Ucraina atrasa spre integrarea in UE

Parlamentul European (PE) a trimis un semnal pozitiv liderului ucrainian Victor Iuscenko, sprijinindu-i sperantele intr-o legatura mai stransa a tarii sale cu Uniunea Europeana.

Pe 13 ianuarie, cu un scor de 467 de voturi pentru si 19 impotriva, membrii Parlamentului European au emis o rezolutie prin care cereau sa i se acorde Ucrainei “o perspectiva europeana clara, posibil ducand la aderarea tarii la Uniunea Europeana”. Parlamentarii europeni au intampinat cu entuziasm rezultatele alegerilor desfasurate la 26 decembrie 2004 si au tinut sa felicite poporul ucrainian pentru ca a reusit sa rezolve criza politica si sa isi aseze tara pe drumul catre democratie. PE considera ca este momentul sa fie luate in considerare si alte forme de asociere cu Ucraina, in afara Politicii de Vecinatate. Parlamentarii europeni cred ca Planul Politic de Actiune privind relatia cu Ucraina trebuie revizuit, tocmai pentru a ajuta acest stat in reformele sale politice si economice. Exprimandu-si dezamagirea fata de lipsa de entuziasm a Comisiei Europene fata de perspectivele unui parteneriat mai strans cu Ucraina, PE a cerut relaxarea cerintelor de viza pentru cetatenii ucrainieni, recunoasterea Ucrainei ca economie de piata si sprijinirea tarii pentru aderarea la Organizatia Mondiala a Comertului. Pentru a permite realizarea de reforme economice si administrative, asistenta financiara acordata Ucrainei trebuie sa fie mai ridicata.
PE a cerut tuturor actorilor politici din Ucraina sa accepte rezultatele alegerilor si sa urgenteze procesul de transferare a puterii, iar liderului politic de la Kiev sa consolideze valorile europene comune prin realizarea de pasi in promovarea democratiei.
Boris Tarsyuk, consilierul lui Iuscenko pe politica externa si cel care se pare ca va ocupa functia de ministru al Afacerilor Externe, comenta votul parlamentarilor europeni ca fiind un semn al valului de simpatie care exista printre popoarele si guvernele tarilor democratice fata de “Revolutia Portocalie”, el referindu-se la protestele de masa care au avut loc in noiembrie si decembrie si care l-au fortat pe fostul presedinte Leonard Kuchma sa permita alegeri democratice. Desi Biroul Electoral Central l-a desemnat oficial pe liderul opozitiei ucrainiene ca fiind noul presedinte, victoria lui Iuscenko in alegeri trebuie sa fie validata si de Curtea Suprema de Justitie a Ucrainei.
Bronislaw Geremek, un deputat polonez din PE, a afirmat ca “rezolutia este de o importanta istorica pentru Ucraina. Arata ca drumul este deschis”. Cu toate acestea, Comisia Europeana are o atitudine mai rezervata fata de Kiev. Desi statutul de economie de piata va face parte din pachetul de noi oferte pregatite pentru vizita lui Iuscenko la Bruxelles in februarie, Comisia Europeana se va abtine de a vorbi de Ucraina in mod explicit ca viitoare posibila membra a Uniunii, prefarand in loc formula de “un nou tip de relatii intre UE si Ucraina” dupa ce guvernul va demonstra ca reformele sale progreseaza.
Decizia de a acorda statutul de economie de piata poata sa apara in cateva saptamani si va usura masurile de anti-dumping, care fac ca exportul din Ucraina sa aiba taxe mai mari de 50% pe marfuri cum ar fi otelul si fertilizantele.

