesele sale
prin amanarea intrarii in vigoare a Constitutiei Europene deoarece
aceasta prevedea cresterea implicarii sale pe scena comunitara.
Din acest motiv incearca sa ia initiativa deblocarii situatiei,
mai ales ca executivul comunitar, prin vocea presedintelui sau,
José Manuel Barroso, si-a exprimat in august profundul
pesimism cu privire la soarta documentului.
Si in trecut PE s-a implicat in momentele delicate ale constructiei
europene, propunand solutii care chiar daca nu au fost urmate
in integrum au dus la deblocarea cat de cat a lucrurilor.
Dupa o stagnare de aproape doua decenii a aprofundarii integrarii
europene, PE lua initiativa adoptarii in 1984 a unui document
curajos intitulat "Proiect de Tratat pentru instituirea unei
Uniuni Europene". Acesta a fost trimis direct guvernelor
si parlamentelor tarilor membre pentru a nu fi blocat de Consiliu.
Chiar daca el nu a fost preluat in totalitatea sa de liderii europeni,
a constituit pasul ce a dus la Actul Unic European si astfel catre
aparitia in deceniul urmator a Uniunii Europene.
Gasirea unor solutii la problema ratificarii Constitutiei Europene
se afla in prezent in PE la stadiul de propuneri. Astfel, doi
eurodeputati au venit cu cateva idei pe care incearca sa le promoveze.
Printre propuneri se numara aceea a constituirii anul viitor a
unui nou tratat care sa contina prevederile din Constitutie ce
nu fac subiectul controverselor. Unul dintre cei doi parlamentari,
liberalul britanic Andrew Duff, a declarat pentru EUobserver ca
printre acestea s-ar putea numara cele din domeniul instituional
si al procesului legislativ.
Noul tratat ar urma sa fie ratificat de cele 25 de parlamente
ale statelor membre precum si de PE.
Pasul urmator ar fi convocarea unei noi Conventii in care sa se
discute partea de politici a actualei constitutii - inclusiv guvernanta
economica, problemele legate de modelul social comunitar, mediul
sau extinderea. Solutiile la care se va ajunge in acest domeniu
vor fi incluse intr-ul alt tratat ce va fi supus aprobarii populare
in 2009, in acelasi timp cu alegerile pentru un nou PE.
Duff, impreuna cu parlamentarul austriac Johannes Voggenhuber,
celalt autor al propunerilor, spera ca ele vor intra in dezbaterea
PE in sesiunea din decembrie. Oricum, pana la acel moment vor
mai fi multe negocieri de culise, problema fiind prea importanta
pentru a nu atrage multe opinii divergente. De exemplu, partidul
popular european considera mai buna implementarea unei strategii
pe 5 ani, 2005 ar fi dedicat reflectiei, 2006 analizei a ceea
ce a mers prost, 2007 pregatiri, 2008 revizuirii si 2009 ratificarii
Constitutiei Europene. |
| Dreptul
comunitar constituie ansamblul normelor juridice aplicabile în
ordinea juridica comunitara.
Doctrina de specialitate subliniaza ca, într-un sens foarte
strict, dreptul comunitar cuprinde normele juridice incluse în
Tratatele institutive împreuna cu conventiile si protocoalele
anexate lor, tratatele comunitare subsecvente, inclusiv actele
de aderare de noi state membre (adica dreptul comunitar primar),
precum si regulile continute în actele adoptate de institutiile
comunitare de-a lungul timpului (adica dreptul comunitar derivat).
În sens larg însa, dreptul comunitar include si acele
reguli nescrise aplicabile în ordinea juridica comunitara,
cum ar fi: principiile generale de drept comune sistemelor de
drept ale statelor membre, jurisprudenta CJCE, regulile reiesite
din relatiile externe ale Comunitatilor/Uniunii sau normele complementare
izvorâte din actele conventionale încheiate de statele
membre în aplicarea tratatelor.
În cadrul Summit-ului de la Laeken din decembrie 2001 s-a
hotarât constituirea unui cadru institutional de dezbatere
cu privire la viitorul Uniunii Europene. Acest cadru a fost gândit
si pus în practica sub forma Conventiei Europene, o institutie
originala a Uniunii Europene.
Conventia a fost formata din:
- câte un reprezentant al fiecarui sef de stat din tarile
membre ale UE;
- câte un reprezentant al fiecarui sef de stat din tarile
candidate ;
- câte 2 reprezentanti ai Parlamentului din fiecare stat
membru;
- câte 2 reprezentanti ai Parlamentului din fiecare stat
candidat .
- 16 membrii ai Parlamentului European
- doi comisari europeni;
La 10 iulie 2003 Conventia Europeana si-a încheiat lucrarile,
în aceeasi incinta în care le începuse cu 16
luni în urma: hemiciclul de la Bruxelles al Parlamentului
European. Proiectul de Tratat Constitutional rezultat in urma
lucrarilor continea 338 articole ce defineau politicile si institutiile
UE si reprezentau rezultatul a 26 reuniuni plenare, 11 grupuri
de lucru, 5436 minute de interventii orale, 692.250 accesari ale
site-ului internet al Conventiei.
La 18 iulie 2003, presedintele Conventiei, Valery Giscard d'Estaing,
a înmânat în mod oficial, la Roma, Presedintiei
italiene a UE, proiectul complet al viitorului Tratat al UE. Italia
a organizat o Conferinta Interguvernamentala (CIG) in cadrul careia
trebuia sa se adopte textul constituional european. CIG nu a reusit
sa-si încheie lucrarile pâna la data stabilita initial,
decembrie 2003, de aceea lucrarile s-au continuat si sub presedintia
irlandeza a Uniunii.
La summit-ul UE din iunie 2004, s-a ajuns la un acord cu privire
la textul final al Tratatului instituind o Constitutie pentru
Europa, acesta urmand acum sa fie ratificat de fiecare stat membru
al Uniunii.
Conform art. Articolul IV-8 din proiectul de Constitutiei UE:
"1. Tratatul de instituire a Constitutiei va fi ratificat
de catre Înaltele Parti Contractante, în
conformitate cu dispozitiile lor constitutionale. Instrumentele
de ratificare vor fi depuse la guvernul
Republicii Italiene.
2. Tratatul de instituire a Constitutiei va intra în vigoare
la …, cu conditia ca toate instrumentele
de ratificare sa fi fost depuse, sau în prima zi a lunii
ce urmeaza depunerii instrumentului de
ratificare de catre ultimul stat semnatar care îndeplineste
aceasta formalitate." |
