Domnul euro se lupta cu granzii UE

Germania, Franta si Italia doresc anumite schimbari de substanta ale Pactului de Stabilitate insa se lovesc de opozitia prim ministrului luxembourghez Jean-Claude Juncker.

Aparitia monedei unice europene, euro, a reprezentat unul dintre cele mai semnificative progrese ale integrarii europene. Primita cu mult scepticism la inceput, aceasta initiativa si-a dovedit viabilitatea, scenariile catastrofice prezentate ca sigure de anumiti analisti negasindu-si implinirea.
Nu trebuie insa privita introducerea euro ca pe o poveste cu totul roza, ea are si destule puncte mai intunecate, cum ar fi cresterea preturilor inregistrata aproape in toate statele unde s-a renuntat la moneda nationala in favoarea celei europene, sau ascensiunea record in fata dolarului care pune mari probleme industriei europene.
Pentru ca o constructie precum aceea ce sta la baza introducerii euro sa fie de succes ea trebuie sa fie solida si in concordanta cu realitatile vietii de zi cu zi. Pentru a se realiza acest lucru, liderii UE au decis sa puna la temelia monedei unice asa-numitul Pact de Stabilitate, un set de reguli pe care tarile ce fac parte din zona euro trebuie sa le urmeze.
Principala conditie cuprinsa in Pactul de Stabilitate impune o plafonare a deficitului bugetar national la maxim 3% din PIB. Daca pe hartie aceasta tinta parea rationala si daca nu usor de atins totusi nu imposibila, in realitate problemele economice cu care se confrunta tarile europene de cativa ani le-au dus in mod constant la incalcarea ei. Campioni la acest lucru sunt chiar componentii "motorului UE", Franta si Germania.
De la 1 ianuarie 2005, in cadrul institutional UE va aparea o noutate legata de moneda unica europeana, respectiv aparitia "Domnului euro". Acesta va prezida intalnirile ministrilor de finante din zona euro. Primul care va ocupa acest post, pentru 2 ani de zile, va fi Jean-Claude Juncker, cel mai longeviv prim ministru UE in functie la acest moment.
Intre teorie si practica si la nivelul UE diferentele sunt destul de mari, reglementarile cu privire la euro nefacand nici ele exceptie de la aceasta. Franta si Germania incalca deja de cativa ani regulile stabilite si nu au primit sanctiunile prevazute de tratate, initiativa Comisiei in acest sens fiind blocata de Consiliu. Din aceasta cauza se pune problema din ce in ce mai acut a unei reformari a Pactului de Stabilitate.
Parisul, Berlinul si Roma doresc sa fie excluse din calculul ce se face referitor la deficit o parte din cheltuieli, cum ar fi de exemplu marea contributie neta a Germaniei la bugetul comunitar. Franta propune sa se excluda cheltuielile militare iar Italia a pus ochii pe cheltuielile legate de cercetare si dezvoltare.
Cum Junker va detine in urmatorii ani o pozitie de prim plan intre factorii de decizie referitori la euro, opinia sa cu privire la propunerile granzilor UE era asteptata cu interes de acestia. Din pacate pentru ei, luxembourghezul s-a declarat clar impotriva scoaterii din pact a respectivelor categorii de cheltuieli. Totusi, pana in martie cel tarziu, doreste sa prezinte un nou Pact de Stabilitate.
Junker crede ca limita de 3% pentru deficit trebuie pastrata insa va trebui acordata o mai mare flexibilitate modului in care se traseaza programele de readucere in limitele corecte a deficitele tarilor in culpa.
Astfel, tarilor care investesc in reforme structurale pe termen lung sau in reformarea sistemului de pensii ar trebui sa li se acorde un timp mai indelungat pentru a reveni in limita acceptata de deficit. O situatie similara ar trebui sa fie si in cazul tarilor cu un nivel scazut de indatorare publica.
Ultima situatie il va pune pe Junker in contradictie cu dorintele primului ministru italian, acesta opunandu-se categoric ca nivelul de indatorare sa fie unul din factorii de baza ai Pactului de Stabilitate. Roma se simte in acest domeniu cam cu musca pe caciula, avand o pozitie "fruntasa" in domeniul indatorarii publice, cu 106% din PIB.
Ministrul italian de finante, Domenico Siniscalco, a declarat ca opinia tarii sale cu privire la gradul de indatorare este sustinuta de un grup mai mare de state UE, printre care si unele mari din Uniune.
Comentand pozitia italiana, Junker a admis ca "aceasta poate fi o adevarata problema. Dar este o diferenta intre o tara care are gradul de indatorare la 106% din PIB si alta care doar la 4%, precum Luxembourg".
Dat fiind scandalul declansat de Grecia, tara al carei guvern a admis ca datele furnizate Uniuni cu privire la deficit si indatorare au fost false, Junker doreste stabilirea unor sanctiuni clare pentru acest timp de comportament pe care il gaseste foarte periculos pentru buna functionare a zonei euro. El a atras atentia ca scandalul declansat de Atena ar fi avut repercusiuni uriase asupra monedei unice daca nu s-ar fi desfasurat acum, cand toata lumea este mai mult cu ochii pe scaderea accentuata a dolarului fata de euro decat pe alte probleme.
Principala prioritate a sa in pozitia de sef al politicii privind euro, conform lui Junker, va fi sa reformeze Pactul inainte de aderarea celor 10 noi membri UE la zona euro, programata pentru intervalul 2007-2011.
Junker va prelua insa de la 1 ianuarie nu numai functia de "Domn euro" dar si pe acea de lider al UE pentru 6 luni. Aceasta deoarece tara sa va detine presedintia Uniunii in perioada ianuarie - iunie 2005, iar el este, pe langa ministru de finante si primul ministru al micului ducat.
Printre prioritatile pe care le va avea la sefia UE, pe langa cea legata de reformarea Pactului, se va numara si domeniul justitiei si afacerilor interne, cu acent special pus pe problematica terorismului. Totusi, cea mai grea insarcinare pe care va trebui sa o rezolve in timpul mandatului luxembourghez la presedintia UE este creionarea urmatorului buget pe 7 ani al UE. Acest domeniu este foarte sensibil, statele care contribuie in mod net la buget dorind sa reduca in mod semnificativ acest lucru.
Dat fiind ca in urmatorii doi ani in multe tari UE au loc fie referendumuri pe marginea Constitutiei UE sau alegeri generale, Junker a admis posibilitatea de esec in problema stabilirii contributiei pe care fiecare tara o va avea la urmatorul buget.
Luxembourg va trebui sa relanseze pe timpul presedintiei sale si Agenda Lisabona. Aceasta reprezinta un program ce ar trebui sa asigure Uniunii pana in 2010 locul de cea mai competitiva economie mondiala.

