Legaturi pe net
Atac

 

  
Schimbari la euro
Nordicii arunca la cos eurocentii, pe cand sudicii incearca sa promoveze monedele de 1 si 2 euro la gradul de bancnote.

Articol:
Ce tie si cu unionistii astia ! Ne-au vazut ca ne distram de ceva timp cu schimbarile de moneda si mahniti ca oricum nu o sa ii primim in spatiul leu s-au apucat sa gaseasca solutii pentru a mai da si ei inca o tura prin astfel de evenimente. De, se pare ca trecerea de la mondele nationale la cea unica europeana nu le-a ajuns, cel putin conform unei parti consistente din membrii Parlamentului European (PE). Acestia au semnat pe 26 octombrie o declaratie prin care cer introducerea bancnotelor de 1 si 2 euro in locul monedelor din prezent cu aceasta valoare.
Banconotele euro au valoarea de 5, 10, 20, 50, 100, 200 si 500 de euro, restul de marimi fiind reprezentate la nivel de moneda.
Cererea celor 376 de parlamentari are la baza motive psihologice: cetatenii europeni erau obisnuiti inainte de a trece la euro ca monedele sa aiba o valoare foarte mica si de aceea privesc in acelasi fel si monedele de 1 si 2 euro. Se pare ca ei acorda importanta doar hartiei asa ca trecerea acestor valori in bancnote ar duce, in opinia semnatarilor din PE, atat la o stabilizare a inflatiei cat si la stavilirea tendintei de a se scoate din circulatie monedele de valoare foarte mica, precum cele de 1 cent.
Chestiuni din acestea psihologice se pare ca au sunat mai bine europenilor de pe meleagurile mai insorite ale Europei decat seriosilor nordici pentru ca declaratia este sustinuta mai ales de eurodeputatii din tarile sudice. De altfel, dupa cum arata EUobserver, nordicii aveau si inainte de 2001 monede aproape egale ca valoare celor de 1 si 2 euro asa ca schimbarea cu trecera la euro nu prea ia afectat. Ba Finlanda a evoluat chiar in directia inversa, respectiv a abolit circulatia monedelor de 1 si 2 centi.
Pe langa cele de mai sus, initiatorii au clamat ca masura este necesara si in perspectiva primirii cu bratele deschise in zona euro a tarilor poposite in UE anul trecut. Insa, cum entuziasmul acestora din urma fata de o parasire a monedelor nationale nu prea pare debordant, nici macar cat sa se asemene cu cel de la inceputul anilor 2000 cand a avut loc introducerea monedei unice in 12 tari comunitare, momentul va mai trebui asteptat ceva timp.
Atitudinea esticilor fata de euro, cel mai bine reprezentata prin recentul scrutin din Polonia ce a adus la putere pe "eurosceptici", este destul de normala daca tinem seama de dezbaterile care au loc chiar si in tarile din spatiul euro cu privire la reforma reglementarilor ce stau la baza monedei comune. Asta mai ales ca situatia economica din multe tari UE nu este chiar stralucita si acum guvernele lor ofteaza dupa parghiile economice date din mana spre nivelul comunitar din momentul trecerii la euro.
Pe scurt despre introducerea euro

