Curtea de Justitie ia o decizie istorica in domeniul regulilor euro

Curtea Europeana de Justitie a hotarat ieri (13 iulie 2004) sa anuleze decizia luata de ministrii de finante ai UE care hotarasera anul trecut sa nu sanctioneze Franta si Germania pentru incalcarea regulilor euro.

Ieri a avut loc un episod important din lupta dusa in jurul Pactului de Stabilitate - ce prevede regulile pe care o tara trebuie sa le indeplineasca daca face parte din asa-numita zona euro. Astfel, Curtea Europeana de Justitie (CEJ) a decis sa anuleze cele hotarate anul trecut de Consiliul de ministrii ai UE, respectiv neinceperea procedurilor de amendare a Frantei si Germaniei pentru incalcarea repetata a regulilor euro - depasirea pragului de 3% din PIB stabilit pentru deficitul bugetar.
Franta si Germania au incalcat limita impusa deficitului bugetar timp de doi ani consecutivi, fiind aproape ca si in acest an sa o incalce, ceea ce, conform reglementarilor comunitare, ar trebui sa duca la impunerea unei amende de 7 respectiv 10 miliarde de euro. Comisia Europeana sugerase anul trecut Consiliului de Ministrii UE ai finantelor sa se inceapa procedurile in acest sens, dar acesta nu a dat curs invitatiei Comisiei. In fata acestei decizii, Comisia a considerat necesara limpezirea procedurilor comunitare de catre CEJ, de aceea a inaintat o sesizare la Curte.
Franta si Germania nu sunt singurele tari care au incalcat sau incalca prevederile Pactului de Stabilitate, acesta fiind din ce in ce mai criticat pentru "rigiditatea" sa.
Comisia Europeana - denumita de multe ori si "paznicul tratatelor" - s-a luptat pentru pastrarea si respectarea regulilor euro, insa, de curand au aparut si voci din cadrul ei care considera ca poate a avut o atitudine prea "dura" fata de implementarea Pactului.
Decizia de la CEJ nu inseamna ca automat Franta si Germania vor fi amendate automat ci ca se creaza un nou cadru in care Consiliul de ministrii ai UE vor analiza propunerile Comisiei Europene cu privire la incalcarile Pactului. De altfel, Comisia ar putea propune in septembrie o serie de modificari Pactului insusi.
Presedintia olandeza a UE a salutat hotararea CEJ si a anuntat ca deja a inceput consultarile cu tarile membre in vederea stabilirii masurilor ce se vor lua dupa hotararea CEJ.

Sincer eu nu prea cred ca o sa fie amendati franco-germanii cu 17 miliarde de euro, mai ales acum cand "motorul" Uniunii cam gafaie.

