Parlamentul
European (PE), pe langa atributiile destul de limitate pe care
le are in sistemul institutional european, mai trebuie sa raspunda
si unor provocari legate de imaginea proasta.
Cheltuirea din gros a fondurilor avute la dispozitie intr-un mod
de multe ori discutabil sau atitudinea unora dintre membrii sai
atat in cadrul sedintelor cat si in afara lor, dau apa la moara
celor care cer o reforma de proportii a sa. Acest lucru s-a vazut
de-a lungul anilor si prin prezenta din ce in ce mai scazuta la
alegerile pentru PE, anul trecut ea cifrandu-se sub 50%.
Pentru a-si imbunatati imaginea sifonata, eurodeputatii au luat
mai multe initiative, printre care cea a schimbarii spre un format
mult mai "prietenesc" a paginii de internet a PE, reglementarea
mai corecta a cheltuirii banilor alocati institutiei sau cresterea
disciplinei prin promovarea unui cod de conduita mai drastic decat
cel prezent.
Ultima masura citata este prevazuta si intr-un proiect al eurodeputatului
ecologist Gérard Onesta. Acesta prevede noi sanctiuni pentru
parlamentarii europeni scandalagii si a fost aprobat miercuri
(14 septembrie 2005) de catre comitetul pentru afaceri constitutionale
al PE.
In prezent PE nu prea are la dispozitie prea multe arme contra
membrilor sai indisciplinati. Cei in culpa trebuie sa primeasca
mai intai trei avertismente de la presedintele PE pana cand se
poate lua masura evacuarii lor din sala de sedinte. Perioada maxima
de spuspendare a unui eurodeputat ce cauzeaza scandal nu este
nici ea prea ridicata, fiind de 5 zile.
In proiectul Onesta se modifica sistemul, astfel ca repetarea
doar o singura data dupa avertisment a comportamentului indisciplinat
s-ar putea sa-l coste pe cel in cauza excluderea din camera pana
la 20 de zile si pierderea alocatiei zilnice pe care o primesc
eurodeputatii (262 de euro) pe o perioada de maxim trei luni.
Celui penalizat urmeaza sa i se permita totusi prezenta in sala
la momentul votului.
Eurodeputatul socialist Richard Corbett, membru al comitetului
ce a luat in discutie proiectul, a declarat: "Membrii trebuie
sa aiba in continuare dreptul sa se exprime intr-un mod viguros
si uneori colorat dar fara sa impieteze astfel asupra bunei functionari
si a demnitatii Parlamentului".
Este de asteptat ca plenara PE sa voteze asupra proiectului in
sesiunea din noiembrie. |