| |
Prioritatile
popularilor europeni
Potrivit
liderului grupului parlamentar al popularilor europeni, Hans-Gert Pöttering,
prioritatea principala a acestora in noua legislatura va fi ratificarea
Constitutiei UE.
In
cadrul unui briefing organizat la Bruxelles de Centrul European pentru
Studii Politice, Hans-Gert Pöttering a prezentat prioritatile grupului
parlamentar al popularilor europeni (PPE) in actuala legislatura a Parlamentului
European (PE).
Eurodeputatul german a declarat: "Pentru PPE, Constitutia europeana
este prioritatea prioritatilor noastre".
In legatura cu procesul de ratificare a tratatului constituional european,
Pöttering s-a arata incantat ca a fost trecut cu succes un prim hop
reprezentat de referendumul organizat de socialistii francezi pe marginea
acestui document. Se pare ca cei 95.000 de socialisti participanti la
votul francez au votat in proportie de 55%-60% in favoarea Constitutiei
UE.
Initiativa socialistilor francezi a fost determinata de o dezbatere interna
aprinsa cu privire la modul in care trebuie acest partid sa se pozitioneze
in problema ratificarii Constitutiei UE. Unul dintre cei mai proeminenti
lideri ai opozitiei franceze, Laurent Fabius, a incercat sa determine
partidul sau sa adopte o pozitie adversa Constitutiei UE. Dupa vot el
insa si-a recunoscut cu regret infrangerea.
Desi sondajele de opinie arata ca francezii sunt in majoritate de partea
tratatului constitutional european, oficialii europeni se tem totusi de
referendumul ce va avea loc pe aceasta tema in Franta deoarece este stiut
faptul ca in aceasta tara consultarile populare in domeniul afacerilor
europene dau scoruri stranse.
Revenind la discursul lui Pöttering, el a admis ca drumul catre ratificarea
de catre toate tarile membre UE a Constitutiei UE este unul dificil, cele
mai periculoase escale fiind referendumurile din Marea britanie, Polonia
si Republica Ceha. "Bineinteles ca sunt necunoscute, dar sunt optimist
in privinta succesului. [Constitutia] este baza democratiei UE si a pacii
in secolul XXI", a declarat el.
In afara ratificarii Constitutiei, prioritatile popularilor europeni pentru
urmatorii 5 ani mai cuprind: politicile privind competitivitatea, chimia
si fiscalitatea, strategia UE privind vecinatatea si zona mediteraneeana
si aderarea Turciei.
Cu privire la prioritatile noii Comisii Europene, condusa de José
Manuel Barroso, pe care Pöttering il considera "de-ai nostrii",
el a identificat in principal Agenda Lisabona. Aceasta cuprinde obiective
ambitioase, cel mai important fiind cel al atingerii de catre UE in 2010
a statutului de cea mai competitiva economie mondiala.
In ceea ce priveste posibila aderare a Turciei la UE, Pöttering s-a
declarat impotriva acelora care o doresc pentru "crearea unei punti
catre lumea islamica". "Nu este o problema de religie",
a spus el adaugand: "Ce ai putea sa spui unor tari ca Maroc sau Tunisia
? Ca musulmanii sunt bineveniti in UE daca sunt turci, dar alti musulmani
nu ?".
Germanul a atras atentia ca UE poate sa piara datorita largirii: "Daca
UE se largeste prea mult poate sa nu mai ramana nici o identitate europeana".
Sursa:
EUobserver
/ EUPolitix
Opinia
dumneavoastra !!!
Alte
articole:
A se
vedea:
|
|
|