Sistemul monetar international instituit la Bretton Woods, la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial în care dolarul SUA a fost si continua sa fie o moneda dominanta, s-a impus în anii `50 si s-a consolidat în anii `60. Ca urmare a costului ridicat al finantarii de catre SUA a razboiului din Vietnam inflatia a explodat violent. În anul 1968, reevaluarea marcii germane si devalorizarea francului francez au amenintat stabilitatea celorlalte valute europene. În aceasta situatie, Pierre Werner a prevazut un plan în trei etape pentru realizarea Uniunii Monetare în 10 ani. Datorita climatului neprielnic si pe plan intern CEE si international, acest plan nu a putut fi dus la îndeplinire.
Urmatorul pas în cautarile Europei vizând stabilitatea monetara si valutara a venit odata cu crearea Sistemului Monetar European (SME) .
Consiliul European de la Bremen (Germania), din iulie 1978, a decis crearea SME, iar în decembrie 1978 au fost adoptate regulile de functionare ale acestuia, formalizarea juridica fiind facuta sub forma unui acord între bancile centrale.
SME a fost construit pe conceptul cursurilor de schimb stabile, dar ajustabile. Toate valutelor celor 9 state membre la acea data, cu exceptia lirei sterline britanice, au fost încorporate în sistemul de schimb. Cursurile de schimb bilaterale nu puteau sa depaseasca o marja de 2,25% . A fost creata o „unitate monetara europeana de schimb” (ECU) compusa dintr-un „cos” ce continea un numar de unitati monetare ale tarilor membre, ponderea fiecareia fiind data de forta economiei nationale a tarii respective si de locul pe care aceasta îl ocupa în sistemul intracomunitar.
în 1988, la adunarea de la Hanovra, liderii europeni au dat unda verde pentru crearea unui Comitet însarcinat cu prefigurarea Uniunii Monetare, condus de Jacques Delors. Raportul care a fost prezentat de acesta a propus un plan de tranzitie la Uniunea Economica si Monetara (UEM) în trei etape.
L a Maastricht, liderii europeni au semnat un Tratat (TUE), care a constituit baza trecerii la UEM si au fixat termenul limita de lansare a monedei unice în 1999.
La 15 iulie 1997, Institutul Monetar European a luat decizia utilizarii unui simbol codificat pentru euro, acesta fiind înregistrat la Organizatia Internationala pentru Standardizare. Creatorii simbolului euro s-au inspirat de la grecescul Epsilon si de la prima litera a cuvântului Europa; acesta este taiat de doua linii paralele, pentru a se indica stabilitatea monedei euro (€).
La data de 2 mai 1998 Uniunea Europeana a selectat tarile care urmau sa participe la EURO dupa o analiza asupra felului cum aceste tari au îndeplinit urmatoarele criterii de convergenta:
- inflatia sub 3%;
- rata dobânzilor pe termen lung sub 8,5%;
- deficitul bugetar sub 3% din PNB;
- gradul de îndatorare guvernamentala sub 6% din PNB;
- valuta nationala sa faca parte din SME minimum 2 ani.
Potrivit Regulamentului CE nr. 1466/97 din 7 iulie 1997, cu privire la Supravegherea Politicilor bugetare si Supravegherea si Coordonarea Politicilor Economice, statele incluse urmau sa înainteze Consiliului si Comisiei Europene periodic, rapoarte privind urmatoarele domenii:
- obiectivele pe termen mediu privitoare la pozitia bugetara;
