Spre un acord in privinta regulilor euro

Dupa discutii maraton care s-au intins si in noaptea de luni (17 ianuarie 2005) precum si ieri (18 ianuarie 2005), Jean-Claude Juncker a declarat ca liderii UE se afla mult mai aproape de un compromis in privinta reformarii Pactului de Stabilitate.

La Bruxelles, ministrii de finante si responsabilii economiilor din statele Uniunii Europene s-au intalnit pentru a analiza detaliile privind flexibilizarea granitei deficitului bugetar, prevazuta in Pactul de Stabilitate Monetara semnat la Maastricht.
Se pare ca ministrii de finante din Uniunea Europeana se apropie de gasirea unui compromis in ceea ce priveste reformele severe necesare sustinerii monedei euro intrezarindu-se chiar posibilitatea ajungerii la un acord in luna martie.
Primul Ministru luxemburghez, Jean-Claude Junker, cel care a condus dezbaterile, a declarat ca „pozitiile extremiste sunt abandonate”, manifestandu-si speranta ca se va ajunge la o concluzie in timpul prevazut. La fel s-a exprimat si comisarul pe probleme monetare, Joaquin Almunia, care a declarat ca nu exista „pozitii fixe” care sa impiedice conturarea unei concluzii comune.
Interventia cancelarului german Gerhard Schroder, care a afirmat ca Pactul de Stabilitate Monetara nu este eficient in forma sa actuala si a repetat apelul referitor la reformarea prevederilor pactului care stabileste bunul mers al economiilor in zona euro a fost destul de prost primita de Junker, care i-a atras atentia ca "nu este responsabil cu economia Europei".
In urma discutiilor s-au stabilit trei pozitii politice comune.
In primul rand, ministrii au cazut de acord ca prevederile Pactului de Stabilitate Monetara care fixeaza deficitul bugetar la 3 procente din PIB nu trebuie schimbate, Junker dand asigurari ca „nici macar o virgula din Tratat” nu va fi schimbata. El raspunde astfel interventiilor cancelarului german, care cerea limitarea interventiei institutiilor europene in suveranitatea bugetara a parlamentelor nationale.
In al doilea rand, s-a decis ca masurile preventive sa fie intarite, toate tarile membre urmand sa fie incurajate sa realizeze surplusuri bugetare in perioadele de crestere economica, pentru a evita deficiturile in momentele de scadere.
In al treilea rand, Franta si Germania si-au mai moderat pozitia privind cererea lor de a exclude din deficit anumite cheltuieli de promovare a cresterii. In acelasi timp, ministrii de finante au acceptat sa renunte la actiunile disciplinare impuse celor doua tari care au incalcat prevederile Pactului de Stabilitate Monetara.
Cu toate acestea, mai raman multe de stabilit. Unul dintre punctele cele mai importante este legat de sanctionarea tarilor mari, precum Franta si Germania, care incalca prevederile Pactului. Grecia va primi sanctiuni grele, in conditiile in care deficitul sau economic este de cinci procente. Mai multe recomandari pentru Atena vor fi facute luna viitoare.