Sistemul monetar international instituit la Bretton Woods, la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial în care dolarul SUA a fost si continua sa fie o moneda dominanta, s-a impus în anii `50 si s-a consolidat în anii `60. Ca urmare a costului ridicat al finantarii de catre SUA a razboiului din Vietnam inflatia a explodat violent. În anul 1968, reevaluarea marcii germane si devalorizarea francului francez au amenintat stabilitatea celorlalte valute europene. În aceasta situatie, Pierre Werner a prevazut un plan în trei etape pentru realizarea Uniunii Monetare în 10 ani. Datorita climatului neprielnic si pe plan intern CEE si international, acest plan nu a putut fi dus la îndeplinire.
Urmatorul pas în cautarile Europei vizând stabilitatea monetara si valutara a venit odata cu crearea Sistemului Monetar European (SME) .
Consiliul European de la Bremen (Germania), din iulie 1978, a decis crearea SME, iar în decembrie 1978 au fost adoptate regulile de functionare ale acestuia, formalizarea juridica fiind facuta sub forma unui acord între bancile centrale.
SME a fost construit pe conceptul cursurilor de schimb stabile, dar ajustabile. Toate valutelor celor 9 state membre la acea data, cu exceptia lirei sterline britanice, au fost încorporate în sistemul de schimb. Cursurile de schimb bilaterale nu puteau sa depaseasca o marja de 2,25% . A fost creata o „unitate monetara europeana de schimb” (ECU) compusa dintr-un „cos” ce continea un numar de unitati monetare ale tarilor membre, ponderea fiecareia fiind data de forta economiei nationale a tarii respective si de locul pe care aceasta îl ocupa în sistemul intracomunitar.
în 1988, la adunarea de la Hanovra, liderii europeni au dat unda verde pentru crearea unui Comitet însarcinat cu prefigurarea Uniunii Monetare, condus de Jacques Delors. Raportul care a fost prezentat de acesta a propus un plan de tranzitie la Uniunea Economica si Monetara (UEM) în trei etape.
L a Maastricht, liderii europeni au semnat un Tratat (TUE), care a constituit baza trecerii la UEM si au fixat termenul limita de lansare a monedei unice în 1999.
La 15 iulie 1997, Institutul Monetar European a luat decizia utilizarii unui simbol codificat pentru euro, acesta fiind înregistrat la Organizatia Internationala pentru Standardizare. Creatorii simbolului euro s-au inspirat de la grecescul Epsilon si de la prima litera a cuvântului Europa; acesta este taiat de doua linii paralele, pentru a se indica stabilitatea monedei euro (€).
La data de 2 mai 1998 Uniunea Europeana a selectat tarile care urmau sa participe la EURO dupa o analiza asupra felului cum aceste tari au îndeplinit urmatoarele criterii de convergenta:
- inflatia sub 3%;
- rata dobânzilor pe termen lung sub 8,5%;
- deficitul bugetar sub 3% din PNB;
- gradul de îndatorare guvernamentala sub 6% din PNB;
- valuta nationala sa faca parte din SME minimum 2 ani.
Potrivit Regulamentului CE nr. 1466/97 din 7 iulie 1997, cu privire la Supravegherea Politicilor bugetare si Supravegherea si Coordonarea Politicilor Economice, statele incluse urmau sa înainteze Consiliului si Comisiei Europene periodic, rapoarte privind urmatoarele domenii:
- obiectivele pe termen mediu privitoare la pozitia bugetara;
- proiectiile cu privire la dezvoltarea economica si a principalilor indicatori economici, care sunt relevanti pentru realizarile programului de stabilitate;
- descrierea masurilor de ordin bugetar si economic pentru realizarea obiectivelor programului de stabilizare;
- analizarea schimbarilor în pozitia bugetara si a îndatoriri statului, survenite prin influenta produsa de trendul indicatorilor economici cuprinsi în diversele proiectii prezentate de statele membre.
TUE a sugerat instituirea UEM în trei faze.
Faza 1(1992-1993)
A fost gândita ca o consolidare a statu-quo.
Prioritatea în aceasta faza este data îndeplinirii conditiilor de convergenta monetara si bugetara. Sunt stabilite, astfel, patru criterii de convergenta:
- stabilitatea preturilor, în sensul ca rata inflatiei nu trebuia sa depaseasca cu mai mult de 1,5% din media celor trei state cu cea mai mica inflatie;
- rata dobânzii nu trebuia sa varieze cu mai mult de 2% fata de media celor trei state cu cele mai scazute rate ale dobânzilor pe termen lung;
- deficitul public al tarilor participante nu trebuia sa depaseasca 3% din PIB, iar datoria publica sa fie mai mica decât 60% din PIB;
- stabilitatea ratelor de schimb, care trebuiau sa se mentina în interiorul marjei de fluctuatie autorizate.
Faza a II-a (1994-1999)
Aceasta faza a dus la stabilirea noilor structuri ale UEM, respectiv:
- Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt pe Main, care sa asigure tranzitia la Banca Centrala Europeana, Sistemul European al Bancilor Centrale si moneda unica; IME era format din guvernatorii bancilor centrale ale tarilor UE.
- Banca Centrala Europeana (începând cu iulie 1998) înlocuieste treptat IME si va forma, împreuna cu bancile nationale, Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC). Acest model al BCE se inspira din modelul federal al Bundesbank care decide politica monetara pusa apoi în practica de bancile centrale ale landurilor.
Faza a III-a. Transferul responsabilitatilor
Aceasta faza consta, practic, în fixarea irevocabila a ratelor de schimb si introducerea monedei unice, care s-a realizat începând cu 1999. În timpul unei perioade de tranzitie de trei ani (pâna la 31 decembrie 2001), monedele nationale au fost înca schimbate contra monedei unice, în acest timp, BCE si SEBC (pietele financiare) vor functiona dupa moneda unica, persoanele fizice si întreprinderile folosind înca paritatea euro-moneda nationala.
La 1 ianuarie 1999 s-a lansat oficial euro în 11 state membre UE: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania. Grecia intra la începutul 2001.
Între l ianuarie si l iulie 2002 a fost o noua perioada de tranzitie, în timpul careia monedele nationale au fost retrase de pe piata. Începând cu data de l iulie 2002, moneda unica euro a fost singura acceptata pe piata europeana.

Surse: EU Business / EUobserver / EUpolitix / BBC / The Financial Times / The Guardian / The Independent / International Herald Tribune / Deutsche Welle

A se vedea si:
- Hotararea Curtii Europene de Justitie C27/04
- Comunicat de presa al Comisiei privitor la decizia CEJ
- Sectiunea EURO pe site
- Ratele irevocabile de conversie a fostelor monede nationale din zona euro
- Legislatie comunitara cu privire la Uniunea Economica si Monetara
- Raport privind euro la un an dupa introducerea monedei comune europene
- Etapele introducerii euro
- Banca Centrala Europeana: pe site / pe net