- proiectiile cu privire la dezvoltarea economica si a principalilor indicatori economici, care sunt relevanti pentru realizarile programului de stabilitate;
- descrierea masurilor de ordin bugetar si economic pentru realizarea obiectivelor programului de stabilizare;
- analizarea schimbarilor în pozitia bugetara si a îndatoriri statului, survenite prin influenta produsa de trendul indicatorilor economici cuprinsi în diversele proiectii prezentate de statele membre.
TUE a sugerat instituirea UEM în trei faze.
Faza 1(1992-1993)
A fost gândita ca o consolidare a statu-quo.
Prioritatea în aceasta faza este data îndeplinirii conditiilor de convergenta monetara si bugetara. Sunt stabilite, astfel, patru criterii de convergenta:
- stabilitatea preturilor, în sensul ca rata inflatiei nu trebuia sa depaseasca cu mai mult de 1,5% din media celor trei state cu cea mai mica inflatie;
- rata dobânzii nu trebuia sa varieze cu mai mult de 2% fata de media celor trei state cu cele mai scazute rate ale dobânzilor pe termen lung;
- deficitul public al tarilor participante nu trebuia sa depaseasca 3% din PIB, iar datoria publica sa fie mai mica decât 60% din PIB;
- stabilitatea ratelor de schimb, care trebuiau sa se mentina în interiorul marjei de fluctuatie autorizate.
Faza a II-a (1994-1999)
Aceasta faza a dus la stabilirea noilor structuri ale UEM, respectiv:
- Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt pe Main, care sa asigure tranzitia la Banca Centrala Europeana, Sistemul European al Bancilor Centrale si moneda unica; IME era format din guvernatorii bancilor centrale ale tarilor UE.
- Banca Centrala Europeana (începând cu iulie 1998) înlocuieste treptat IME si va forma, împreuna cu bancile nationale, Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC). Acest model al BCE se inspira din modelul federal al Bundesbank care decide politica monetara pusa apoi în practica de bancile centrale ale landurilor.
Faza a III-a. Transferul responsabilitatilor
Aceasta faza consta, practic, în fixarea irevocabila a ratelor de schimb si introducerea monedei unice, care s-a realizat începând cu 1999. În timpul unei perioade de tranzitie de trei ani (pâna la 31 decembrie 2001), monedele nationale au fost înca schimbate contra monedei unice, în acest timp, BCE si SEBC (pietele financiare) vor functiona dupa moneda unica, persoanele fizice si întreprinderile folosind înca paritatea euro-moneda nationala.
La 1 ianuarie 1999 s-a lansat oficial euro în 11 state membre UE: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania. Grecia intra la începutul 2001.
Între l ianuarie si l iulie 2002 a fost o noua perioada de tranzitie, în timpul careia monedele nationale au fost retrase de pe piata. Începând cu data de l iulie 2002, moneda unica euro a fost singura acceptata pe piata europeana.

Surse: The Financial Times / The financial Times / EUbusiness

Opinia dumneavoastra !!!

Alte articole:

- A fost numit "Domnul Euro" 10 09 2004
- Noi reguli pentru zona euro 6 09 2004
- Austria vrea premii pentru disciplina bugetara 19 07 2004
- Curtea de Justitie ia o decizie istorica in domeniul regulilor euro 14 07 2004

A se vedea:

- Biografie Jean-Claude Juncker
- Legislatie comunitara cu privire la Uniunea Economica si Monetara
- Raport privind euro la un an dupa introducerea monedei comune europene
- Etapele introducerii euro