Ieri a avut
loc la Budapesta intalnirea grupului de la Visegrad, compus din
Polonia, Slovacia, Ungaria si Republica Ceha. Daca la origine
acesta a fost creat pentru coordonarea pozitiei tarilor membre
in miscarea lor de apropiere catre Occident, dupa largirea istorica
din mai anul trecut lucrurile s-au schimbat, el devenind un for
in care cei 4 incearca sa isi alinieze pozitiile cu privire la
problemele intracomunitare.
Una dintre cele mai presante chestiuni la nivelul UE este pentru
moment cea a bugetului comunitar pentru perioada 2007-2013. Bineinteles
ca ea nu putea lipsi de pe agenda convorbirilor budapestane, mai
ales ca si presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso,
a tras un puternic semnal de alarma calificand ajungerea la un
compromis in acest domeniu ca fiind cruciala.
Problema bugetului multianual comunitar a constituit capul de
afis la Summit-ul UE din iunie, cand datorita neintelegerilor
franco-britanice nu s-a putut ajunge la o solutie. Negocierile
au ajuns intr-un punct mort datorita faptului ca Franta impreuna
cu majoritatea tarilor membre nu sunt de acord cu rabatul bugetar
de care beneficiaza Marea Britanie iar aceasta din urma in mod
constant ataca politica UE a subsidiilor din agricultura, unde
una din principalele beneficiare este Franta.
Barroso a atras atentia ca daca chestiunea bugetara nu este rezolvata
cat mai repede posibil pot exista probleme in domeniul fondurilor
de coeziune ce trebuiesc directionate catre statele nou aderate
pentru a le ajuta sa reduca diferenta economica ce le separa de
mai vechii membrii ai Uniunii.
Conform presedintelui executivului comunitar, daca bugetul nu
este aprobat sau intarzie acest lucru, nu va fi indeajuns timp
pentru Uniune sa creeze legislatia necesara derularii programelor.
Cum cei 10 noi membrii UE se bazeaza din plin pe fondurile acestea
e de inteles ca nu au primit vestea cu prea mare bucurie.
Membrii Grupului de la Visegrad si-au unit glasurile pentru a
cere Londrei, care in prezent asigura presedintia prin rotatie
a UE, sa gaseasca o rezolvare.
Cum este evident ca apelul Grupului se adreseaza unui judecator
implicat el insusi in caz, primul ministru ceh, Jiri Paroubek,
a cerut lui Tony Blair sa devina "mai european decat britanic".
Primul ministru slovac, Mikulas Dzurinda, a declarat ca nu ar
fi intelept sa se lase problema spre rezolvare la Summit-ul UE
din decembrie daca nu exista in prealabil o propunere britanica
care sa fie discutata.
Multe tari membre UE doresc o schimbare in ceea ce priveste managementul
bugetului comunitar, insa, cum timpul pana la care trebuie ajuns
la un compromis a devenit destul de scurt, restructurarea devine
destul de problematica. De aceea, primul ministru ungar a subliniat
faptul ca prioritar este acum nu sa se reformeze bugetul ci chiar
sa existe unul.
Liderii prezenti la intalnire au trimis si un mesaj mai placut
pentru Blair, afirmand ca sunt de acord ca banii comunitari sa
nu mai fie trimisi in asa mare proportie ca pana acum spre agricultura
ci sa fie directionati masiv si spre alte sectoare economice.
Aici s-a remarcat Slovacia, ea situandu-se in acest domeniu pe
o pozitie foarte apropiata de cea a Marii Britanii. |