In 1988, la adunarea de la Hanovra, liderii europeni au dat unda verde pentru crearea unui Comitet însarcinat cu prefigurarea Uniunii Monetare, condus de Jacques Delors. Raportul care a fost prezentat de acesta a propus un plan de tranzitie la Uniunea Economica si Monetara (UEM) în trei etape.
L a Maastricht, liderii europeni au semnat un Tratat (TUE), care a constituit baza trecerii la UEM si au fixat termenul limita de lansare a monedei unice în 1999.
La 15 iulie 1997, Institutul Monetar European a luat decizia utilizarii unui simbol codificat pentru euro, acesta fiind înregistrat la Organizatia Internationala pentru Standardizare. Creatorii simbolului euro s-au inspirat de la grecescul Epsilon si de la prima litera a cuvântului Europa; acesta este taiat de doua linii paralele, pentru a se indica stabilitatea monedei euro (€).
La data de 2 mai 1998 Uniunea Europeana a selectat tarile care urmau sa participe la EURO dupa o analiza asupra felului cum aceste tari au îndeplinit urmatoarele criterii de convergenta:
- inflatia sub 3%;
- rata dobânzilor pe termen lung sub 8,5%;
- deficitul bugetar sub 3% din PNB;
- gradul de îndatorare guvernamentala sub 6% din PNB;
- valuta nationala sa faca parte din SME minimum 2 ani.
Potrivit Regulamentului CE nr. 1466/97 din 7 iulie 1997, cu privire la Supravegherea Politicilor bugetare si Supravegherea si Coordonarea Politicilor Economice, statele incluse urmau sa înainteze Consiliului si Comisiei Europene periodic, rapoarte privind urmatoarele domenii:
- obiectivele pe termen mediu privitoare la pozitia bugetara;
- proiectiile cu privire la dezvoltarea economica si a principalilor indicatori economici, care sunt relevanti pentru realizarile programului de stabilitate;
- descrierea masurilor de ordin bugetar si economic pentru realizarea obiectivelor programului de stabilizare;
- analizarea schimbarilor în pozitia bugetara si a îndatoriri statului, survenite prin influenta produsa de trendul indicatorilor economici cuprinsi în diversele proiectii prezentate de statele membre.
TUE a sugerat instituirea UEM în trei faze.
Faza 1(1992-1993)
A fost gândita ca o consolidare a statu-quo.
Prioritatea în aceasta faza este data îndeplinirii conditiilor de convergenta monetara si bugetara. Sunt stabilite, astfel, patru criterii de convergenta:
- stabilitatea preturilor, în sensul ca rata inflatiei nu trebuia sa depaseasca cu mai mult de 1,5% din media celor trei state cu cea mai mica inflatie;
- rata dobânzii nu trebuia sa varieze cu mai mult de 2% fata de media celor trei state cu cele mai scazute rate ale dobânzilor pe termen lung;
- deficitul public al tarilor participante nu trebuia sa depaseasca 3% din PIB, iar datoria publica sa fie mai mica decât 60% din PIB;
- stabilitatea ratelor de schimb, care trebuiau sa se mentina în interiorul marjei de fluctuatie autorizate.
Faza a II-a (1994-1999)
Aceasta faza a dus la stabilirea noilor structuri ale UEM, respectiv:
- Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt pe Main, care sa asigure tranzitia la Banca Centrala Europeana, Sistemul European al Bancilor Centrale si moneda unica; IME era format din guvernatorii bancilor centrale ale tarilor UE.
- Banca Centrala Europeana (începând cu iulie 1998) înlocuieste treptat IME si va forma, împreuna cu bancile nationale, Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC). Acest model al BCE se inspira din modelul federal al Bundesbank care decide politica monetara pusa apoi în practica de bancile centrale ale landurilor.
Faza a III-a. Transferul responsabilitatilor
Aceasta faza consta, practic, în fixarea irevocabila a ratelor de schimb si introducerea monedei unice, care s-a realizat începând cu 1999. În timpul unei perioade de tranzitie de trei ani (pâna la 31 decembrie 2001), monedele nationale au fost înca schimbate contra monedei unice, în acest timp, BCE si SEBC (pietele financiare) vor functiona dupa moneda unica, persoanele fizice si întreprinderile folosind înca paritatea euro-moneda nationala.
La 1 ianuarie 1999 s-a lansat oficial euro în 11 state membre UE: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania. Grecia intra la începutul 2001.
Între l ianuarie si l iulie 2002 a fost o noua perioada de tranzitie, în timpul careia monedele nationale au fost retrase de pe piata. Începând cu data de l iulie 2002, moneda unica euro a fost singura acceptata pe piata europeana.

Sursa:

Alte articole:

A se vedea: