Mergeam anul
trecut spre festivalul de la Sighisoara si ma trezesc in compartimentul
de tren cu 6 englezi. Tara lor de expediere iese repede in evidenta,
au accentul acela inconfundabil si ciudat pentru urechile noastre
obisnuite mai mult cu engleza americana decat cu cea de la mama
ei. Se aseaza, ne salutam si incerc sa leg o discutie care insa
cam schioapata, ei fiind in mod clar mai mult inclinati spre un
somn de voie sau spre a lectura cartile pe care le au in dotare.
O dau pe obisnuita pentru mine mandrie nationala: "Ati fost
in Delta ? La mare ? La munte ? Sa vedeti ce frumuseti pe acolo",
reactie cam slaba dar imi spun oricum ca odata ce vom ajunge sa
traversam muntii le arat eu lor :). Gata, ajungem la Sinaia, hihihi
sa vezi ce o sa se mire cand o sa vada peisajele de pe Valea Prahovei,
creste inima in mine. Trenul incepe sa urce, pe ferestre incep
sa se deruleze muntii si eu stau atent sa le aud exclamatiile,
sunt gata sa le povestesc de traseele care se pot face, de drumul
pe Brana spre Cruce, despre cand am ramas fomisti de frunte cu
prietenii pe la Omu blocati in ceata, despre Sfinx, Babe, Jepii
Mici, Piatra Craiului, ploi, vijelii, ninsori prinse, ce mai,
toate cele. Numa` ca surpriza, in afara de unul dintre ei care
se retrasese oricum de ceva timp in lumea viselor si ne acompania
pe diverse tonalitati de sforait, ceilalti isi tineau strans in
mana cartile si pas de a-si ridica ochii din ele. Trec de la umire
la dezamagire, parca ma si vedeam inghesuit intr-o diligenta scartaitoare
din toate incheieturie, inconjurat de figuri livide si plicitisite
in timp ce traversez ceturile londoneze. E, sa las parerile preconcepute
zic eu, poate fiind atat de adanciti in citit nu mai baga de seama
nici unul peisajele de pe fereastra. Le atrag atentia, dar reactia
e de la slab la foarte slab si nimic, in continuare ochii atintiti
in pagini. Gata, renunt si eu, n-are rost sa-mi bat capul nu de
alta da` sa nu ma ia drept cine stie ce nebun ce nu le da pace,
asa ca ma ridic sa plec pe culoar. Inainte insa sunt curios sa
vad ce citesc stimatii vecini de bancute, si vad in mana uneia
"Geografia, fauna si flora Indoneziei"... Bravos, probabil
ca daca ar fi in Indonezia intr-un tren care trece prin cine stie
ce bunaciuni de peisaje ar citi despre Bucegi, ii las si ies.
La coborare la Sighisoara, deja patit, ma abtin sa mai insist
nelalocul lui pe frumusetea Cetatii, atmosfera din Boema sau mai
stiu eu ce, si bine fac imi dau seama a doua zi cand dau nas in
nas cu ei in campingul de langa gara si constat ca mai departe
de acel loc inca nu pusesera piciorul din motive de ajungere in
stare de crita dupa consum bahic generos.
Cum nu prea cred ca am avut eu norocu` sa dau peste singurele
sase exemplare ramase drept reprezentanti neaosi ai Perfidului
Albion, ci, mai degraba situatia ii da drept reprezentanti ai
curentului majoritar, inteleg mania presei engleze care infiereaza
zilele acestea intentia Comisiei Europene de a impune in sfarsit
Marii Britanii finalizarea trecerii la sistemul metric.
Guvernul britanic a decis sa treaca la acest sistem inca din 1965,
el acceptand principiul lui si la momentul ratificarii actului
de aderare la Comunitati. Insa, in 1979, a reusit sa impuna Comunitatilor
o derogare care inca ii permite utilizarea pintei ca masura pentru
bere, milei pe semnele de circulatie si a acrilor. Bineinteles
ca Bruxelles-ul, campion la uniformizare, nu este deloc vesel
cu figura aparte pe care o face Britania si in acest domeniu.
Nici faptul ca din 1995 au fost inlaturate de pe etichetele bunurilor
preimpachetate masuri ca pfundul sau pinta iar din 2000 a devenit
ilegal sa fie vandute produse varsate masurate in pfunzi, galon
sau pinta cu exceptia berii, nu a multumit pe deplin Uniunea.
Comisia Europeana a tras de maneca recent guvernul britanic cu
privire la renuntarea deplina la vechiul sistem imperial de masura.
Vechea noastra cunostinta, Günter Verheugen, trecut in noua
Comisie de la extindere la industrie, a dat tonul cererilor comunitare,
pretextand ca se afla la randul sau sub presiunea unor grupuri
de lobby britanice pro sistemul metric. Interesant, grupuri de
presiune britanice ce asalteaza saracul executiv comunitar, deci
chiar stimatii volangii pe dreapta, luptatori victoriosi impotriva
euro-ului, al Spatiului Schengen, statatori de atatia ani cu un
sistem de masura ce in mod clar este mult mai complicat decat
cel metric, chiar ei isi doresc cu ardoare renuntarea la el cu
totul. Nu-i de mirare ca presa britanica s-a aratat destul de
circumspecta si s-a apucat, nu cu prea mare succes, sa caute respectivele
grupuri.