Comunitatile europene, constituite conform regulilor dreptului international, sunt organizatii internationale având calitatea de organizatii regionale deschise de tip specializat.
Calitatea de stat membru nu este limitata la fondatori, la Comunitati putând adera si alte state europene. Nu este prevazuta posibilitatea retragerii sau excluderii statelor membre, insa acest lucru se va schimba odata cu intrarea in vigoare a Constitutiei UE.
Dispozitiile tratatelor au reglementat doar conditiile de forma si de procedura ale aderarii, practica degajând o serie de alte conditii, cum ar fi: acceptarea tuturor realizarilor comunitare; aderarea concomitenta la cele trei comunitati; aderarea progresiva; aderarea nu poate sa puna în pericol obiectivele fundamentale ale Comunitatilor.
Alte conditii pentru admisibilitatea cererii de aderare sunt fie de natura principiala, nesanctionate din punct de vedere juridic (cum ar fi acceptarea integrala de catre statele candidate a dreptului comunitar originar, cât si a dreptului derivat si a principiilor generale) fie de natura politica, cum ar fi mentiunea din preambulul Tratatului C.E.E. - ca statele fondatoare invita sa se asocieze efortului lor si celelalte popoare din Europa “care împartasesc idealul lor”, fiind “hotarâte sa întareasca mentinerea pacii si a libertatii”.
Constituite initial din sase state membre, (Belgia, Franta, Italia, Olanda, Germania, Luxemburg). Comunitatile europene au cunoscut ulterior patru valuri succesive de “largiri” prin aderarea altor state europene - extinzându-se astfel spatiul comunitar.
Începând din 1961, Marea Britanie a staruit cu perseverenta sa adere la Comunitati - (depunând cererea de aderare la 9 august 1961), izbindu-se de refuzul Frantei. Astfel, în ianuarie 1963 generalul De Gaulle se opune aderarii Marii Britanii la Comunitati, întrerupând unilateral negocierile care se deschisesera, iar în 1967, veto-ul francez a împiedicat chiar începerea negocierilor.
Obstacolul francez a fost înlaturat prin retragerea presedintelui De Gaulle. La Conferinta la vârf de la Haga din 1 - 2 decembrie 1969 problema aderarii Marii Britanii la comunitati a fost analizata în alt context, presedintele Pompidou fiind de acord cu aderarea acesteia. La 30 iunie 1970 încep la Luxemburg negocierile pentru aderarea Marii Britanii, Irlandei, Danemarcei si Norvegiei, iar la 22 ianuarie 1972 se semneaza la Bruxelles acordul de aderare. Norvegienii decid însa prin referendum ca tara lor sa ramâna în afara comunitatilor, astfel ca dupa aceasta prima “largire” Comunitatile cuprindeau la 1 ianuarie 1973 doar noua membri.
O noua extindere s-a realizat prin aderarea Greciei la 1 ianuarie 1981 (Tratatul de adeziune fiind semnat la 28 mai 1979) si prin aderarea Spaniei si Portugaliei la 1 ianuarie 1986 (Tratatul de adeziune fiind semnat la 12 iunie 1985), ajungându-se la sporirea numarului statelor membre ale comunitatilor europene de la 9 la 12 state.
Având în vedere politica de deschidere a comunitatilor fata de alte state, au fost depuse noi cereri de adeziune din partea altor state dupa cum urmeaza: Turcia (14 aprilie 1987), Austria (17 iulie 1989), Cipru (4 iulie 1990), Malta (16 iulie 1990), Suedia (1 iulie 1991), Finlanda (18 martie 1992), Elvetia (20 mai 1992), Norvegia (25 noiembrie 1992).
De la 1 ianuarie 1995 numai trei state au devenit membre ale Uniunii Europene: Austria, Suedia si Finlanda. Pentru a doua oara, prin referendum, poporul norvegian s-a pronuntat împotriva intrarii în Uniune, astfel ca Norvegia a renuntat din nou la aderare.
La 1 mai 2004 au aderat oficial la Uniune alte 10 state: Republica Ceha, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria.

Surse:

- European Voice
- UEobserver
- The Financial Times
- International Herald Tribune
- KYiv Post
- Nicoleta Diaconu, Sistemul institutional al Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001
- Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura ACTAMI, Bucuresti, 2001

Opinia dumneavoastra !!!

Alte articole:

- Rusia nu vrea in UE 3 01 2005
- UE mai aproape de vecinii sai 9 12 2004
- Israelul in UE ? 4 12 2004
- Politica UE fata de vecinii sai 13 05 2004

A se vedea:

- Site-ul Politicii Europene de Vecinatate
- "Documentul de Strategie" privind PEV
- Legislatia comunitara privind relatiile externe UE
- Politica Europeana de Vecinatate - Ucraina
- Relatiile UE-Ucraina
- Delegatia Comisiei Europene in Ucraina, Moldova si Belarus
- Acordul de Parteneriat si Cooperare UE-Ucraina
- Comitetul parlamentar de cooperare Ucraina-UE