Sistemul monetar international instituit la Bretton Woods, la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial în care dolarul SUA a fost si continua sa fie o moneda dominanta, s-a impus în anii `50 si s-a consolidat în anii `60. Ca urmare a costului ridicat al finantarii de catre SUA a razboiului din Vietnam inflatia a explodat violent. În anul 1968, reevaluarea marcii germane si devalorizarea francului francez au amenintat stabilitatea celorlalte valute europene. În aceasta situatie, Pierre Werner a prevazut un plan în trei etape pentru realizarea Uniunii Monetare în 10 ani. Datorita climatului neprielnic si pe plan intern CEE si international, acest plan nu a putut fi dus la îndeplinire.
Urmatorul pas în cautarile Europei vizând stabilitatea monetara si valutara a venit odata cu crearea Sistemului Monetar European (SME) .
Consiliul European de la Bremen (Germania), din iulie 1978, a decis crearea SME, iar în decembrie 1978 au fost adoptate regulile de functionare ale acestuia, formalizarea juridica fiind facuta sub forma unui acord între bancile centrale.
SME a fost construit pe conceptul cursurilor de schimb stabile, dar ajustabile. Toate valutelor celor 9 state membre la acea data, cu exceptia lirei sterline britanice, au fost încorporate în sistemul de schimb. Cursurile de schimb bilaterale nu puteau sa depaseasca o marja de 2,25% . A fost creata o „unitate monetara europeana de schimb” (ECU) compusa dintr-un „cos” ce continea un numar de unitati monetare ale tarilor membre, ponderea fiecareia fiind data de forta economiei nationale a tarii respective si de locul pe care aceasta îl ocupa în sistemul intracomunitar.
în 1988, la adunarea de la Hanovra, liderii europeni au dat unda verde pentru crearea unui Comitet însarcinat cu prefigurarea Uniunii Monetare, condus de Jacques Delors. Raportul care a fost prezentat de acesta a propus un plan de tranzitie la Uniunea Economica si Monetara (UEM) în trei etape.
L a Maastricht, liderii europeni au semnat un Tratat (TUE), care a constituit baza trecerii la UEM si au fixat termenul limita de lansare a monedei unice în 1999.
La 15 iulie 1997, Institutul Monetar European a luat decizia utilizarii unui simbol codificat pentru euro, acesta fiind înregistrat la Organizatia Internationala pentru Standardizare. Creatorii simbolului euro s-au inspirat de la grecescul Epsilon si de la prima litera a cuvântului Europa; acesta este taiat de doua linii paralele, pentru a se indica stabilitatea monedei euro (€).
La data de 2 mai 1998 Uniunea Europeana a selectat tarile care urmau sa participe la EURO dupa o analiza asupra felului cum aceste tari au îndeplinit urmatoarele criterii de convergenta:
- inflatia sub 3%;
- rata dobânzilor pe termen lung sub 8,5%;
- deficitul bugetar sub 3% din PNB;
- gradul de îndatorare guvernamentala sub 6% din PNB;
- valuta nationala sa faca parte din SME minimum 2 ani.
Potrivit Regulamentului CE nr. 1466/97 din 7 iulie 1997, cu privire la Supravegherea Politicilor bugetare si Supravegherea si Coordonarea Politicilor Economice, statele incluse urmau sa înainteze Consiliului si Comisiei Europene periodic, rapoarte privind urmatoarele domenii:
- obiectivele pe termen mediu privitoare la pozitia bugetara;
- proiectiile cu privire la dezvoltarea economica si a principalilor indicatori economici, care sunt relevanti pentru realizarile programului de stabilitate;
- descrierea masurilor de ordin bugetar si economic pentru realizarea obiectivelor programului de stabilizare;
- analizarea schimbarilor în pozitia bugetara si a îndatoriri statului, survenite prin influenta produsa de trendul indicatorilor economici cuprinsi în diversele proiectii prezentate de statele membre.
TUE a sugerat instituirea UEM în trei faze.
Faza 1(1992-1993)
A fost gândita ca o consolidare a statu-quo.
Prioritatea în aceasta faza este data îndeplinirii conditiilor de convergenta monetara si bugetara. Sunt stabilite, astfel, patru criterii de convergenta:
- stabilitatea preturilor, în sensul ca rata inflatiei nu trebuia sa depaseasca cu mai mult de 1,5% din media celor trei state cu cea mai mica inflatie;
- rata dobânzii nu trebuia sa varieze cu mai mult de 2% fata de media celor trei state cu cele mai scazute rate ale dobânzilor pe termen lung;
- deficitul public al tarilor participante nu trebuia sa depaseasca 3% din PIB, iar datoria publica sa fie mai mica decât 60% din PIB;
- stabilitatea ratelor de schimb, care trebuiau sa se mentina în interiorul marjei de fluctuatie autorizate.
Faza a II-a (1994-1999)
Aceasta faza a dus la stabilirea noilor structuri ale UEM, respectiv:
- Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt pe Main, care sa asigure tranzitia la Banca Centrala Europeana, Sistemul European al Bancilor Centrale si moneda unica; IME era format din guvernatorii bancilor centrale ale tarilor UE.
- Banca Centrala Europeana (începând cu iulie 1998) înlocuieste treptat IME si va forma, împreuna cu bancile nationale, Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC). Acest model al BCE se inspira din modelul federal al Bundesbank care decide politica monetara pusa apoi în practica de bancile centrale ale landurilor.
Faza a III-a. Transferul responsabilitatilor
Aceasta faza consta, practic, în fixarea irevocabila a ratelor de schimb si introducerea monedei unice, care s-a realizat începând cu 1999. În timpul unei perioade de tranzitie de trei ani (pâna la 31 decembrie 2001), monedele nationale au fost înca schimbate contra monedei unice, în acest timp, BCE si SEBC (pietele financiare) vor functiona dupa moneda unica, persoanele fizice si întreprinderile folosind înca paritatea euro-moneda nationala.
La 1 ianuarie 1999 s-a lansat oficial euro în 11 state membre UE: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania. Grecia intra la începutul 2001.
Între l ianuarie si l iulie 2002 a fost o noua perioada de tranzitie, în timpul careia monedele nationale au fost retrase de pe piata. Începând cu data de l iulie 2002, moneda unica euro a fost singura acceptata pe piata europeana.

Surse: EUobserver / EUbusiness / EUbusiness / EUbusiness / EUbusiness / Presedintia luxembourgheza a UE

Opinia dumneavoastra !!!

Alte articole:

- Ce mai zic europenii despre moneda unica 14 01 2005
- Exceptie de la Pact 6 01 2004
- Domnul euro se lupta cu granzii UE 29 12 2004
- A fost numit "Domnul Euro" 10 09 2004
- Noi reguli pentru zona euro 6 09 2004
- Austria vrea premii pentru disciplina bugetara 19 07 2004
- Curtea de Justitie ia o decizie istorica in domeniul regulilor euro 14 07 2004

A se vedea:

- Eurobarometru - Euro, 3 ani mai tarziu
- Comisia Europeana - Afaceri economice si financiare
- Monedele si bancnotele euro
- Comisia Europeana - First report on the practical preparations for the future enlargement of the euro area
- Comisia Europeana - The introduction of euro banknotes and coins - one year after
- Comisia Europeana - Eurobarometer: public opinion surveys on the euro
- Comisarul pentru Afaceri Economice si Monetare - Joaquín Almunia
- Directoratul General pentru Afaceri Economice si Financiare
- Parlamentul European - Comitetul Afacerilor Economice si Monetare
- Consiliul Uniunii Europene
- Banca Centrala Europeana
- Prima si a doua etapa a UEM
- Tranzitia catre a treia etapa si introducerea euro
- A treia etapa - organizare si implementare
- Pactul de Stabilitate si Crestere si Coordonarea Politicii Economice
- Afaceri Economice si Monetare in contextul extinderii UE
- Legislatia comunitara privind politica economica si monetara
- Presedintia luxembourgheza a UE