Cea mai importanta organizatie care face campanie in favoarea
introducerii sistemului metric in Marea Britanie este UK Metric
Association. Luata la intrebari ea a negat ca s-ar afla in spatele
presiunilor. De altfel, conform unuia dintre membrii grupului,
Roz Denny, strategia UKMA este de a incerca sa convinga cetatenii
si nu sa ii forteze in directia schimbarii.
Derogarea de la angajamentul luat in 1979 de Marea Britanie in
directia introducerii sistemului metric nu are o formulare clara
cu privire la data incheierii sale. De aceea, intrebati cu privire
la cerintele venite de peste Canal, purtatorul de cuvant al Departamentului
de Transport a declarat candid: "Derogarea spune ca vom trece
la sistemul metric la data decisa de noi. Suntem in dreptul nostru,
si nu avem nici o intentie sa renuntam la mila".
Comisia Europeana este constienta ca terenul pe care se misca
in noua campanie nu este chiar atat de stabil. In pofida faptului
ca acum la presedintia UE se afla Regatul Unit, acesta are o situatie
destul de ambigua vizavi de Uniune. De ceva timp tot promite si
tot amana un eventual referendum pe marginea introducerii euro-ului,
iar cu Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa aceeasi
tactica, mai ales dupa ce a constatat esecul lui chiar in una
dintre tarile motorului european. Ca sa nu mai vorbim de problemele
din domeniul bugetar sau al politicii externe. Asa ca oficialii
europeni, desi ar avea la posibilitatea sa incerce solutionarea
situatiei prin aducerea Marii Britani in fata Curtii de Justitie
a UE opteaza momentan pentru prudenta.
Totusi, chiar si ziarele euro-sceptice britanice atrag atentia
ca pozitia tarii lor ameninta sa devina din ce in ce mai izolata,
cel putin in ceea ce priveste mentinerea masurilor imperiale in
traficul rutier. De exemplu, la inceputul acestui an, chiar si
Irlanda a finalizat conversia, trecand deja toate vitezele si
distantele in kilometrii.
Guvernul reginei isi motiveaza conservatorismul in domeniu pe
faptul ca aproximativ 40% dintre soferi nu au primit in timpul
absolvirii scoli de soferi instructie cu privire la sistemul metric
si, de aceea, exista pericolul sa aiba probleme de adaptare.
Trebuie notat ca nici schimbarile de pana acum nu au fost lipsite
de probleme, faimoasa ramanand lupta judiciara dusa in 2001 de
un comerciant britanic, Steven Thoburn, pentru a-si pastra dreptul
de a vinde banane folosind drept masura pfunzii si unciile. Desi
a pierdut-o, a capatat supranumele de Martirul Metrului, devenind
un simbol al luptei impotriva Uniuni.
Revenind la englezii mei de la inceputul articolului si combinand
si cu restul, nu pot sa nu remarc ca, desi de un incontestabil
succes, constructia europeana este departe de a fi finalizata,
la tabloul final lipsind inca ceva trasaturi bune de penel. Particularitatile
nationale isi au inca rolul lor de jucat pe scena comunitara,
iar, acum sincer, pierderea lor nu trebuie privita numai ca un
succes la Uniuni cat si ca pierderea identitatii cetatenilor europeni.
Trebuie ajuns la un echilibru in acest domeniu, poate cel mai
mare obstacol ramas inca de depasit de Uniune. |
În
1950 si apoi în 1956 Marea Britanie nu numai ca a refuzat
sa participe la Comunitatile europene dar a încercat sa împiedice
formarea acestora iar apoi sa le limiteze impactul prin initiativa
de a aduna în jurul sau în cadrul Asociatiei Europene
a Liberului Schimb, instituita prin Tratatul de la Stockholm din
20 noiembrie 1959, state care nu voiau sau care considerau ca nu
pot adera la Comunitati, respectiv, la acea data, Danemarca, Norvegia,
Portugalia, Suedia si Elvetia. Marea Britanie a fost totusi nevoita
sa-si revizuiasca atitudinea datorita unor dificultati economice
si financiare cum si a slabirii legaturilor sale cu Commonwealth-ul.
La 9 august 1961, Marea Britanie a prezentat candidatura sa pentru
aderarea la Comunitati, însotita de un numar de exigente care
au contribuit la îngreunarea negocierilor.
În ianuarie 1963, Generalul de Gaulle, care refuza aderarea
în conditiile si în spiritul Marii Britanii, a rupt
unilateral negocierile ce se angajasera cu aceasta.
Patru ani mai târziu, în mai 1967, guvernul britanic,
devenit laburist, a reînnoit candidatura sa dar si aceasta
a esuat ca urmare a unui nou refuz al guvernului francez (decembrie
1967).
Demisia Generalului de Gaulle în 1969 si înlocuirea
sa cu G. Piorripidou a permis ca la întâlnirea la nivel
înalt de la Haga din l si 2 decembrie 1969 sa se decida deschiderea
negocierilor relative la aderarea a noi state europene între
care si Marea Britanie.
Pe 30 iunie 1970, se deschid, în mod solemn, la Luxemburg,
negocierile cu tarile candidate. Ele demareaza in septembrie 1970
si vizeaza probleme proprii fiecareia dintre cele trei state candidate.
Tratatul de adeziune este semnat pe 22 ianuarie 1972, la Palatul
Egmont, din Bruxelles. El va fi aplicabil începând cu
l ianuarie 1973, dupa ratificarea sa de catre toti semnatarii, cu
exceptia Norvegiei - referendumul norvegian din 26 septembrie 1972
atesta o majoritate de 53,9% pentru raspunsul negativ. |